AFIR: Cheltuieli neeligibile în cadrul Submăsurii 4.1
Printre cele mai accesate submăsuri de finanţare din cadrul PNDR 2014-2020 se află Submăsura 4.1 - Investiţii în exploataţii agricole, prin care fermierii pot beneficia de un sprijin public nerambursabil de maximum 50 la sută din totalul cheltuielilor eligibile.
Conform Ghidului Solicitantului, în cadrul proiectelor finanţate prin această submăsură există şi anumite cheltuieli pe care beneficiarul trebuie să le suporte, ele neputând fi finanţate din fondurile alocate de AFIR. Astfel, sunt cheltuieli neeligibile: cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri şi echipamente second hand; cheltuieli cu achiziţia mijloacelor de transport pentru uz personal şi pentru transport persoane; cheltuieli cu investiţiile ce fac obiectul dublei finanţări care vizează aceleaşi costuri eligibile; cheltuieli neeligibile in conformitate cu art. 69, alin (3) din R (UE) nr. 1303/2013 si anume: dobânzi debitoare; achiziţionarea de terenuri neconstruite şi construite, taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia situaţiei în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul şi a prevederilor specifice pentru instrumente financiare; în cazul contractelor de leasing, celelalte costuri legate de contractele de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanţare a dobânzilor, cheltuielile generale şi cheltuielile de asigurare; cheltuieli cu investiţiile în cadrul exploataţiilor pomicole sprijinite prin intermediul sM 4.1a Investiţii în exploataţii pomicole.
Totodată, potrivit legii, nu pot fi finanţate investiţii care se încadrează în următoarele categorii: achiziţia de clădiri; construcţia şi modernizarea locuinţei; achiziţia de drepturi de producţie agricolă, de drepturi la plată, animale, plante anuale şi plantarea acestora; cheltuieli generate de investiţii în culturi energetice din specii forestiere cu ciclu scurt de producţie (inclusiv cheltuielile cu achiziţionarea materialului săditor şi lucrările aferente înfiinţării acestora); cheltuieli cu întreţinerea culturilor agricole; cheltuieli cu achiziţia de cap tractor. Nu pot fi finanţate, de asemenea, cheltuielile privind producţia primară şi comercializarea produselor vinicole sprijinite prin Programul naţional de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, astfel: restructurare, respectiv
înfiinţarea/reconversie plantaţii de viţă de vie pentru vin (podgorii); renovare, respectiv modernizarea infrastructurii existente de vânzare şi de prezentare(vinoteci, săli de prezentare) în care beneficiarul îşi prezintă produsele proprii; îmbunătăţirea condiţiilor de depozitare/cupajare/maturare a vinului prin achiziţia de recipiente confecţionate din lemn; îmbunătăţirea managementului pivniţei prin achiziţia de: computere şi software specializat de îmbunătăţire a calităţii în transportul şi prelucrarea strugurilor, producţia de vin şi de prelucrare şi depozitare a materiilor prime şi a produselor; echipament de calculator şi programe conexe specializate care vizează controlul echipamentului tehnologic pentru prelucrare, depozitare şi manipulare a produsului.
Reamintim că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 are alocată o finanţare europeană în valoare de 8,12 milioane de euro, la care se adaugă şi o cofinanţare din bugetul de stat de 1,34 miliarde de euro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.