Avansul va fi plătit din sprijinul cuplat, iar cuantumul pe care-l va plăti APIA la avans este de 70% din valoarea sprijinului cuplat pentru ovine, în sumă de aproximativ 16 euro/cap de animal.

Crescătorii de ovine vor intra pe listele de avans din 16 octombrie 2017, valoarea sprijinului cuplat la ovine, cuantumul avansului pe care îl vor încasa oierii fiind de circa 16 euro/cap de animal. Plafonul aprobat prin Hotărârea de Guvern 701/2017 pentru plata directă pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine pentru anul 2017 este de 48,5 milioane euro, iar cuantumul acestei subvenţii se calculează prin raportarea plafonului la efectivul de animale eligibile. Crescătorii de bovine ar putea primi avans din sprijinul cuplat din 15 noiembrie, termenul limită la care se încheie perioada obligatorie de reţinere în fermă a animalelor pentru care au solicitat  acest sprijin. De asemenea, începând cu data de 16 octombrie 2017, APIA va plăti în avans 70% din schemele plăților directe pe suprafaţă și 85% din plăţile de agromediu şi compensatorii. Potrivit HG 701/2017, cuantumurile plăților directe în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2017 sunt următoarele: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) = 97,2452 euro/ha; Schema de plată redistributivă  Nivelul 1 (1- 5 ha, inclusiv) = 5 euro/ha; Nivelul 2 (peste 5 și până la 5 ha, inclusiv)  =  48,3251 euro/ha; Schema de plată pentru înverzire = 57,1745 euro/ha; Schema de plată pentru tinerii fermieri = 24,3113 euro/ha.  Cuantumul minim se majorează până la atingerea plafonului alocat, în baza suprafețelor determinate.

În ce privește plafoanele aferente plăților pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic (ANTZ) pentru anul de plată 2017, acestea au fost stabilite astfel: 24,081 milioane euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte; 101,200 milioane euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne; 50,783 milioane euro pentru schema decuplată de producție, speciile ovine/caprine. Cuantumul ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic se calculează prin raportarea sumelor prevăzute la cantitățile de lapte livrate și/sau vândute direct eligibile, respectiv la efectivele de bovine sau femele ovine/caprine eligibile.