Rubrică oferită cotidianului CRIȘANA în interesul elevilor din învățământul gimnazial și liceal, profesorilor, părinților, tuturor celor interesați de buna educație și instrucție a tinerei generații. După cum îi sugerează și titlul, Portofoliul cultural va cuprinde articole, comentarii, note, opinii culturale de știință și artă, în speță de literatură, ca o complinire necesară la programele și manualele școlare. Ordinea materialelor este aleatorie, în funcție de cerințele întâmplătoare ale momentului. Pentru început facem câteva adnotări la romanul lui Mircea Eliade Maitryei, recomandat în programele și manualele școlare de clasa a IX-a, la unitatea tematică despre Iubire. Urmează o pledoarie, sperăm convingătoare, în favoarea matematicii ca exercițiu greu, materie strict necesară pentru înțelegerea tuturor celorlalte științe și arte.

Mircea Eliade (1907-1986) - a traversat aproape tot secolul XX, un secol tulburat de două războaie mondiale, de schimbare a regimurilor politice, de trecere de la capitalism la socialism, fascism, nazism, hitlerism și stalinism, de urmărire și persecuție a oamenilor nevinovați, mai ales a intelectualității progresiste. Mircea Eliade de tânăr a fost pasionat de lecturi, de istoria religiilor și cunoașterea limbilor străine. În memoria vizuală a posterității el a rămas cu nelipsiții ochelari și permanenta pipă în gură. Din cauza vederii slabe, primul roman autobiografic îl va intitula Romanul adolescentului miop. După absolvirea Colegiului Spiru Haret din București obține o bursă pariculară pentru a studia limba sanscrită și yoga cu un profesor de filzofie Surandranath Dasgupta, din Bengalul de Vest, una dintre cele 28 de provincii federale ale Indiei, cu capitala la Calcutta. Limba bengaleză pe care o învață aici era foarte apropiată de sanscrită și limba hindi. În casa profesorului Surendranath Dasgupta se îndrăgostește la prima vedere de fiica acestuia, Maitreyi Devi. El avea 23 de ani, ea 16, o tânără cultă și nu lipsită de talent literar, poetic.  Profesorului Dasgupta nu i-a convenit această situație și din diferite motive, inclusiv religioase, printr-o notă scrisă, rămasă celebră, deși a cerut să fie distrusă, îi interzice tânărului învățăcel să mai intre în casa lor sau să întrețină orice relație cu vreunul dintre membrii familiei sale. Excomunicatul poposește pe la câțiva prieteni și cunoștințe, se refugiază în Himalaia ca pustnic, după care se reîntoarce la București, timp în care își notează toate sentimentele trăite și, în 1933, publică la București romanul Maitreyi, una dintre cele mai valoroase scrieri pe tema înfiripării sentimentului de iubire, fericirea iubirii și destrămarea ei. În romanul lui Mircea Eliade, autorul apare ca inginer englez sub numele fictiv de Allan, iar filozoful Dasgupta este prezentat ca inginer la o societate de canalizare a deltei cu numele de Narendra Sen, care îl va introduce pe Allan în casa sa. Cu mulți ani în urmă, aflându-se la Calcutta, sanscritologul român Sergiu Al.- George este întrebat de o cunoștință ce știe despre Mircea Eliade, fost ucenic al filozofului Surendranath Dasgupta, care în acel moment era stabilit în America, la Chicago, ca profesor de istoria comparată a religiilor. Maitreyi Devi, acum o femeie împlinită, cu copii, cu nepoți și un soț cuminte, ascultător, nu ezită să-i facă o vizită la Chicago, de curiozitate și pentru a-i reproșa câteva lucruri despre care i s-a spus că scrie în romanul cu numele ei Maitreyi. După 42 de ani de la prima întâlnire, chiar de ziua ei de naștere, la 1 septembrie 1972, Maitreyi, acum scriitoare reputată în India și peste hotare, este invitată de Uniunea Scriitorilor, face o vizită în România (Eliade era deja plecat, iar în București mai trăiau doar mama și o soră a scriitorului). Rezultatul acestei vizite este o carte tot atât de interesantă, Dragostea nu moare, în care cei doi protagoniști apar cu numele transparent Mircea Euclid, iar autoarea sub numele de Amrita.

Reîntorcându-ne la viața și activitatea lui Mircea Eliade, în 1938 acesta este arestat, apoi încarcerat, fiind suspectat de simpatii legionare, dar este eliberat în același an. După cum s-a dovedit, sub influența profesorului său de liceu Nae Ionescu, fostul elev s-a apropiat de mișcarea legionară, dar n-a împărtășit niciodată ideologia naționalist-șovină, rasială, antisemitică legionară ci, dimpotrivă, a fost toată viața sincer interesat și preocupat de cultura și religiile tuturor popoarelor. După cum se știe, tributul unor simpatii asemănătoare l-au plătit și alți filozofi și oameni de cultură precum Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionesco și alții, care au fost mai cunoscuți și apreciați în străinătate decât la ei acasă. În acest context e bine ca elevii și cititorii în general să știe și să rețină că mișcarea legionară a fost înființată de omul politic Corneliu Zelea Codreanu în 1927 ca organizație sau partid, numit pe rând Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier, Totul pentru Țară. Mișcarea legionară era o organizație extremistă de dreapta, naționalist-șovină, rasială, antisemită, de care adevărata spiritualitate românească a fost întotdeauna străină. Denumirea organizației însăși este belicoasă, provocatoare (legiune, de la lat. legio, era numele unei unității de bază din armata romană, iar Arhanghelul Mihail în credința creștină este socotit conducătorul armatei lui Dumnezeu împotriva Satanei).     

În perioada despre care vorbim disputele dintre marile puteri pentru întâietate și împărțirea sferelor de influență și subordonare se țineau lanț. Astfel, la 23 august 1939 (eu aveam atunci două săptămâni) se semnează, la Moscova, Pactul Ribbentrop-Molotov, miniștrii de Externe ai lui Hitler și Stalin, prin care se stabilesc sferele de interes ale Germaniei naziste și Uniunii Sovietice. Drept urmare, la 1 septembrie 1939, are loc atacul iminent al Germaniei asupra Poloniei, considerat începutul Celui de-al II-lea Război Mondial. După trei zile, Franța și Regatul Unit au declarat război Germaniei. Spre sfârșitul războiului se alătură Aliaților și SUA, care, la 6 și 9 august 1945, aruncă asupra orașelor Hiroșima și Nagasaki câte o bombă atomică, fiindcă Japonia refuza să recunoască înfrângerea Axei Roma-Berlin-Tokio. Urmare aceluiași Pact de neagresiune Ribbentrop-Molotov, la 30 august 1940, are loc Dictatul de la Viena, prin care România este obligată să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei hortyste, inclusiv Bihorul. Tatăl meu este recrutat în armată și pentru a nu dezerta la români, precum odinioară cehul Svoboda din Pădurea spânzuraților, de Liviu Rebreanu, este trimis într-o mină de cărbuni de pe malul lacului Balaton, și va fi eliberat din armată abia la sfârșitul războiului din 1945, când eu aveam deja șase anișori și învățământul se va relua în limba română.

Dinspre cealaltă parte a Pactului, Uniunea Sovietică trimite guvernului României, la 26 iunie 1940, un ultimatum prin care cere să cedeze Basarabia (Republica Moldova de astăzi) și ținutul Herța din nordul Bucovinei. Regele Carol al II-lea nu are puterea să se opună, dar generalul de armată și primul-ministru numit chiar de rege, Ion Antonescu, la 6 septembrie 1940, îl obligă să abdice și să părăsească țara, cedând tronul fiului Mihai I, care abia absolvise examenul de bacalaureat. Generalul de armată trece Prutul, se alătură Puterilor Axei, până când, la 23 august 1944, regele Mihai îi cere să întoarcă armele împotriva germanilor. Fiindcă refuză, este arestat și în 1946, cu complicitatea rușilor, este executat în închisoarea de la Jilava. Sub aceeași presiune, în decembrie 1947, regele Mihai este silit să abdice și să părăsească țara aproape până la sfârșitul vieții, după care monarhia se transformă în Republică socialistă cu guverne de așa-numită largă concentrație democratică. Deși țară cobeligerantă, luptând alături de armata sovietică până la căderea Berlinului la 8 mai 1945, țara noastră a fost obligată la uriașe despăgubiri de război, sărăcie și foamete pânâ la Revoluția din 1989.                   

În asemenea condiții vitrege și nedrepte, în 1957 Mircea Eliade hotărăște să părăsească țara și se stabilește în America, la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor până la sfârșitul vieții din 1986, la vârsta de 79 de ani. La capătul acestor consemnări despre personalități și evenimente din secolul al XX-lea, tulburat de două conflagrații mondiale, traversat aproape în întregime și de Mircea Eliade, putem observa că de fiecare dată războaiele s-au terminat cu înfrângerea celor care le-au declanșat. Primul Război Mondial (1914-1918), purtat între Antantă (de la fr. entente-înțelegere, alianță), formată, pe de o parte, din Rusia, Franța, Marea Britanie, la care s-au aliat apoi Italia, Japonia, SUA, iar de cealaltă parte, din Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, la care au mai aderat Imperiul Otoman și Bulgaria), a fost câștigat de Antantă, împotriva Puterilor Centrale.  Al Doilea Război Mondial (1939-1945), între Aliați (Rusia, Franța, Marea Britanie, la care spre sfârșitul războiului va mai adera SUA) și Axa Roma-Berlin-Tokio sau alte țări integrate în Imperiul austro-ungar, inclusiv Transilvania românească, s-a sfârșit cu înfrângerea Germaniei hitleriste. Ne place să credem că acționează aici o justiție divină implacabilă, pe care am numi-o a imanenței, a naturii interioare intime, bune a lucrurilor, în care pacea să învingă întotdeauna războiul, buna-înțelegere violența. Să ne rugăm și să ne dorim ca să fie mereu pace și bună-înțelegere între oameni, în interesul progresului și civilizației.