Printre contravenţiile stabilite prin lege se numără efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, respectiv vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate.

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală vor sancţiona activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii care sunt ilegale şi vor aplica amenzi de până la 20.000 lei. Principala noutate adusă de actul normativ o reprezintă faptul că inspectorii antifraudă vor constata activităţile de comerţ încalcă legea şi constituie contravenţie şi, de asemenea, vor aplica amenzi drastice. Potrivit legii recent republicate, constituie contravenţie următoarele fapte: efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege; vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi; condiţionarea vânzării unor mărfuri sau a prestării unor servicii de cumpărarea altor marfuri ori de prestarea de servicii; expunerea spre vânzare, ori vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate (ori cu termenul de valabilitate expirat); efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienta vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;  nedeclararea de către operatorii economici la Fisc, înainte de aplicare, a adaosurilor comerciale şi a celor de comision; omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife; neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferenţiala, refuzul nejustificat al vânzarii acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic; acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale; depăşirea de către orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la formarea preţurilor de vânzare cu amănuntul; falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare ori vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite. Pentru aceste contravenţii, persoanele fizice vor fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 500 şi 5.000 lei, iar cele juridice - cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei. În plus, în actul normativ se precizează că bunurile care au servit sau erau destinate să servească la săvârşirea vreuneia din faptele care constituie contravenţie, în cazul în care aparţin contravenientului, se vor confisca. De asemenea, sumele de bani şi bunurile dobândite în urma săvârşirii contravenţiei se confiscă. Legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 121 din 18 februarie.