Două eleve ale şcolii "Oltea Doamna" din Oradea au fost premiate de Principesa Moştenitoare Margareta, în cadrul Concursului Internaţional de creaţie orginală "Basmele Reginei Maria". Cele două eleve s-au remarcat din peste 640 de copii şi adolescenţi din România şi din străinătate şi s-au bucurat de o ceremonie emoţionantă desfăşurată în Sala Regilor din Palatul Elisabeta.

Concursul Internaţional de creaţie originală "Basmele Reginei Maria" s-a aflat la cea de-a noua ediţie şi a reunit 642 de participanţi din România, Italia, Marea Britanie, Franţa şi Serbia. Ediţia de anul acesta a cuprins trei secţiuni: creaţie literară originală (specia basm), artă plastică (pictură) şi artă digitală (ilustrare basm). Marţi, 15 iulie, premianţii celor trei secţiuni au avut parte de o ceremonie emoţionantă, desfăşurată în Sala Regilor a Palatului Elisabeta. Din cei 70 de elevi laureaţi, doi au fost din Oradea. Astfel, elevele Alexandra Berzovan și Diana Tanc, din clasa a VI-a B,  de la Şcoala Gimnazială „Oltea Doamna", sub îndrumarea profesoarei de limba română, dirigintă Mirela Tanc, au fost premiate la secţiunea creaţie literară originală. "Mă bucur atât de mult că Regina Maria este o sursă de inspiraţie. E mare lucru că i-aţi luat exemplul", le-a spus Principesa Margareta copiilor care şi-au demonstrat talentul. Laureaţii au avut ocazia de a vizita Palatul Elisabeta şi de a admira colecţia de artă contemporană şi colecţia de costume a Reginei Elena. "Premianţii au fost invitaţi în Grădina Castelului, unde au fost serviţi cu plăcintă tradiţională cu caise şi s-au răcorit cu limonadă, preparate în Bucătăria Casei Regale, delicii culinare cu arome de neuitat, care i-au purtat pe tinerii oaspeţi înapoi în timp, gustând - şi la propriu şi la figurat - din izul epocii monarhice de altă dată, în care prinţii şi prinţesele, regii şi reginele ieşeau din paginile cărţilor de basme şi dădeau viaţă castelelor", a spus prof. Mirela Tanc. Alături de diplome, laureaţii au primit în cadrul ceremoniei de premiere şi un volum în care au fost publicate toate basmele premiate. Concursul Internaţional de Creaţie Originală se desfăşoară încă din anul 2006 şi este organizat de Palatului Copiilor Craiova și Inspectoratul Școlar Județean Dolj, în parteneriat cu  Colegiul Național "Frații Buzeşti" și Colegiul Național "Carol I" din Craiova, aflându-se sub Înaltul Patronaj al Principesei Moştenitoare Margareta şi al Principelui Radu.