Elevii de la "Roman Ciorogariu" în proiect educaţional - Incursiune printre iluştri
La Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea se află în derulare proiectul educativ "Bihoreni iluştri". Proiectul urmăreşte promovarea şi valorificarea în rândul elevilor a patrimoniului cultural, religios şi civic al judeţului Bihor, patrimoniu creat de personalităţi ilustre ale vieţii bisericeşti, culturale şi sociale din aceste ţinuturi.
Pentru cunoaşterea biografiei acestor personalităţi au fost programate, săptămânal, pe parcursul întregului semestru, întâlniri cu elevii şi cu cadrele didactice, în cadrul cărora au loc prezentări ale vieţii şi activităţii câte unui "bihorean ilustru". Proiectul a debutat cu prezentarea personalităţii Episcopului Roman Ciorogariu (1852-1936) - ctitorul reînfiinţatei Eparhii Ortodoxe Române a Oradiei şi patronul spiritual al Liceului Ortodox prezentare făcută de prof. dr. Elisabeta Ungur, şi a Episcopului Dr. Vasile Coman (1912-1992) - cel care a reactivat învăţământul teologic universitar orădean - prezentare făcută de pr. prof. Dorel Leucea. Seria a continuat cu Aurel Lazăr (1872-1930), avocatul orădean, care a redactat Declaraţia de independenţă de la Oradea, şi care a militat pentru unirea Transilvaniei cu Ţara-Mamă la 1918. Invitatul special al prezentării a fost prof. univ. dr. Ion Zainea, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Oradea. A treia etapă a proiectului s-a concentrat asupra personalităţii Episcopului Nicolae Popoviciu (1903-1960), ierarhul martir care a avut mult de suferit din partea regimului comunist, suferinţe care au culminat cu înlăturarea din scaunul episcopal şi exilarea sa la Mănăstirea Cheia, din judeţul Prahova. Galeria marilor personalităţi bihorene va fi completată, în săptămânile următoare, cu Mitropolitului Miron Romanul al Ardealului, Mitropolitul Vasile Mangra al Ardealului, precum şi cu Emanuil Gojdu, Alexandru Roman şi Miron Pompiliu. Pe lângă aceste prezentări biografice, în cadrul proiectului mai sunt incluse vizite la diferite instituţii bisericeşti şi culturale, ce poartă emblema acestor personalităţi, între care Palatul Episcopal şi Muzeul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Muzeul Ţării Crişurilor sau Muzeul Aurel Lazăr. Proiectul are ca parteneri Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Departamentul de Istorie, şi Muzeul Ţării Crişurilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.