Peste 40 de elevi din şcolile din comuna Popeşti au vizitat, la sfârşitul săptămânii trecute, Palatul Parlamentului din Bucureşti, la invitaţia deputatului Lucia Varga.

Peste 40 de elevi din şcolile din comuna Popeşti au vizitat, la sfârşitul săptămânii trecute, Palatul Parlamentului din Bucureşti, la invitaţia deputatului Lucia Varga.
Centrul cultural al comunei Tinca a fost, în 5 brumărel anul curent, locul de desfăşurare a activităţilor cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea celei de a IV-a ediţie a Zilelor liceului "Nicolae Jiga" şi a comemorării personalităţii patronului spiritual al cărui nume îl poartă liceul tincan.
Unul dintre cei mai vechi profesori ai Universităţii din Oradea, Iacob Hanţiu, fost prorector al instituţiei şi autor a multor articole ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional, a fost scos peste noapte la pensie, deşi, conform legii, ar mai fi avut dreptul să predea.
În toate unităţile de învăţământ şteiene au avut loc, vineri, ample manifestări prilejuite de Ziua Mondială a Educaţiei, care a fost adoptată la 5 octombrie 1966, cu ocazia Conferinţei Interguvernamentale speciale ţinute la Paris, cu participarea OIM şi UNESCO.
Elisabeta Potra, profesoară de limba română, a organizat un concurs de compuneri şi poezii dedicate profesorilor, iar Mihaela Bodoni i-a încurajat pe copii să se exprime prin desene, pe aceeaşi temă.
La Liceul Tehnologic "George Bariţiu" din Oradea au fost organizate, vineri după-amiază, o serie de manifestări ştiinţifice, culturale şi artistice dedicate Zilei Internaţionale a Profesorului, sărbătorită în peste 200 de ţări din întreaga lume pe 5 octombrie.
Asociaţia Eurolingva va organiza pe 20 octombrie o sesiune specială de pretestări gratuite, oferite de University of Cambridge pentru elevii şi studenţii care vor o recunoaştere a competenţelor lingvistice prin intermediul unui certificat Cambridge.
La Şcoala Gimnazială "Miron Pompiliu" Ştei, în săptămâna 24-29 septembrie 2012, a avut loc a doua ediţie a activităţii instructiv-educative intitulată "Toamna şcolăriţă".
Părinţii şi bunicii copiilor de la Grădiniţa nr.10, Grupa "Steluţelor" şi Grupa "Luminiţelor", au participat ieri la atelierul de muncă cu tema "Cutia de comori".
La Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea a avut loc, ieri, festivitatea de deschidere a anului universitar. Ceremonia a avut loc în Sala Festivă, celor peste 200 de boboci oferindu-li-se sfaturi care să îi ajute să-şi înceapă studiile cu dreptul.