Cu siguranţă că unul din indicatorii de performanţă a învăţământului preuniversitar îl reprezintă Olimpiadele Şcolare, în care elevii performează şi stabilesc o ierarhie, a şcolilor şi a dascălilor care i-au pregătit.
Educaţie
Colegiul Tehnic „Unirea" Ştei - Ultima acţiune în cadrul proiectului „Fii ECOlogic!"
Marţi, 20 martie, a avut loc la CT „Unirea" Ştei ultima activitate din cadrul proiectului regional „Fii ECOlogic!", proiect finanţat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, Administraţia Fondului pentru Mediu, din fonduri europene nerambursabile.
- 22 Martie 2012
- Citeste
Şi la Oradea se poartă - Viza de flotant pentru o şcoală mai bună
La fel ca în celelalte oraşe ale ţării, şi la Oradea se poartă adăugarea unui nou domiciliu în buletinul părinţilor pentru înscrierea copilului la şcoala dorită.
- 20 Martie 2012
- Citeste
Detaşări ale cadrelor didactice
Până la data de 15 martie, profesorii din tot judeţul au avut posibilitatea să se transfere la alte unităţi şcolare, în etapa de soluţionare a restângerilor de activitate. S-au transferat astfel profesori de la 64 de unităţi de învăţământ.
- 19 Martie 2012
- Citeste
La Universitatea din Oradea - Sesiune ştiinţifică naţională pe tema crizei europene
La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc la Universitatea din Oradea Sesiunea ştiinţifică Naţională a Studenţilor de la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, „Uniunea Europeană în criză?!".
- 19 Martie 2012
- Citeste
Liceenii vor fi învăţaţi cum să-şi aleagă cariera - Consiliere cu premii
Din 19 şi până în 23 martie 2012, în liceele din judeţul Bihor vor avea loc două acţiuni deosebite, în cadrul proiectului Caravana Carierei. Liceenii vor fi instruiţi cu privirea la modalităţile cele mai eficiente de alegere a unei cariere, paşii ce trebuie urmaţi precum şi cum să-şi „ajusteze" visurile şi planurile la cererile reale ale pieţei muncii.
- 19 Martie 2012
- Citeste
A început etapa a doua - Peste cinci mii de copii, înscrişi la şcoală
Peste cinci mii de copii din întreg judeţul au fost înscrişi, fie în clasa pregătitoare, fie în clasa I. Printre şcolile la care s-au făcut înscrieri au fost şi unităţi care au surprins prin numărul mare de înscrişi dar şi şcoli la care nu s-a înscris nici măcar un singur copil.
- 19 Martie 2012
- Citeste
Elevi din tot judeţul au învăţat - Ac de cojocul publicităţii înşelătoare
Elevi de toate vârstele de la şcoli şi licee din tot judeţul s-au întrecut sâmbătă într-un concurs a cărui temă a fost „Publicitatea înşelătoare". Concursul care a durat aproape două ore a avut ca scop educarea şi conştientizarea tinerilor consumatori cu privire la drepturile pe care le au.
- 18 Martie 2012
- Citeste
Profesionala revine la putere
În cadrului programului de orientere şcolară „Alege-ţi drumul!", privind posibilitatea continuării studiilor la Şcoala profesională, la începutul săptămânii trecute, elevii clasei a-IX-a E de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea au vizitat un dealer autorizat de autoturisme.
- 18 Martie 2012
- Citeste
O sesiune doctorală fructuoasă
Sesiunea de comunicări ştiinţifice a doctoranzilior în istorie, aflată la ediţia a VII-a, care s-a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, la Universitatea din Oradea a reunit un număr mare de lucrări ce reprezintă o contribuţie semnificativă la cercetarea istorică.
- 18 Martie 2012
- Citeste
Crişana Digitală


