Noutate la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Oradea - Clasă cu studiu intensiv al limbii engleze
Școala Gimnazială „Avram Iancu” s-a remarcat de-a lungul anilor prin rezultatele deosebite obținute de elevi, prin grija constantă pentru asigurarea unui climat educațional propice, prin cadre didactice competente și dedicate elevilor și printr-o deschidere către tot ceea este în beneficiul elevilor săi.
Un element de noutate în oferta curriculară a școlii îl reprezintă clasa cu studiu intensiv al limbii engleze, ce va debuta în toamna anului 2021. Formarea acestei clase reprezintă încununarea activităților și muncii depuse de conducerea școlii și de cadrele didactice. În ultimii ani, școala a dezvoltat o serie de parteneriate cu școli din Italia, Portugalia, Croația, Turcia, Polonia, Letonia și Bulgaria în cadrul proiectelor Erasmus+ sau eTwinning, prin intermediul cărora elevii școlii și-au putut valorifica cunoștințele de limba engleză, dar și cele digitale. Ca urmare a implicării școlii în aceste proiecte, s-a observat o creștere a interesului acestora pentru studiul limbii engleze.
Mai trebuie precizat faptul că, încă dinaintea accesării proiectelor și a dezvoltării parteneriatelor străine, în cadrul școlii a existat un opțional integrat Limba engleză – TIC, față de care elevii au manifestat întotdeauna un interes deosebit, fiind o bună oportunitate de a-și dezvolta atât competențele lingvistice cât și pe cele digitale, chiar și pentru generațiile care nu au avut inclusă în trunchiul comun ora de TIC. Chiar și pentru anul școlar viitor, 9 clase de gimnaziu au optat pentru studiul acestui opțional integrat, care constituie un preambul al clasei de intensiv, deoarece atât prin intermediul opționalului, cât și prin cel al clasei de intensiv, școala a dorit să îndeplinească un deziderat al elevilor și al părinților, acela de a studia limba engleză, o limbă atât de necesară vremurilor actuale.
„Cunoașterea limbii engleze a fost mereu o preocupare constantă a generațiilor tinere, dar odată cu revoluția tehnologică, cu schimbările produse pe piața muncii, unde dispar și apar mereu profesii și meserii, deținerea unei competențe ridicate de vorbire a limbii engleze a devenit un „must have”. Se spune deseori că pregătim azi tinerii de mâine pentru meserii care poate nici nu au fost create, însă ceea ce știm cu siguranță este faptul că limba engleză va reprezenta pentru ei un atu, un pașaport ce le va deschide multe uși ca viitori cetățeni europeni.
De aceea, suntem mândri să venim în întâmpinarea dorințelor elevilor noștri și a părinților lor, care mereu au fost interesați și implicați în educația copiilor lor și cu care școala noastră a dezvoltat mereu o relație strânsă, parteneriatul școală - comunitate locală, fiind deosebit de important pentru noi”, susține directoarea, prof.dr. Gheorghina Bîrlădeanu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.