În şedinţa Consiliului Local Oradea de joi va fi supus aprobării Planul Urbanistic de Detaliu privind modernizarea Pieţei Cetate. Municipalitatea estimează că lucrările ar putea începe în toamna acestui an. Din actuala piaţă va mai rămâne doar hala mare, clădire monument istoric pe care, iniţial, Primăria Oradea voia să o demoleze.

Săptămâna trecută s-a finalizat perioada de consultare publică a Planului Urbanistic de Detaliu privind modernizarea Pieței Cetate, respectiv construirea unui Centru de Antreprenoriat cu produse agroalimentare pe actualul amplasament al Pieței Cetate.

Urmează ca în ședința Consiliului Local de joi, 28 mai, PUD-ul privind modernizarea Pieței Cetate să fie supus aprobării. După aprobare se va trece la realizarea proiectului tehnic, la aprobarea acestuia, iar apoi la organizarea licitației pentru lucrări. Lucrările de modernizare a Pieței Cetate sunt finanțate din bugetul orașului și din fonduri europene, prin Programul de finanțare Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020. Valoarea totală eligibilă a proiectului pentru Municipiul Oradea este de 6.513.167,22 euro (în această sumă nu e inclus subsolul pieţei, parcarea subterană), din care: 1.724.035,36 euro (reprezentând 26,47%) - contribuţie FEDR; 263.402,26 euro (reprezentând 4,04%) - cofinanţare buget de stat (cofinanțare națională) și 4.525.729,60 euro (69,49%) - contribuție proprie.

„Din actuala piață se va păstra doar hala mare, cea cu acoperișul cărămiziu, clădirea fiind monument istoric și fostul depou de tramvaie de la începutul secolului trecut. Toate celelalte clădiri vor fi noi. La subsolul pieței se va amenaja o parcare subterană cu 150 de locuri. Accesul în parcare se va face pe sub o zonă pietonală, prin spatele sediului Finanțelor, mai exact prin pasajul subteran de legătură ce se va crea între strada Griviței și B-dul Dimitrie Cantemir”, precizează Primăria Oradea.

Viitoarea piaţă va avea 500 de mese pentru sectorul de legume și fructe, 76 de module comerciale (flori, carne, lactate) amenajate în hala mare, 40 de spaţii comerciale de uz general cu acces din zona pietonală ce înconjoară piața și 138 de module comerciale pentru produse nealimentare. Va fi amenajat și un sector de alimentație publică cu acces dinspre Cetate, pe strada Griviței. La etaj, piața va avea o zonă de instruire pentru dezvoltarea afacerilor în sectorul comercial agricol.

„Pentru asigurarea accesului și fluidizarea circulației din zonă se propune amenajarea a două drumuri de legătură, unul în vestul parcelei, între str. Griviței și B-dul Dimitrie Cantemir, din care se va face și accesul în parcarea subterană, și unul în estul parcelei, între str. Griviței și str. Cicero. Între blocul Cicero și piață, pe actualul amplasament al punctului termic ce va fi dezafectat, se vor amenaja încă 50 de locuri de parcare la sol pentru cumpărători și riverani. Spațiul din jurul pieței va fi amenajat cu alei și zone pietonale, cu spaţii verzi şi arbori de talie mare”, mai menţionează municipalitatea.

„În iunie se va aproba proiectul tehnic, iar în prima jumătate a lunii iulie vom demara licitația pentru contractarea lucrărilor, urmând ca din toamnă să putem începe lucrările. În final, va fi evident un progres major față de ceea ce avem azi. Mulțumesc astfel colegilor care sunt implicați în gestionarea proiectului pentru că au reușit să treacă peste toate dificultățile care au apărut”, a declarat primarul Ilie Bolojan.