MADR: Plăţi directe - Depunerea cererilor se va face începând cu 1 martie
Întrucât noile directive ale Politicii Agricole Comune impun şi modificarea legilor la nivel naţional, Guvernul a hotărât să adopte un pachet de măsuri menit a simplifica şi flexibiliza anumite conditii de eligibilitate. Totodată, noile prevederi vor facilita accesul tinerilor fermieri la plăţile destinate lor.
Astfel, noile prevederi cuprinse în OUG definesc pârloaga ca un teren arabil necultivat pe durata unui an, întreţinut în bune condiţii agricole şi de mediu, pe care se efectuează activitatea minimă, aşa cum este definită la art. 2 alin. (2) lit. c) din Ordonanţă. Perioada în care terenul este lăsat în pârloagă este de minim 6 luni într-un an calendaristic şi acoperă lunile aprilie-septembrie. De asemenea, terenul în pregătire pentru culturi permanente este definit ca terenul pe care urmează să se înfiinţeze culturi permanente şi pe care se desfăşoară activitate minimă. Regimul de teren în pregătire pentru culturi permanente poate fi menţinut maxim 3 ani, care începe cu anul primei declarări a acestuia pentru schema de plată unică pe suprafaţă. O altă modificare vizează efectuarea unei activităţi minime pe suprafeţele agricole, menţinute în mod obişnuit într-o stare adecvată pentru păşunat sau pentru cultivare, se poate face prin realizarea a cel puţin o tăiere anuală de întreţinere şi, respectiv, cel puţin o cosire anuală a ierburilor dintre rânduri sau o lucrare anuală de întreţinere a solului - în cazul viilor şi livezilor. Potrivit prevederilor legale, hectarul eligibil este desemnat ca fiind orice suprafaţă agricolă a exploataţiei care este utilizată pentru o activitate agricolă, respectiv orice suprafaţă care a dat dreptul la plăţi în 2008 în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă şi care, pe durata angajamentului relevant al fermierului individual, este împădurită în temeiul legislaţiei în vigoare.
În ceea ce priveşte sistemul de plată pentru tinerii fermieri, şi acesta a suferit câteva modificări. Mai precis, plata pentru tinerii fermieri se acordă fiecărui fermier pentru o perioada de cinci ani, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri, cu conditia ca depunerea cererii să aibă loc în termen de 5 ani de la data stabilirii conform alin (2) lit. a), perioada de 5 ani se aplică de asemenea fermierilor care au beneficiat de plata pentru tinerii fermieri pentru cererile depuse înainte de anul de cerere 2018. De precizat în încheiere că autoritatea competentă pentru gestionarea fondurilor Uniunii Europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv Fondul european pentru garantare în agricultură (FEGA), Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală (FEADR) şi fondurilor din bugetul naţional aferente FEGA şi FEADR, incluzând elaborarea legislaţiei specifice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.