Marți, 20 decembrie, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Bonitas din Oradea, a avut loc un curs pentru profesori susținut de către psihopedagogul Burjan Aniko, specialist din Canada.
 

Majoritatea părinților se simt neputincioși și își consumă toată energia în prevenirea unor comportamente pe care ei le consideră ca fiind făcute intenționat de copil, cu intenția de a-i provoca pe cei din jur.

Ce se poate afla însă în spatele comportamentelor provocatoare ale copiilor?

„Premisa de bază este următoarea: copiii se comportă bine, dacă pot... Este mai bine să te porți bine decât invers. Dar ce se întâmplă când copiii nu se comportă „bine” pentru că nu au toate resursele necesare pentru asta? Din păcate, acești copii sunt adesea înțeleși greșit, crezând că sunt rău intenționați, se comportă în acest fel voit sau din sfidare. Dar dacă ne dăm seama că, prin orice comportament, copilul dorește să comunice ceva, atunci vom putea să fim atenți la nevoile de bază ale acestuia și să-i oferim tot ajutorul de care are nevoie”, spune psihologul Eva Zita Balogh.

Recunoașterea adecvată a acestor comportamente și găsirea soluției adecvate la aceste probleme au fost abordate în prelegerea „Dezvoltarea copiilor. Metode moderne de abordare” de către specialistul din Canada.

Cursul a fost organizat de Asociația pentru copii și tineri cu dizabilități Bonitas, în cadrul programului „Șansă pentru copiii cu autism”, proiect finanțat prin Programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Au fost susținute în cadrul programului, două cursuri, unul pentru părinți, iar altul destinat pedagogilor. Atât la cursul pentru părinți cât și la cel pentru pedagogi au fost prezenți părinți și cadre de la alte instituții din Bihor și județe vecine.