Potrivit Ordinului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 127, Fiscul poate trece de la executarea bunurilor unei firme la urmarirea silita a acţionarilor şi asociaţilor, direct pe CNP.

Atragerea răspunderii solidare este "arma" Fiscului de acum înainte, pentru a ajunge să execute silit bunurile personale ale administratorilor de firme şi ale asociaţilor acelor entitati economice care au acumulat datorii uriaşe către bugetul de stat, în timp ce ei, ca indivizi, prosperă. Dacă până acum executarea bunurilor unei firme pentru neplata datoriilor era o metodă prin care statul încerca să-şi recupereze nişte prejudicii, actualmente Finanţele încearcă alte metode de a aduce bani la bugetul de stat, printre acestea aflându-se executarea bunurilor personale ale patronilor. Astfel, potrivit Ordinului ANAF nr. 127/2014, administratorii firmei şi asociaţii răspund solidar pentru datoriile firmei, atunci când Fiscul declară insolvabilitatea societăţii comerciale respective, cu datorii. Insolvabilitatea este diferită de insolvenţă, ea este declarată de către Fisc, în timp ce insolvenţa - de către Tribunal ori alţi creditori.  După ce o firmă este declarată insolvabilă, recuperarea sumelor de plată la stat se face pe CNP-urile persoanelor fizice implicate, urmând a se trece la executarea silită a bunurilor mobile şi imobile ale persoanei fizice, la fel ca la orice altă procedură de executare. Pentru a se trece efectiv la executarea silită, ANAF trebuie să demonstreze reaua-credinţă a debitorului. Acest lucru înseamnă că, dacă întreprinzătorul a avut bani, dar nu şi-a plătit datoriile la stat, atunci este rea-credinţă. Actul normativ analizat astăzi introduce procedura efectivă de angajare a răspunderii în solidar pentru persoanele enumerate anterior. Dintre elementele analizate ce duc la angajarea răspunderii, autorităţile fiscale vor avea în vedere: identificarea persoanelor fizice şi juridice ce au dobândit active de la debitorul declarat insolvabil, urmărindu-se contractele de vânzare - cumpărare, cesiune de creanţă, donaţie, schimb sau orice alt mod de transfer al proprietăţii anterior datei insolvenţei; constatarea faptului că între starea de insolvenţă şi transferul dreptului de proprietate există o legătură de cauzalitate; identificarea persoanelor ce au deţinut calitatea de administrator/asociat/acţionar, care deţineau dreptul de a dispune de bunuri mobile sau imobile din proprietatea debitorului insolvabil; constatarea faptelor că persoanele mai sus amintite au acţionat cu rea credinţă, prin înstrăinarea sau ascunderea bunurilor, astfel încât acestea să nu mai poată fi supuse executării silite. Dintre cazurile de ascundere cu rea-credinţă, legiuitorul a menţionat următoarele: schimbarea locului bunului mobil, astfel încât acesta să nu poată fi găsit, atât în fapt, cât şi în drept; ascunderea bunurilor mobile şi imobile sub orice formă, atât în fapt, cât şi în drept; nedeclararea bunurilor mobile sau imobile, în special bunuri mobile necorporale.