Elevi şi profesori gojdişti în Chile - Pod peste ocean

Întregul proiect a fost coordonat de profesoara de engleză Raluca Mica, care a condus toate deplasările delegaţiilor gojdiste în Chile. Astfel, în octombrie 2010 un grup de opt elevi, doi profesori şi un reprezentant al părinţilor de la C.N. Emanuil Gojdu au fost oaspeţii Colegiului San Esteban din Antofagasta. În februarie 2012 (în timpul vacanţei de vară de la ei) un grup de 22 de elevi şi 2 profesori de la Colegio San Esteban au vizitat Oradea, la invitaţia colegilor lor de la Gojdu. În iulie 2013 reprezentanţii C.N. Emanuil Gojdu (cinci elevi, patru profesori şi un reprezentant al părinţilor) au vizitat - timp de două săptămâni - atât colegiul din Antofagasta, cât şi Academia Bajo Molle din Iquique. În februarie 2015 o delegaţie formată din 38 de elevi şi 5 profesori  de la Academia de Iquique a petrecut o săptămâna la Oradea şi, ca de fiecare dată când au avut loc astfel de schimburi de experienţă, elevii au fost cazaţi în familii, gazdele asigurând cazarea, excursiile şi programele educaţionale (transportul fiind suportat de fiecare participant în parte).

Zece orădeni la Iquique

Cea mai recentă vizită a gojdiştilor (şapte elevi, doi profesori şi un reprezentant al părinţilor), încheiată în luna august, a durat aproape trei săptămâni şi a fost organizată - în condiţii optime - de Academia de Iquique. Cei zece orădeni au ajuns la Iquique (un oraş de 220 de mii de locuitori, important port la Pacific) pe ruta Amsterdam, Buenos Aires, Santiago de Chile, cu o escală de două zile în capitala statului Chile. Prima săptămână în Iquique a fost dedicată unor excursii în zone deosebit de interesante, cu profunde rezonanţe sociale, economice, etnografice, istorice şi mai ales turistice, excursii tematice bine organizate de gazdele noastre. Primul traseu a vizat nordul extrem al statului Chile şi sudul statului Peru, respectiv oraşul - port Arica (170 de mii de locuitori), „oraşul eternei primăveri", capitală a turismului chilian, dominat de un promontoriu ce domină orasul (Morro de Arica), având în vârf o impresionantă statuie a Mântuitorului. A fost vizitat apoi oraşul Tacna din sudul Perului, un oraş subtropical fascinant, încărcat de istorie (de aici a pornit lupta pentru eliberarea de sub dominaţia spaniolă, în anul 1811), cocheta localitate fiind în prezent un important centru comercial şi turistic. Al doilea traseu a avut  ca obiectiv faimosul Deşert Atacama din provincia Antofagasta, care se întinde pe aproape 1000 de km (!) considerat a fi cel mai uscat loc din lume, un loc  practic lipsit de precipitaţii şi de orice urmă de viaţă. În schimb, abundă bogăţiile naturale: cupru, fier, litiu, salpetru (îngrăşământ natural intens valorificat înainte de anul 1940), exploatarea acestora fiind mult  îngreunată însă de condiţiile extreme ale deşertului.

Activităţi desfăşurate în comun

Au petrecut trei zile în orăşelul-staţiune turistică San Pedro de Atacama, într-un decor extraterestru, cu zile călduroase (deşi eram în plină iarnă în emisfera australă), cu nopţi reci, cu un cer senin tot timpul (drept pentru care aici au fost plasate cele mai performante observatoare astronomice), fără vegetaţie (cu excepţia câtorva oaze - printre care şi San Pedro - alimentate de generoase izvoare subterane, unul dintre ele având caracter geotermal), fără păsări şi fără insecte, cu rămăşiţele unor vechi aşezări miniere (dintre care unul transformat în muzeu), cu cimitire stranii, în care decedaţii se mumifică (din lipsa umidităţii), cu lacuri sărate, cu un nisip extrem de fin, cu un relief selenar (Vale de Luna) generat de scurgerile de lavă, cu un câmp de geizere - el Tatio - la peste 4300 m altitudine (vizitarea căruia ne-a fost zădărnicită de o banală pană de motor, microbuzul nerezistând urcuşului). A doua săptămână a fost dedicată activităţilor desfăşurate în comun cu colegii de la Academia de Iquique (care-şi reluau cursurile unui nou an şcolar, după vacanţa de vară), are cam aceeaşi structură ca şi C.N. „Emanuil Gojdu", orădenii participând la mai multe cursuri şi lecţii deschise şi vizitând  laboratoarele şi facilităţile sportive ale liceului. O extrem de interesantă şi instructivă vizită a fost cea de la Facultatea de Biologie Marină (pendinte de Universitatea de stat „Arturo Prat" în Iquique), unde gojdiştilor le-au fost prezentate atât laboratoarele de cercerări (cu notabile rezultate utile industriei pescuitului, pârghie importantă în dezvoltarea economică a oraşului), cât şi muzeul „Viaţa în ocean". Elevii orădeni au avut şansa să vadă o foarte interesantă paradă a unor trupe de dansatori şi cântăreţi, reprezentând diverse comunităţi locale, în care predominau elemente specifice vechii culturi incaşe (admirând în special varietatea costumelor populare, purtate cu mândrie de urmaşii de azi ai indigenilor precolumbieni). Fiecare elev gojdist (Patrick Pop, Sorina Baciu, Cristina Lipoveanu, Anda Bendea, Horea Bârlădeanu, Horia Oniţa şi Andrei Gheorghiu) a fost găzduit în familia câte unui coleg chilian, fapt ce a contribuit la o nemijlocită cunoaştere şi apropiere, depăşindu-se cu succes bariera lingvistică (limba engleză permiţând o bună comunicare). Această adopţie sui generis a generat o trainică afinitate atât între elevi, cât şi între oaspeţii români şi gazdele lor din Iquique (fapt facilitat ulterior de existenţa... internetului).

Agapa colegială de final

La finalul acestui interesant şi inedit „schimb de experienţă", gazdele de la Academia de Iquique au organizat o sărbătorire de adio, cu un frumos spectacol artistic dat de elevii chilieni, cu discursurile şi felicitările de rigoare, cu acordarea de diplome etc., totul încheindu-se cu o agapă colegială extrem de gustată de toţi participanţii. O inedită invitaţie au primit doamnele profesoare Raluca Mica şi Mioara Ţigan, precum şi părintele însoţitor, Ovi D. Pop, de la o familie de români stabiliţi în Iquique (tatăl, profesor, mama, inginer de mine, iar fata lor, profesoară de matematică la un liceu din oraş), vizită în care orădenii s-au simtit ca acasă, ei invitându-i, la rândul lor, pe familia Lazăr ca la proxima venire în ţară, să viziteze şi  Oradea. Ar mai fi de menţionat vizitarea unei ciudăţenii geologice care mărgineşte sudul oraşului Iquique: o dună fosilă de nisip (Cerro Dragon), înaltă de 120 de metri, care, prin structura şi poziţia sa permite generarea unor curenţi de aer ascendenţi, valorificaţi din plin de amatorii de zbor cu parapanta (printre care şi doi dintre orădenii maturi). Despărţirea de colegii chilieni (veniţi în număr mare la aeroport) a fost emoţionantă, cu îmbrăţişări, cu lacrimi şi cu promisiuni ferme de revedere şi de menţinere a legăturii. Şi a început lungul drum spre casă; de la Iquique s-a zburat la Santiago de Chile, de unde, a doua zi, au plecat spre Amsterdam (via Buenos Aires); apoi s-a luat avionul spre Budapesta, de aici a mai rămas doar un pas până ACASĂ.

Ioan COHUT