Bihor: Proiectul ROSE - optimism înainte de final
Inițiat în 2016, Proiectul privind învățământul secundar (ROSE) a fost privit, de la bun început, ca o soluție pentru problema tot mai acută a scăderii ratei de promovare a examenului de bacalaureat, mai ales printre absolvenții profilurilor liceale din filiera tehnologică. Un alt obiectiv al proiectului este reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar, vizate fiind mai multe categorii defavorizate de elevi.
Finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Proiectul ROSE se derulează pe o perioadă de șapte ani, între 2015 și 2022. Cât privește implementarea proiectului, aceasta este realizată de Ministerul Educației prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE).
Proiectul ROSE este structurat în trei componente, primele două cuprinzând intervenții la nivelul liceelor și universităților din sistemul public de învățământ, în timp ce ultima asigură managementul general de proiect, monitorizarea și evaluarea impactului celorlalte două componente asupra învățământului secundar superior și terțiar.
După ce, inițial, patruzeci de unități școlare bihorene au fost declarate eligibile în cadrul schemei de granturi aferente proiectului, în urma celor două runde de accesare a fondurilor menționate, mai multe licee din județul Bihor derulează activități specifice Proiectului privind învățământul secundar (ROSE). Pentru că, în multe dintre școlile participante, programele bazate pe granturi ROSE se apropie de final, am solicitat informații referitoare la stadiul de implementare a proiectului menționat. De la membrii echipelor de management din cinci școli bihorene incluse în Proiectul ROSE – Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, ambele din Oradea, Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta, Colegiul Național „Samuil Vulcan” și Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, ultimele, din Beiuș – am primit detalii despre modul cum acesta se desfășoară.
Cu excepția Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea, unde proiectul implementat – „Performanță prin ROSE” – este unul cu grant mare, de 150 de mii de euro, celelalte patru unități de învățământ menționate au accesat granturi medii, de circa o sută de mii de euro. Banii, după cum declară interlocutorii noști, sunt folosiți, în primul rând, pentru activități remediale și achiziționarea biroticii necesare bunei desfășurări a proiectului. În plus, prin Proiectul ROSE, elevii din grupurile-țintă beneficiază de consiliere, îndrumare și orientare vocațională, de activități de dezvoltare personală și de o serie de acțiuni extracurriculare, precum vizitele și excursiile de documentare, stagiile de pregătire sau formarea de rețele interșcolare. Grupurile-țintă au fost constituite proporțional cu fondurile primite, cuprinzând între 100 și 150 de elevi, ponderea având-o cei din ciclul superior al liceului.
Făcând referire la calendarul Proiectului ROSE, membrii echipelor de management au declarat că, în general, acesta a fost respectat, înregistrându-se totuși sincope cauzate de contextul pandemic, activitățile extracurriculare fiind amânate sau chiar anulate. Și în cazul primirii tranșelor de bani aferente diferitelor etape ale proiectului au existat anumite probleme, dar, după cum precizau cei intervievați, acestea nu au afectat buna desfășurare a activităților programate, masa elevilor din grupurile-țintă fiind asigurată de la bugetele proprii, iar personalul de predare a continuat să lucreze chiar și atunci când plata orelor remediale a întârziat.
Proiectul care se implementează în școala noastră a fost aprobat în runda doi, adică pentru perioada 2018-2022, cu grant mare, asta însemnând 150 de mii de euro.
În cadrul liceului nostru, proiectul s-a desfășurat în termeni buni. Pentru atingerea scopul general al acestuia – creșterea ratei de participare și de promovare la examenul de bacalaureat, am aplicat un program integrat, care cuprinde atât activități pedagogice sau remediale, cât și activități de sprijin și consiliere, care au fost realizate tot în cadrul școlii, cu proprii profesori. Pe lângă activitățile remediale și de sprijin, am avut sau urmează să avem și unele extracurriculare, vizite de studiu, excursii tematice și tabere.
Cât privește stadiul de implementare, suntem în anul trei de proiect și am cheltuit aproximativ jumătate din sumă, primind, totodată, circa 52 la sută din aceasta. Acum suntem în perioada de achiziții și vom cheltui toată suma alocată. Prin urmare, pot să spun că a fost o mică întârziere – noi suntem în anul trei de proiect și suntem la jumătatea sumei consumate – au fost întârzieri. Având în vedere că, la noi, inclusiv masa elevilor de la activitățile remediale a fost prin contractare directă la școală, a trebuit să susținem această cheltuială din fonduri proprii. Această situație a luat sfârșit odată cu începerea pandemiei și trecerea la școala online, când nu am mai asigurat masa elevilor din grupul-țintă.
Deci, nu aș putea spune că au fost probleme extraordinar de mari; bine, atunci când a întârziat plata salariilor, a fost o perioadă în care a trebuit să-mi motivez colegii că trebuie să continuăm. (Marinela Filip, directoarea adjunctă a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea)
În școala noastră, Proiectul ROSE se desfășoară de trei ani. Elevii fac pregătire la materiile de bacalaureat, iar pentru dotări, am reușit să achiziționăm mai multe echipamente IT. În prima fază, am achiziționat două multifuncționale, unsprezece calculatoare, două laptopuri, un videoproiector, un aparat foto și suntem în perioada achiziției următoarelor echipamente: unsprezece calculatoare, două laptopuri, un videoproiector.
Menționez că, pe lângă bugetul proiectului, de o sută de mii de euro, Ministerul Educației ne-a asigurat patruzeci de laptopuri și urmează să mai primim zece table interactive și o cameră pentru videoconferințe. (Gabriel Mic, directorul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” Oradea)
Grupul-țintă este reprezentat de elevii claselor IX-XII, fiind vizați, mai ales, elevii cu cerințe educaționale speciale, cei de etnie romă sau aflați într-una din următoarele situații: elevi din familii monoparentale, aflați în plasament, cu unul sau ambii părinți plecați în străinătate ori proveniți din familii cu venituri mici. Obiectivele acestui grant sunt: reducerea ratei de abandon școlar în liceu, creșterea ratei de absolvire și îmbunătățirea performanței la examenul de bacalaureat.
Pot să spun că nu am avut probleme majore. Am făcut o listă de priorități privind cheltuielile pentru achiziționarea de dispozitive, echipamente, materiale necesare derulării proiectului în condiții optime, profesorii fiind înțelegători cu plata salariilor. Hrana a fost distribuită elevilor conform proiectului, până la etapa în care au fost suspendate activitățile în format fizic.
Activitățile prevăzute în proiect s-au desfășurat conform calendarului, mai puțin activitățile extracurriculare, care au fost mutate din anul doi în anul trei de proiect, din cauza perioadei de pandemie privind virusul COVID. (Florica Neaga, directoarea Liceului Tehnologic Nr. 1 Salonta)
Proiectul ROSE „Educația șanselor tale” a început în anul 2017 și se desfășoară pe parcursul a patru ani, acum fiind în anul patru de proiect, iar valoarea grantului este de 450 de mii de lei. Avem, ca obiectiv principal, creșterea gradului de promovare a elevilor la examenul de bacalaureat, iar grupul-țintă, pentru anul patru de proiect, este format din 126 de elevi, pentru orele remediale și 48 care au beneficiat deja de activitățile pedagogice și de sprijin.
Din cauza epidemiei, unele activități au fost reprogramate pentru anul acesta de proiect. De exemplu, activitățile extracurriculare, acele vizite de studiu care trebuia să se desfășoare în anul trei de proiect, nu s-au mai putut desfășura, ele fiind reprogramate pentru acest an. Dacă se vor putea desfășura, le vom organiza, dacă nu, probabil că vizitele acestea de studiu vor lua forma unor tururi virtuale.
Alte probleme nu au fost. Totul s-a desfășurat conform proiectului. Până acum, s-au făcut plăți în valoare de peste 330 de mii de lei. Am făcut achiziții pe parcursul acestor ani; au fost achiziționate 25 de laptopuri și două multifuncționale. (Corina Sabău, responsabilă cu diseminarea proiectului ROSE la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș)
Se desfășoară, la „Samuil Vulcan”, un proiect ROSE. Este vorba de implicarea a 152 de elevi în grupul-țintă, iar perioada de desfășurare este între anii 2018 și 2022. Este un grant mediu, valoarea lui ridicându-se la aproximativ 450 de mii de lei.
Activitățile remediale pe care le-am propus și le impunem pentru cei 152 de elevi sunt menite să-i ajute la examenele de bacalaureat. Pe lângă orele remediale, am desfășurat și activități de consiliere și orientare școlară, precum și un set de activități extracurriculare tematice, fiind vorba de trei excursii anuale. Din păcate, odată cu pandemia, aceste excursii au fost amânate.
Probleme au fost și sunt în continuare, iar dacă perioada de pandemie va ține și anul viitor, nu vom putea să desfășurăm acele excursii tematice pentru care este alocat un anumit buget și problema foarte mare, în acest proiect, este obligația de a respecta procentul din sumă pentru fiecare capitol, ori aceste excursii tematice intră într-un anumit capitol, fără să le putem muta la un altul!
Tot în cadrul acestui proiect, ne-am propus achiziționarea a treizeci de laptopuri. Am achiziționat, în primii doi ani, laptopuri și o multifuncțională și vom continua cu două microscoape. În rest, cea mai mare parte a banilor merge spre activitățile remediale. (Mihaela Ilieș, directoarea Colegiului Național „Samuil Vulcan” Beiuș)
Unii dintre interlocutorii noștri au mai semnalat un impediment apărut pe parcursul derulării proiectului ROSE, și anume navetismul, mulți dintre elevii cuprinși inițial în grupurile-țintă fiind nevoiți să se retragă din această cauză.
Au fost elevi care au renunțat și a trebuit să-i înlocuim. Noi avem foarte mulți elevi navetiști, pentru mulți dintre aceștia fiind dificil să rămână după-amiaza. (Marinela Filip, directoarea adjunctă a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea)
Confruntați cu aceeași problemă, cei de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș au recurs la o soluție neașteptată; după cum declara directoarea Mihaela Ilieș, care este și coordonatoarea grantului, elevii navetiști care termină cursurile la ora 14, desfășoară activitățile remediale online, de acasă.
Cât privește eventuala modificare a termenului de finalizare a Proiectului ROSE, părerile sunt împărțite, până acum, dintre echipele de management menționate, numai cea de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș a inițiat procedura de prelungire a proiectului până la 30 august 2022. După cum preciza prof. Corina Sabău, sumă rămasă va fi cheltuită în beneficiul elevilor din grupul-țintă, prin suplimentarea orelor remediale pentru clasele terminale.
În schimb, vizavi de rezultatele obținute în urma implementării Proiectului ROSE, opiniile au fost unanime, toți cei chestionați anunțând creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat în cazul propriilor absolvenți.
Ținând cont de informațiile primite, de optimismul interlocutorilor noștri și de sutele de milioane de euro cheltuite la nivel național, putem spera că, odată finalizat Proiectul ROSE, atingerea principalei ținte a acestuia – creșterea numărului liceenilor care promovează examenul de bacalaureat, va fi o realitate statistică și în Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.