România deţine 25% din suprafaţa amenajată pentru piscicultură din Uniunea Europeană. Însă, cu toate că în 1988 producea 55.000 de tone de peşte de consum doar în piscicultură, în prezent producţia internă a României a ajuns la 12.500 de tone de peşte în piscicultură, 3.500 de tone - din pescuit comercial în apele interioare şi 8.000 de tone din pescuitul la Marea Neagră.

 

Recurs la memorie

Mai aproape de noi, atât ca locaţie, cât şi ca evantai de probleme destul de greu de soluţionat, se află Ferma piscicolă Cefa, amplasată pe raza comunei Cefa – Bihor, pescărie care şi-a schimbat denumirea, pe parcursul anilor, din 1991 devenind SC Pro Acva SA Cefa, titulatură cu care s-a privatizat, în anul 2002. În prezent, unitatea piscicolă şi-a păstrat două caracteristici de marcă: este cea mai veche din Ardeal, dar şi cea mai mare. Primul heleşteu datează din anul 1905 şi cu o suprafaţă a luciului de apă de aproximativ 150 hectare, ca urmare a construirii Canalului Colector (1982 - 1899) ce a putut asigura volumul de apă necesar creșterii peștilor. Amenajarea crescătoriei piscicole Cefa s-a întins pe o perioada lungă de timp, ultimele heleștee fiind construite abia prin anii 1940-1942. În perioada 1962 - 1963 au fost alocate fonduri pentru investiții care au permis refacerea și extinderea crescătoriei, ajungându-se la 630 ha. În perioada 1986 - 1989, prin lucrări de refacere, au intrat în circuitul productiv 100 de hectare de insule invadate de stuf şi papură. Zona asigură condiții favorabile pentru un număr foarte mare de păsări protejate pe plan european și mondial.

Pornind de la aceste considerente, în anul 2006 a fost înființat Parcul Natural Cefa, întins pe o suprafață de 5002 hectare, incluzând și Pădurea Rădvani. Revenind la Pro Acva, principala activitate a fermei este creşterea şi comercializarea peştelui, amenajarea piscicolă fiind concepută ca o amenajare sistematică complexă, pentru creşterea intensivă a peştelui, care cuprinde în structură toate tipurile de heleştee pentru reproducerea, predezvoltarea, creşterea, depozitarea şi iernarea peştelui. Sursa de alimentare cu apă este efectuată prin pompare din canalul colector. Organizarea societăţii pe ferme de producţie este următoarea: Ferma Cefa – Comuna Cefa nr 420; Ferma Homorog – Comuna Mădăras; Ferma Rădvani - comuna Mădăras; ferma Tămaşda - comuna Avram Iancu; Ferma Vegetală – comuna Mădăras; Ferma Sturioni - comuna Cefa; restaurant Pescaresc – Comuna Cefa; Sector Agrement – comuna Cefa. Din cele de mai sus, ferma vegetală urmează să fie pusă în vânzare, iar restaurantul pescăresc – şi-a închis porţile în anul 2016. Şi, cum se spune, nici celelelalte din listă nu se simt prea bine... Motivul, sau mai bine spus motivele - sunt multe şi „grele”.

Directivă pentru mediu

Potrivit prevederilor art. 2 din Directiva 79/409/CEE (si, ulterior, din Directiva 2009/147/EC) „Statele membre iau măsurile necesare pentru a menţine populaţia speciilor menţionate la articolul 1 (tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre) la un nivel care să îndeplinească condiţiile ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinând seamă şi de condiţiile economice şi de recreere sau pentru a adapta populaţia acestor specii la nivelul respectiv”. Însă, creşterea efectivelor populaţiilor unor specii, mai ales al celor ihtiofage, schimbările climatice survenite în ultimele decenii au făcut ca specii de păsări inexistente, sau slab reprezentate în amenajările piscicole din România, să devină o adevărată ameninţare pentru viabilitatea economică a activităţii de piscicultură. Şi fiind la subiect, trebuie amintită apariţia semnificativă a comoranilor în zona interioară a României, problemă semnalată, de altfel, la nivel de ţară, de vreo 20 - 25 de ani. Şi, desigur, una semnalată şi de directorul general al Pro Acva, dl. Nicolae Nistor, ultimul semnal fiind dat anul trecut, prin adresa înregistrată la APM Bihor sub numărul 2602/12 februarie 2018: „Subscrisa SC PRO ACVA SA cu sediul în com. Cefa nr. 42, judeţul Bihor, vă aducem la cunoştinţă că SC PRO ACVA SA are ca obiect de activitate acvacultura în ape dulci. Această activitate se desfăşoară la ferma piscicolă Cefa, ferma piscicolă Homorog şi ferma piscicolă Tamaşda.

Fema piscicolă Cefa, conform licenţei de acvacultura nr 0025/26.03.2012

exploatează o suprafaţă de 636,60 ha crescătorie şi o suprafaţă  de 110 ha pepinieră, conform licenţei de acvacultura nr. 0026 din 26 martie 2012, suprafeîţe care se găsesc în Situl Nalura 2000 Parcul Natural Cefa ROSCI 0025 ROSPA 0097 Pescaria Cefa. Ferma piscicolă Homorog, conform licenţei de acvacultură nr. 024 din 09.12.2009, exploatează o suprafaţă de 3,58 ha crescătorie şi o suprafaţă de 111,5 ha pepinieră conform licenţei de acvacultură numărul 0407 din 16.09.2010, situată în situl Natura 2000, ROSPA 0097.

Fema Piscicolă Tămaşda, conform licenţei de acvacultură numărul nr.0028/26.03.2012, exploatează o suprafaţă de 3,58 ha crescătorie şi o suprafaţă de 39,82 ha pepinieră, suoprafaţă care se află în situl Natura 2000 ROSPA 0015, Câmpia Crişul Alb şi Crişul Negru....”  Conform unei situaţii întocmite de firma semnatară a Adresei mai sus menţionate, populaţia de cormorani era, la acea dată, de 1.321 de exemplare care consumau zilnic între 1 – 1,5 kg peşte, acest lucru însemnând peste o tonă pe zi doar de la ferma Cefa, fără a ţine cont şi de celelalte specii de păsări ihtiofage. Aceeaşi situaţie a fost constatată şi la celelalte două ferme - Homorog şi Tămaşda -  paguba fiind de 40.000 lei/zi, adică circa 3.000 – 4.000 kg peşte/zi. Reprezentantul firmei Pro Acva cerea la acea dată inventarierea păsărilor şi evaluarea pagubelor produse societăţii, respective studierea posibilităţii de a acordare de despăgubiri societăţii. A trecut însă un an şi nu s-a întâmplat nimic. Desigur, se pot găsi motive – legislaţia internă stufoasă, directiva europeană etc. etc, legea vânătorii care nu permite...

„Noi avem multe restricţii, suntem în Parcul Natural, însă ar trebui să fim sprijiniţi de stat. Există, de altfel, şi o Agenție Națională de Acvacultură. Nu am auzit de strategii. Şi nici de sprijin. În schimb curg controalele – dacă am licenţă, dacă respect legislaţia. Noi lucrăm ca acum 100 de ani, facem acvacultură tradiţională, intrăm în baltă, tragem plasa. Nimic nu este automatizat, nici nu am avea voie. Ştiţi când am tras primele semnale legate de greutăţile cu care ne confruntăm? Acum 10 ani, la emisiunea Viaţa Satului de la TVR 1. Am explicat, anul trecut, situaţia inclusiv reprezentanţilor Ministerului Mediului. Da, înţelegem că sunt arii naturale protejate, dar noi, fermierii aceştia din acvacultură, care am investit, care avem credite pentru afacere, pe noi cine ne protejează? Nimeni. Muncim şi constatăm pe an ce trece că profitul e din ce în ce mai mic, reducem numărul salariaţilor, până se va ajunge la STOP!, închidem porţile! În situaţia în care nu se iau măsuri pentru reducerea pagubelor produse de păsările ihtiofage sau societatea nu este despăgubită pentru aceste pagube, heleşteele vor rămâne pe uscat şi se va produce un dezechilibru ecologic în siturile amintite” – ne spune dl. Nicolae Nistor.

Acvacultura şi biodiversitatea

Dezbaterile pe tema cormoranilor constituie un subiect sensibil în România de mulţi ani, datorită legislaţiei de protecţie a acestor păsări, dar au rămas fără ecou până recent, când ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, a atras atenţia în Comisia de Pescuit a Parlamentului European atât asupra nivelului extrem de ridicat a populaţiilor de cormorani în România, cât şi a pagubelor pe care aceste păsări ihtioface protejate le fac fermierilor din acvacultura românească. Reacţia unei părţi a presei nu a fost deloc una constructivă, legată de soarta acvaculturii româneşti, ci una de minimalizare a intervenţiei ministrului MADR. Uitând, se vede treaba, că fermele de acvacultură produc valori de mediu, contribuind la menţinerea şi consolidarea biodiversităţii acvatice. Toate realizate, însă, pe cheltuiala fermierilor români, fără a se acorda compensaţii financiare pentru pierderile suferite. În aceste condiţii, bună parte dintre producătorii din acvacultura românească se văd constrânşi să renunţe, treptat, la activitatea de acvacultură şi să se îndrepte spre producţia agricolă în incintele de acvacultură. Sau, mai grav, să renunţe cu totul la această activitate, trecând la creşterea în ferme a animalelor unde se acordă subvenţii.

Noul buget pe termen lung al UE, care parte din cadrul financiar multianual pentru 2021-2027 şi care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2021, va cofinanţa proiecte în paralel cu instrumentele de finanţare naţionale, iar statele membre îşi vor elabora programele operaţionale naţionale, specificând în ce mod intenţionează să cheltuiască fondurile. După obţinerea aprobării din partea Comisiei, autorităţile naţionale vor decide ce proiecte doresc să sprijine. Sună bine, nu-i aşa? Cu teoria, în general – se stă bine. Practica ne omoară!

     „Se lucrează...”

 

La finele săptămânii trecute, reprezentanţii Ministerului Apelor şi pădurilor anunţau că „se lucrează la modificarea Legii vânătorii, astfel încât să poată fi vânaţi cormoranii, pentru ca problema să poată fi controlată fără afectarea creşterii peştilor în luciul de apă din România”. O măsură binevenită. Si, sperăm, luată cât de grabnic. Căci abandonarea practicării pisciculturii duce la dispariţia speciilor specifice ecosistemelor acvatice şi, în consecinţă, la pierdere biodiversităţii în regiune. Datele statistice arată că România importă anual 120.000 de tone de peşte, dintre care 15.000 de tone aparţin speciilor care se produc şi în România (crap, caras, păstrav). Iar peştele viu ajunge în bazinele marilor magazine, adus din Ungaria, Cehia, Bulgaria la preţuri de 9-10 lei/kg, un preţ căruia producătorii români nu au cum să-i facă faţă. Din punctul nostru de vedere, este greu să ne închipuim Delta Bihorului cu heleştee din ce în ce mai puţine. Clar şi răspicat: când vorbim de problemele pisciculturii nu vorbim doar de problema cormoranilor! Este vorba despre necesitatea subvenţionării atente a acestui sector care trage din greu. Cât mai poate. Până nu va mai putea şi, atunci, fondurile nu vor mai conta. Sistemul de compensaţii acordat fermierilor nu va putea acoperi paguba reală a fermierilor piscicoli, însă coroborat cu un plan de management al populaţiei de cormorani, va încuraja fermierii să menţină moştenirea valorii patrimoniale a peisajului. Căci importanţa biodiversităţii pentru societate trebuie să fie recunoscută de societate şi finanţată de către societate, nu doar de către fermierii piscicoli.