Holul Bibliotecii Universităţii din Oradea a găzduit ieri un târg special de oferte pentru tinerii care vor să înveţe în străinătate. Intitulată „International Study Day" acţiunea a avut rolul de a-i informa pe tineri cu privire la posibilităţile de studiu universitare şi postuniversitare din Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA.
Educaţie
Încep emoţiile Bacalaureatului - Au fost stabilite centrele de examen
Au mai rămas doar două săptămâni până la data la care elevii se vor putea înscrie pentru susţinerea examenului de Bacalaureat. Pentru a preveni eventualele probleme, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a publicat deja lista cu cele 20 de centre de examen la care se vor susţine probele.
- 15 Mai 2012
- Citeste
Mang demisionează de la conducerea Ministerului Educaţiei
Premierul Victor Ponta a anunţat că Ioan Mang a solicitat să fie eliberat din postul de ministru al Educaţiei, cerere pe care a acceptat-o pentru a-i permite acestuia ca, fără presiunea portofoliului, să "restabilească adevărul" în urma acuzaţiilor de plagiat.
- 15 Mai 2012
- Citeste
La Colegiul Economic "Partenie Cosma" Oradea - Viitorii finanţişti, în concurs
La jumătatea săptămânii trecute, miercuri, 9 mai a avut loc la Colegiul Economic „Partenie Cosma" din Oradea, prima ediţie a Concursului Judeţean de Finanţe - Contabilitate „Pop Valer".
- 14 Mai 2012
- Citeste
Concurenţă acerbă pentru conducerea facultăţilor orădene - Începe războiul decanilor
Ieri a fost ultima zi în care profesorii de la Universitatea din Oradea şi-au putut depune candidaturile pentru funcţiile de decani. S-au înscris în concurs, în total 31 de cadre didactice pentru cele 15 funcţii de decani, acesta urmând a avea loc în perioada 18-20 iunie.
- 14 Mai 2012
- Citeste
Şcoala ''Miron Pompiliu'' - "Europa copiilor" la Ştei
Elevii din clasele a V-a şi a VI-a de la Şcoala "Miron Pompiliu" Ştei au marcat ziua de 9 mai, ziua Uniunii Europene, printr-un concurs intitulat sugestiv ''Europa copiilor'', ajuns la cea de-a VI-a ediţie.
- 14 Mai 2012
- Citeste
Colegiul Tehnic ''Unirea'' Ştei - Colegiul Tehnic ''Unirea'' Ştei - Punct final la un proiect Comenius
În perioada noiembrie 2010-mai 2012 la Colegiul Tehnic ''Unirea'' Ştei s-a derulat unul dintre proiectele Comenius, ''Alimentaţia, sportul şi sănătatea'', finanţat de Comisia Europeană, instituţia de învăţământ şteiană fiind coordonatoare de proiect, în care au mai fost implicate instituţii de învăţământ din Grecia, Italia, Polonia, Portugalia şi Turcia.
- 13 Mai 2012
- Citeste
La "Aurel Lazăr", itinerar cultural prin Europa
Ca un remember al acestora, dar şi cu ocazia Zilei Europei, profesoara Carmen Chira a realizat o activitate intitulată "Itinerar cultural european", prin intermediul căreia le-a prezentat elevilor imagini din timpul desfăşurării proiectelor.
- 11 Mai 2012
- Citeste
Discuţii la Colegiul "Dimitrie Leonida" - Tehnologii noi de producere a electricităţii
20 de cadre didactice de la şapte şcoli cu profil tehnic s-au întâlnit ieri la Colegiul "Dimitrie Leonida" pentru a discuta despre tehnologii ecologice de producere a energiei electrice, în cadrul unui proiect european intitulat "Îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale prin reţele parteneriale.
- 11 Mai 2012
- Citeste
Moment festiv la Agora - Florin Gheorghe Filip, Doctor Honoris Causa al Universităţii
Pe parcursul zilei de miercuri 9 mai, în campusul Universităţii Agora au avut loc două evenimente importante pentru mediul academic.
- 11 Mai 2012
- Citeste


