Vineri s-a tras linie în cel mai important examen al tinereţii pentru elevii bihoreni - bacalaureatul. Chiar dacă nu au fost multe, şi nu s-au lăsat cu audieri pe la DNA, nici în Bihor nu au lipsit tentativele de fraudă. Şapte elevi au fost daţi afară din examene pentru că au fost prinşi copiind, ultimii chiar vineri, la proba la alegere a profilului şi specializării. Restul aşteaptă cu emoţie ziua de luni, când vor fi afişate rezultatele.

Pentru cei peste 6.200 de elevi care au susţinut, între 10 iunie şi 5 iulie, probe în cadrul examenului de Bacalaureat, weekendul acesta va fi cu siguranţă unul dintre cele mai lungi din viaţa lor. Asta pentru că luni, 8 iulie, până la ora 12.00, se vor afişa rezultatele. Nu la fel de plini de emoţii vor fi cei aproximativ 250 de elevi care au chiulit de la examene sau cei şapte care au fost prinşi copiind. Bilanţul chiulangiilor la probele scrise arată cam aşa: la prima probă au lipsit 245 de elevi, la proba obligatorie 255, la proba la alegere 237. La Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor nu există încă o statistică a numărului total de chiulangii aşa că este dificil de estimat câţi au chiulit în total. Asta pentru că este posibil ca mulţi dintre cei care au lipsit la un examen să fi lipsit şi la altele. Cert este că unii dintre elevi ar fi preferat să nu participe, adică cei prinşi copiind.
Astfel, la prima probă a bacalaureatului au fost eliminaţi din examene doi elevi. Unul de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea, pentru că a încercat să copie folosind un telefon cu hands free, iar altul de la Liceul Tehnologic "Horea" din Marghita, care a încercat să-i păcălească pe profesori folosindu-se de o fiţuică. La proba scrisă la limbă maternă a fost eliminat un elev de la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Marghita pentru că, deşi ştia că trebuie să predea telefonul înaintea examenului, supraveghetorii l-au auzit sunând în buzunarul elevului. Şi la proba obligatorie a profilului, un elev de la Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaş" din Beiuş a fost eliminat pentru că a încercat să copie folosindu-se de o fiţuică. La ultima probă, cea la alegere, au mai fost prinşi copiind trei elevi, toţi cu fiţuici. Doi dintre ei au fost eliminaţi de la Liceul Tehnologic din Şuncuiuş şi unul de la Liceul Tehnologic "Horea" din Marghita. Pentru ceilalţi, cei care au trecut prin toate probele, emoţiile cele mai mari vor fi luni, când, până la ora 12.00, se vor afişa primele rezultate. În aceeaşi zi, până la ora 16.00, se vor putea face contestaţii, urmând ca ele să fie soluţionate între 9 şi 11 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate în 12 iulie. Anul trecut, în judeţul Bihor, examenul de Bac  a fost promovat de 53,37% dintre elevi, în creştere faţă de 2011, când s-a înregistrat o rată a promovabilităţii de 50,38%.