FSLI atacă în instanţă decizia Guvernului
La solicitarea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 136/2008. "Ne bucură decizia Curţii Constituţionale adoptată astăzi (n.r. ieri), şi anume de constatare a neconstituţionalităţii acestei ordonanţe de urgenţă. Este o soluţie pe care o aşteptam, firească, o dovadă că abuzul şi lipsa de profesionalism a Guvernului Tăriceanu au fost sancţionate în conformitate cu Constituţia şi legile ţării", se arată în comunicatul FSLI remis ieri. De asemenea, în textul comunicatului se mai specifică faptul că forumul Curţii Constituţionale a dat o lecţie Guvernului Tăriceanu, arătându-i că, într-un stat de drept, primează legea şi nu bunul plac al unuia sau altuia, fie el chiar şi prim - ministrul României. "Ne exprimăm speranţa că Avocatul Poporului va da curs solicitării FSLI, înregistrată în această dimineaţă (n.r. ieri), sesizând Curtea Constituţională şi în legătură cu cea de-a doua ordonanţă de urgenţă, astfel încât legea de majorare a salariilor personalului didactic să fie aplicată fără interpretări" se mai precizează în comunicatul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.