După noile reglementări, termenul limită este 15 aprilie

 

Administratorii autorizaţi să activeze pe piaţa fondurilor de pensii private vor depune situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2009 până la 15 aprilie, a hotărât Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

 

Conform comunicatului CSSPP, "Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a decis aprobarea normei privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale individuale de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de instituţie pentru exerciţiul financiar 2009. Noul act normativ stabileşte cadrul legal în materie de raportări financiare anuale aplicabile entităţilor care operează în domeniul pensiilor private.

Norma face parte din seria reglementărilor contabile emise periodic de către CSSPP, în scopul asigurării unor seturi unitare de reguli contabile şi a unui mecanism eficient de funcţionare în întocmirea şi depunerea fiecărei raportări anuale.

În acest context, norma legiferează prevederi clare în materia situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2009, cu referire la metodologia de întocmire, verificare, auditare şi aprobare, modul de transmitere, termenul de depunere (15 aprilie 2010) şi faptele sancţionabile în cazul nerespectării prevederilor normei, se precizează în comunicat.

Noul act normativ aduce clarificări referitoare la aprobarea situaţiilor financiare ale fondurilor de pensii administrate privat şi facultative: aprobarea se va efectua alături de raportul întocmit de Consiliul de Administraţie şi Raportul de Audit, în şedinţa ordinară a administratorilor societăţilor de pensii, în mod similar cu aprobarea situaţiilor financiare aferente activităţii proprii ale acestora.