Facultatea de Protecţia Mediului - Inginerii, la zece ani de la absolvire
Absolvenţii promoţiei 2003 a specializării Ingineria Mediului s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Facultatea de Protecţia Mediului din Oradea. Evenimentul a fost moderat cu emoţie de către îndrumătoarea de an, şef lucr. dr. Monica Costea, fiind prezent şi decanul Facultăţii de Protecţia Mediului, prof. univ. dr. ing. Ioan Chereji, care a apreciat iniţiativa acestei întâlniri.
Directorul de departament, prof. univ. dr. ing. Cornel Domuţa, în numele celor 21 de cadre didactice ale Departamentului Ingineria Mediului, i-a felicitat pe cei prezenţi, după care s-a referit la activitatea de astăzi a Departamentului. "În cei 10 ani trecuţi s-a schimbat corpul profesoral, generaţiei mature alăturându-i-se cadre didactice tinere, foarte valoroase, cu doctorate la universităţi româneşti de prestigiu: Universitatea Politehnica Timişoara, USAMV Cluj-Napoca. Departamentul se mândreşte că are cele mai multe lucrări ISI din Facultatea de Protecţia Mediului, că este singurul departament cu cărţi premiate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Şişeşti", că a câştigat în regim competiţional proiecte de cercetare din planul naţional de cercetare sau proiecte internaţionale cu valori de peste 800.000 de euro fiecare. S-au schimbat şi specializările din cadrul Departamentului Ingineria Mediului, pentru că sistemul Bologna presupune şi studii universitare de masterat. Am acreditat cinci mastere, care se bucură de succes, deoarece optează pentru ele şi absolvenţi de drept, ştiinţe politice, ştiinţe economice, istorie etc. În programul cu care am câştigat şefia departamentului mi-am propus să înfiinţăm şcoală doctorală pe domeniul Ingineria mediului", a declarat Cornel Domuţa. S-au adresat studenţilor prof. univ. dr. ing. Nicu Cornel Sabău, şef lucr. dr. ing. Radu Brejea şi şef lucr. dr. Ana Maria Supuran, care şi-au amintit aplicaţia practică realizată în Delta Dunării cu absolvenţii din 2003 şi şef lucr. dr. ing. Marinela Bodog. Apoi a fost citit catalogul, iar 37 foşti studenţi au răspuns "prezent" şi au vorbit despre activitatea lor. S-a remarcat faptul că majoritatea absolvenţilor promoţiei lucrează în domeniu. Fiecărui absolvent i s-a acordat o diplomă care marchează faptul că au trecut 10 ani de la absolvirea facultăţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.