Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) primeşte cereri de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că primește cereri de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentruanul 2021, începând cu data intrării în vigoare a HG nr. 651/2021 pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021 până cel târziu la data de 20 iulie 2021 inclusiv. Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021, dupăcum urmează: Ardei gras și/sau ardei lung; castraveți; tomate;vinete. Plafonul total alocat acestei scheme de ajutor de minimis este de 150.000.000 lei, echivalentul a maximum 30.785.000 euro la un curs valutar de 4,8725 lei/euro. Cererile de înscriere în  Program, însoțite de documentele obligatorii, se depun personal sau se transmit prin mijloace electronice, fax, poștă sau e-mail la centrul județean/local unde solicitantul a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 sau unde are domiciliul/sediul social sau în cadrul unității administrativ teritoriale unde are suprafața cultivată cea mai mare, până la 20 iulie 2021, inclusiv. Înainte de depunerea cererii de înscriere în Program, fermierii solicită funcționarilor APIAverificarea încadrării în plafonul maximum admis în cazul întreprinderilor/întreprinderilor unice, respectiv încadrarea în suma de 20.000 euro în decursul a trei exerciții financiare (conform art. 9 alin. (1) din HG nr. 651/2021). Beneficiarul poate primi valoarea maximă de 2.000 euro, sumă rezultată prin scăderea  din  20.000  euro a sumei tuturor ajutoarelor de minimis primite pe durata a trei exerciţii financiare, respectiv ajutoarele acordate în cele două exerciţii  financiare precedente şi în exerciţiul financiar în cauză. Valoarea ajutorului de minimis este de 2.000 de euro și se acordă în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria C nr. 323  din 1 octombrie 2020, beneficiarilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate numai pentru o singură cultură în anul de cerere și numai pentru o suprafață de 1000 mp. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi, respectiv întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 europe pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii  financiare precedente. Documentele care trebuie atașate cererii de înscriere în program sunt

Următoarele: copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal daca cererea este depusă prin reprezentant legal/imputernicit; copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie2021; împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz; copie a certificatului de înregistrare la ONRC/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea; dovadă cont activ bancă/trezorerie; adeverinţa în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2021, care atestă suprafaţa de teren cu spații protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză. Toate documentele depuse în copie  vor fi certificate  pentru  conformitate cu originalul de către solicitantul ajutorului de minimis, însușite prin semnătură și vor purta sintagma conform cu originalul. Mai multe informații referitoare la aplicarea măsurii prinvind susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii-tip și legislația, se regăsesc pe site-ul APIA:www.apia.org.ro.