Comercializarea produselor primare în pieţele agroalimentare - controale, amenzi, concluzii
Conferinţa de presă susţinută, ieri, de conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor a avut ca tematică acţiunile de control derulate de către DSVSA Bihor, în baza Programului Naţional stabilit de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Valoarea amenzilor: 20.000 de lei
Fără a lăsa loc de interpretări, directorul coordonator al DSVSA Bihor, dl. dr. Mircea-Gelu Budău, a spus: "Prin acest Program, stabilit în baza strategiei naţionale, se urmăreşte intensificarea controalelor în pieţele agroalimentare, a exploataţiilor în care se obţin produse agroalimentare, în vederea verificării conformităţii modului de producere, manipulare şi comercializare a laptelui şi produselor lactate.". Într-un asemenea context, numai în ultima săptămână, DSVSA Bihor a efectuat verificări la 70 de operatori (mici producători agricoli care desfac produse lactate, societăţi comerciale cu activităţi de alimentaţie publică în cadrul pieţelor şi oboarelor). Zonele de control: pieţele din Oradea (Cetate, Rogesius, Decebal) şi pieţele din Aleşd şi Beiuş. S-au aplicat nouă amenzi contravenţionale în valoare totală de 20.000 lei, dintre care: două amenzi date micilor productori care nu deţineau documentele de înregistrare sanitară-veterinară, şase amenzi operatorilor economici şi o amendă de 5.000 lei administraţiei Pieţei Agroalimentare Beiuş. "S-au aplicat şi cinci avertismente, dar şi o mustrare scrisă medicului veterinar oficial al DSVSA Bihor, care răspunde de zona Beiuş, pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor de serviciu", a specificat dl. Mircea-Gelu Budău.
Receptivitate, dar şi opacitate
O primă concluzie expusă de către directorul coordonator al DSVSA Bihor: în cele mai multe cazuri, s-au îmbunătăţit considerabil condiţiile de funcţionare a pieţelor, iar producătorii, în majoritatea lor, au înţeles să respecte actualele prevederi legislative (Piaţa Cetate şi Piaţa Decebal - din Oradea şi Piaţa Agroalimentară Aleşd). "Din păcate, a precizat dl. Mircea-Gelu Budău, în Piaţa Agroalimentară Rogerius, din Oradea, RAPAS nu a întreprins nicio măsură de remediere a deficienţelor. De asemenea, Primăria Beiuş, în administrarea căreia se află Piaţa Beiuş, nu a răspuns solicitărilor DSVSA Bihor, nu a onorat nicio invitaţie a autorităţii competente de a clarifica starea necorespunzătoare în care funcţionează această piaţă. Ce s-a reuşit, deocamdată, a fost că primarului Adrian Domocoş i s-a transmis şi a primit, în afara orelor de serviciu, un set de măsuri cu condiţiile minime necesare de funcţionare a acestei pieţe. Urmează ca Primăria Beiuş să prezinte, în cel mai scurt timp, un proiect viabil", a concluzionat directorul coordonator al DSVSA Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.