Plățile APIA, reluate - Scheme de plată și sumele care intră în conturi
Fermierii așteaptă în continuare banii pentru Ajutorul de stat pentru motorină, trimestrul IV din 2019, dar și Sprijinul Cuplat Vegetal (SCV).
Subvenția la motorină trimestrul IV
Pentru ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură, Ministerul Agriculturii a anunțat deja că propune o alocare de 528.000.000,00 lei din care va fi achitat ultimul trimestrul din anul 2019. Cea mai recentă plată pentru ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură a fost efectuată de către APIA pe 14 februarie pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 01.04 – 30.06.2019 (trimestrul II/2019) și 01.07 – 30.09.2019 (trimestrul III/2019) conform prevederilor HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Suma totală care a fost plătită pentru diferența trimestrului II ( 47,33 %) este de 92.168.149,00 lei pentru un număr de 17.703 beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 48.614.259,504 litri. De precizat că prima tranșă la plată pentru trimestrul II/2019 a fost efectuată în luna octombrie 2019 în procent de 52,67 % . Pentru trimestrul III, suma totală care a fost plătită este de 317.050.459,00 lei pentru un număr de 17.720 beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 167.229.424,095 litri. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru.
Plafoanele pentru SCV - în așteptare
Plata pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal, se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor la suprafețele eligibile pentru anul 2019. Plafonul maxim pentru plata acestor scheme este de 85.506.500 de euro, în echivalent 406.121.672 de lei, bani asigurați de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat MADR pe anul 2020 și plafoanele fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru culturile prevăzute la art. 1 din HG nr. 219/2015 privind stabilirea sectoarelor, culturilor şi speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în perioada 2015-2020. Plafoanele aferente fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal notificate Comisiei Europene sunt: 33.434.000 de euro pentru soia; 16.354.250 de euro pentru lucernă; 440.000 de euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe; 196.560 de euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră; 4.902.200 de euro pentru orez; 840.000 de euro pentru sămânţă de cartof; 131.760 de euro pentru hamei; 18.752.000 de euro pentru sfeclă de zahăr; 1.440.000 de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp; 53.650 de euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp; 3.457.080 de euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă; 510.000 de euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre; 4.995.000 de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare. APIA reamintește că termenul pentru plata schemelor de plăți directe aferente anului 2019 este 30 iunie 2020.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.