Noul Cod de procedură fiscală, ale cărui prevederi se aplică încă din prima zi a acestui an, clarifică modul în care vor fi stinse datoriile, reglementând acest aspect la Titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale, Capitolul II - Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire.

Astfel, la art. 165 din  noile prevederi stabilesc că, în cazul în care un contribuabil datorează mai multe tipuri de obligaţii fiscale (impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, ordinea de stingere a datoriilor este următoarea: se sting cu prioritate toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii acestora; după stingerea tuturor obligaţiilor fiscale principale, se sting obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi), în ordinea vechimii acestora. Totuşi, potrivit Codului de procedură fiscală, există şi o excepţie: în cazul obligaţiilor fiscale de plată stabilite de uniatatea  fiscală cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală. În scopul stingerii obligaţiilor fiscale, vechimea acestora se stabileşte după cum urmează: în funcţie de scadenţă - pentru obligaţiile fiscale principale; în funcţie de termenul de plată prevăzut pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii. Termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării deciziei, astfel: dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv; în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor, în cazul în care legea prevede obligaţia acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale; în funcţie de data primirii, în condiţiile legii, a titlurilor executorii transmise de alte instituţii.

Totodată, Codul de procedură fiscală stabileşte că ordinea de stingere pentru beneficiarii unei amânări la plată este următoarea:  obligaţiile fiscale datorate, altele decât cele care fac obiectul amânării la plată; obligaţiile fiscale amânate la plată (art. 165, alin. 5). În ceea ce priveşte debitorii aflaţi în insolvenţă, ordinea de stingere este: obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii; sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora; obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment; alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute anterior.