De acest sprijin comunitar pot beneficia persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, aflaţi în comunele şi orasele care aparţin zonelor defavorizate - Aleşd, Aştileu, Borod, Bratca, Budureasa, Bulz, Câmpani, Căbeşti, Criştioru de Jos, Curăţele, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Nucet, Pietroasa, Roşia, Şinteu, Şuncuiuş, Tărcaia, Vaşcău, Beiuş şi Ştei.

Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) reaminteşte potenţialilor beneficiari că mâine, 21 septembrie, este ultima zi în care pot depune cerere de plată aferentă anului în curs în cadrul "Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate", finanţată din FEGA. Pentru a beneficia de acest sprijin comunitar, solicitanţii trebuie să depună la CJAPIA Bihor, str. Matei Corvin, nr. 1, Oradea, o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile cu cod de la ANSVSA deţinute, însoţită de documentele valabile pentru toate categoriile de animale menţionate mai sus: copie a certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului/certificatului de înregistrare fiscală, după caz; copie după cartea de identitate (persoanele fizice)/a certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrul Comerţului/a certificatului de înregistrare fiscală/, după caz; copie de pe dovada de înregistrare a solicitantului în Registrul Unic de Identificare (RUI) al APIA; copie de pe paşaportul fiecărui animal, emis de ANSVSA; copie document coordonate bancare (document care să ateste Codul IBAN). Pentru taurine din rase de carne şi metişii acestora cererea mai trebuie să fie însoţită şi de: pentru vaca de carne - copia certificatului de origine; pentru tineretul din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carne - copia certificatului de origine şi/sau copia buletinului de însămânţări artificiale/adeverinţa de montă naturală pe care să se menţioneze codul tatălui, care trebuie să fie din rasă de carne, alte documente care să ateste ieşirile animalelor din exploataţie. Cererea trebuie să fie vizată de către ANARZ, prin Oficiul teritorial din Oradea, str. Matei Corvin nr. 1, urmând ca CJAPIA Bihor să afişeze Anexa nr.4 din PNDR şi lista raselor de carne. "La nivelul judeţului Bihor, în cadrul Schemei aferentă anului 2011 a fost plătită suma de 2.950.435,91 lei unui număr de 2.845 de beneficiari pentru 8.023 capete de vaci de lapte eligibile. Rugăm potenţialii beneficiari ca înaintea prezentării la APIA să se prezinte la medicul veterinar pentru a clarifica situaţia animalelor pentru care se pot solicita sprijin financiar: existenţa paşapoartelor, înregistrarea animalelor în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE), înregistrarea a minimum un produs în RNE pentru fiecare vacă sau bivioliţă de lapte, existenţa crotaliilor în ambele urechi, precum şi înregistrarea în RNE a tuturor bovinelor si bubalinelor din gospodărie" - precizează ing. Traian Abrudan, director executiv al instituţiei.