Săptămâna trecută, la Casa Corpului Didactic a avut loc lansarea a două volme, "Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine" şi "Ghidul profesorului în predarea disciplinei opţionale. Acţiunea comunitară".

Dezvoltarea continuă din ultima perioadă a educaţiei a dus la apariţia a numeroase tratate, manuale, reviste de specialitate etc. Astfel, cartea "Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine", coordonată de prof. univ. dr. Vasile Marcu şi conf. univ. dr. Mariana Marinescu, poate fi folosită ca bibliografie generală în pregătirea unor examene şi pentru obţinerea unor grade didactice. Lucrarea informează cadrele didactice cu privire la subiectele de actualitate, încurajează studenţii şi profesorii debutanţi în meseria pe care şi-au ales-o. Volumul "Ghidul profesorului în predarea disciplinei opţionale. Acţiunea comunitară", coordonat de Liliana Coroianu, promovează idei tematice în contextul european actual. Cartea a fost concepută pentru promovarea şi realizarea educaţiei adulţilor şi elevilor în spiritul adoptării unui comportament responsabil faţă de comunitate.