Legislativul Universităţii din Oradea, la ora bilanţului - Ultima şedinţă a Senatului
Senatul Universităţii din Oradea a ţinut luni ultima şedinţă din acest mandat. Preşedintele Sorin Curilă a făcut un bilanţ al legislativului, accentuând construirea şi eficientizarea acestuia. La finalul primei părţi a şedinţei, rectorul, prorectorii şi decanii au fost premiaţi.
Şedinţa cu numărul 65 a fost ultima din mandatul 2012-2016 al Senatului Universităţii din Oradea. Cu această ocazie, preşedintele acestuia a prezentat pe scurt o sinteză a raportului legislativului în cei 5 ani de funcţionare.
"Pe 8 februarie 2012 au avut loc alegerile care au dus la actualul Senat. Un an mai târziu, la Oradea s-a organizat o întâlnire a senatelor de la 9 universităţi din ţară, unde s-au discutat aspecte importante despre funcţionarea legislativului. Actuala echipă a construit şi a făcut funcţională instituţia legislativă a Universităţii din Oradea, făcând-o eficientă şi transparentă", a spus Sorin Curilă.
Ca o completare, merită subliniat că, dacă în ceea ce priveşte eficienţa Senatului, lucrurile ar putea fi discutabile, cu privire la transparenţă, în relaţia cu mass-media, aceasta nu a existat. Presa locală a cerut democratic să participe la şedinţele legislativului, acest lucru fiind respins, iar comunicatele trimise de Senat selectau, în cea mai mare parte, subiectele în care activitatea şi măsurile luate de instituţie erau pozitive, omiţând cu bună ştiinţă temele arzătoare de pe lista de zi. Activitatea Senatului se afla mai degrabă "pe surse" decât din comunicatele instituţiei care erau trimise redacţiilor de presă după câteva zile bune de la desfăşurarea şedinţelor.
După discursul lui Sorin Curilă a vorbit şi reprezentantul grupului de studenţi din cadrul Senatului Universităţii, Romeo Filip.
"Am avut parte de deschidere din partea conducerii universităţii, într-o măsură mai mică sau mai mare, de la caz la caz, şi sper să aveţi aceeaşi deschidere şi faţă de echipa de studenţi care va veni", a spus Filip.
La final, preşedintele Senatului a înmânat diplome rectorului Constantin Bungău, prorectorilor Marcela Prada, Simona Trip, Marcel Roşca, Ioan-Gheorghe Ţara, Eugen Macocian şi decanilor, în frunte cu Agneta Marcu, de la Facultatea de Arte a Universităţii din Oradea. Şi membrii senatului vor fi premiaţi în prima şedinţă a viitorului legislativ care va fi ales în perioada 27 ianuarie - 1 februarie 2016.
Comici vestiti ai ecranului universitar, astia care simuleaza invatamantul superior, cu studenti analfabeti! Bravos natiune, merci popor!