Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului aduce în atenția publică și soarta Evei Heyman, fetița de 13 ani victimă a lagărului de exterminare, în amintirea căreia a fost reabilitată clădirea de patrimoniu în care a locuit și pentru a marca ziua sa de naștere, 13 februarie, se vor derula activități de educație muzeală pentru elevi sub genericul „Cine a fost Eva Heyman?”.

Clădirea din centrul istoric al orașului Oradea, din strada Aurel Lazăr nr. 3, în care a trăit Eva Heyman, și-a recăpătat de curând frumusețea de altă dată, prin Programul multianual al primăriei de reabilitare a fațadelor clădirilor din Ansamblul Urban - Centrul Istoric Oradea. În decembrie 2024 s-au înlăturat schelele de pe clădire, un imobil în formă de U, cu acces prin gang, parter și două etaje, reprezentativ pentru arhitectura eclectic orădeană.

La solicitarea proprietarilor, Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Bihor a inițiat procedura de clasare a clădirii ca monument istoric. Clădirea a fost inclusă în Programul multianual de reabilitare datorită valorii sale arhitecturale, dar și datorită pietonalizării și modernizării străzii Aurel Lazăr prin fonduri europene.

Lucrările de reabilitare au cuprins fațada exterioară, fațadele din curtea interioară, s-a refăcut acoperișul, s-a schimbat învelitoarea și s-au reabilitat elementele de șarpantă. Totodată, a fost recondiționată tâmplăria din lemn, ornamentele din piatră au fost curățate, iar celelalte ornamente de pe fațada clădirii au fost tencuite și vopsite conform proiectului.

Clădirea în stil eclectic cu detalii neorenascentiste a fost construită în anii 1927-1928, denumirea originală a imobilului fiind „Casa Heyman”. Proiectantul edificiului a fost arhitectul Adalbert Heyman (Bela Heyman), comanditar fiind Luiza Heyman (mama arhitectului), constructorul fiind necunoscut. În 1910, terenul și construcțiile aparțineau Luizei Heyman, văduva lui Iosif Heyman, mama arhitectului Adalbert Heyman. Până în 1944, în afara proprietarei din acte, au mai locuit aici, la etajul 2 (conform istoricului Mircea Pașca – „Arhitecți uitați din Oradea interbelică”), și Eva Heyman (fiica arhitectului Adalbert Heyman) împreună cu mama sa, Agnes Racz.

 

Atelier de educație pentru tinerii orădeni

Eva Heyman, născută în 13 februarie 1931, Oradea, a trăit doar 13 ani și opt luni. Fetița, asemănător Annei Frank, a scris un scurt jurnal în ghetoul din Oradea, înainte de a fi deportată în lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde, în 17 octombrie 1944 a devenit o victimă a Holocaustului. Din jurnalul ei și din alte surse, aflăm că, în 1944, au fost deportați în Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau: Bela Heyman, Agnes Racz-Heyman, Eva Heyman, Luiza Heyman-Veiszlovits, Emil Veiszlovits și Lili Moldovan-Heyman.

În apropierea zilei de naștere a celei care a fost Eva Heyman, Muzeul Țării Crișurilor Oradea a anunțat organizarea unei activități de educație muzeală intitulată „Cine a fost Eva Heyman?', adresată elevilor din ciclul gimnazial și liceal. Activitățile vor fi susținute de muzeografa Diana Iancu și se vor desfășura, în perioada 10 -14 februarie 2025, de la ora 11, la secția Muzeul Orașului Oradea, în Cetate, pe durata unei ore. Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0771.741.331, de marți până duminică, între orele 9.00-16.30.

Participanții vor descoperi, prin lectură, film și artă, cine a fost Eva Heyman și realitățile din Oradea, din anul 1944. Se vor citi fragmente din jurnalul scris de Eva Heyman, „Am trăit atât de puțin”, jurnal publicat în anul 1947, de către mama Evei, Agnes Racz, cu titlul „Eva, fata mea”. Apoi se va viziona filmul despre Eva Heyman, realizat de Asociația Tikvah, regie și ilustrație muzicală: Jim Andrews, producători: Mariana-Emilia Teszler și Maia Teszler. Aceeași asociație, în anul 2015, a înălțat Memorialul Eva Heyman. Monumentul a fost realizat de artista britanică Flor Kent și este amplasat în Parcul Nicolae Bălcescu, locul de unde, în lunile mai - iunie 1944, au pornit „trenurile morții”. Monumentul a fost ridicat în amintirea tuturor copiilor evrei deportați din Oradea și Bihor care au murit în lagărele naziste.

 

Fragmente de istorie

„În 1933, părinții ei s-au despărțit, iar Eva a fost crescută de bunici, farmacistul Rezso˜ Racz și soția sa, Iren. Eva a fost o copilă crescută în tumultul celui de-al Doilea Război Mondial, când orice rău putea fi și mai rău. A trăit cu teamă, printre știri îngrozitoare cu privire la cei dragi! A fost o copilă asupra căreia s-au răsfrânt măsurile antievreiești, silită să poarte semnul distinctiv steaua galbenă, a fost închisă în ghetou, deportată în lagărul de la Auschwitz. Eva a fost atât de puternică încât și în lagărul morții a reușit să supraviețuiască până în octombrie 1944. Începând cu data de 13 februarie 1944, ziua aniversării ei, Eva își înșiră gândurile într-un jurnal, care se încheie brusc la 30 mai 1944. Din primele pagini ale jurnalului aflăm că Evei îi plăcea să facă sport, să citească, să patineze, îi plăceau căpșunii cu frișcă. Visa să devină fotoreporter! Sunt puține însemnările de acest fel! Locul lor a fost luat de mărturii cutremurătoare, de strigăte disperate: «Vreau să rămân în viață cu orice preț»; «Eu nu vreau să mor, deoarece abia am trăit», «Nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc!», scria fetița în jurnalul ei”, a declarat, pentru Agerpres, muzeografa Diana Iancu.