În urmă cu trei ani, la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021, a apărut cartea inginerului geolog și om politic Ovidiu Danteș, Scurtă istorie a naționalismului la români.  Este mai mult decât o scurtă istorie, este o enciclopedie concentrată a naționalismului la români. Ne cerem scuze că, în locul unei recenzii obișnuite, ne-am folosit de această carte mai mult ca pretext pentru a explica pe înțelesul copiilor noțiuni legate de complicatul naționalism. În cele peste 600 de pagini, cu implicarea onorabilă a unor membri de familie, cartea este puternic personalizată, ceea ce ne-a favorizat și nouă câteva opinii personale.                                                

Observăm de la început că autorul nu și-a însușit teoria, greu de demonstrat, a protocronismului daco-geto-tracilor, fiind de părere, cu puterea evidenței, că limba și poporul român sunt de origine daco-romană. Sunt prezentate apoi, pe cuprinsul a 25 de capitole, principalele momente istorice de la începuturi până azi, situația politică a provinciilor românești,   primul  unificator al țării Mihai Viteazul din anul 1600, revoluțiile și mișcările revoluționare care au avut loc pe teritoriul țării, cele două Războaie Mondiale, înființarea unor partide și organizații politice, regimurile politice, monarhia, comunismul, Revoluția din 1989 până astăzi.                          

Constatăm în cartea omului politic Ovidiu Danteș o ușoară atitudine critică față de dinastia Hohenzollern și o încercare de reabilitare a mareșalului Ion Antonescu, care nu ar fi avut știre de holocaustul evreilor și progromurile puse la cale de aliatul său Hitler. Am spus și repet, dacă după Revoluția din 1989 România ar fi avut parte de restaurarea monarhiei, țara noastră ar fi fost astăzi mult mai avansată. Indiferent că s-a numit Revoluție sau „lovitură de stat”, meritul mai mare sau mai mic al tuturor conducătorilor de stat a fost că au făcut comunismul ireversibil, au zădărnicit reîntoarcerea pentru totdeauna a comunismului în România. Autorul acestei concentrate istorii a naționalismului la români are meritul personal ca imediat după Revoluția din 1989, mai exact în 1990, împreună cu un grup de patrioți să înființeze Uniunea Vatra Românească și Partidul Unității Naționale a Românilor (PUNR). Acest partid avea ca membri oameni de felul profesorului univ. dr. Mihai Drecin, ales la Alegerile Parlamentare din 1996 ca deputat PUNR, când mi-a predat funcția de prorector al Universității din Oradea. În legislatura 2000-2004 a fost senator din partea PRM. Și eu am fost deputat PRM două legislaturi (2000-2004, 2004-2008), nu regret și nici nu mă rușinez de acest lucru, în condițiile când azi Parlamentul României a devenit un fel de bălăcăreală politică. În ce mă privește, m-am străduit și cred c-am reușit să îndeplinesc o prestație apostolică, de trimis al poporului   în organul legislativ suprem al țării. În limba greacă veche la deputat, delegat, trimis i se spunea apostolos, trimis al lui Dumnezeu pe pământ, de unde expresia per pedes apostolorum (pe jos, desculț ca apostolii), nu cu mijloacele moderne de transport ca astăzi. După propriile mărturisiri idolul politic al domnului Ovidiu Danteș a fost multă vreme C. V. Tudor, președintele PRM și Gheorghe Funar, fără unele erori ale acestora. Erorile sunt omenești, greșelile pot fi evitate. Ovidiu Danteș a rămas un om politic echilibrat, veritabil patriot român. Din 2008 PRM a început să se destrame și azi n-a mai rămas din el decât o stare de spirit care ar trebui să-i caracterizeze pe toți patrioții români indiferent de partidele politice din care fac parte.                             

Din 2018, după o încercare nereușită de constituire a unei Alianțe Naționale (P.R.M.-P.U.N.R.) se înființează Partidul România Noastră P.R.N.), cu Gheorghe Funar ca președinte fondator și Ovidiu Danteș, președinte executiv, care și-au propus să ducă mai departe tradițiile partidelor naționaliste în sens pozitiv, patriotic.                                                                              

Spuneam de la început că am conceput această recenzie și ca un fel de sprijin în explicarea pe înțelesul copiilor a noțiunilor legate de complicatul fenomen naționalist.                     

NAȚIONALISMUL este o doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale. Apărarea drepturilor și aspirațiilor unui popor poate fi însoțită uneori de xenofobie, de cultivarea izolării și urii între diferite naționalități, de tendința de a aprecia exclusiv și exagerat tot ce aparține propriei națiuni. Etimologic, cuvântul națiune, nație derivă de la lat. natio-naștere, neam, rasă, speță, clasă, soi; popor. Dicționarele definesc națiunea ca o comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularitățile specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și soartei comune. Cuvântul națiune este sinonim cu naționalitate, cetățenie. În sintagma naționalitate conlocuitoare, naționalitatea este populația minoritară, de altă origine și neam decât populația majoritară. Minoritatea maghiară, de exemplu, este de altă origine și neam decât națiunea, poporul, țara în care trăiește și din care face parte, după cum minoritatea română din Ungaria este de altă origine și neam decât majoritatea maghiară, alături de care trăiește.                                                                                                           

FASCISMUL (de la lat. fasciae- mănunchi de nuiele) este o ideologie și un regim politic, apărut după Primul Război Mondial, în timpul lui Benito Mussolini, care, nemaiputând exercita puterea cu mijloace parlamentare, a instaurat regimul fascist al propagandei și exercitării puterii cu forța. Denumirea de fascism a fost agreată probabil și datorită unei expresii celebre, pretins biblice, că nuiaua este ruptă din rai. Exigența părintească, dar fără bătaie și violență este într-adevăr dumnezeiască, ruptă din rai, dar exigența răutăcioasă, umilirea este diavolească și ține de iad. Partide și regimuri fasciste au mai fost instaurate apoi în Germania, Japonia, Portugalia, Spania și unele țări din centrul și estul Europei, printre care și România.                                                         

Deși Italia în Primul Război Mondial a participat alături de Antantă împotriva Puterilor Centrale, în lunga sa domnie de 21 de ani (1922-1943), Benito Mussolini se aliază Axei Berlin- Roma-Tokio. Există însă o justiție a imanenței, a naturii intime a lucrurilor, care a făcut ca Al Doilea Război Mondial să fie câștigat de Aliați. După ce încercase să fugă din țară, la 28 aprilie 1945, Benito Mussolini este împușcat, spânzurat cu capul în jos, alături de alți fasciști și iubita sa fidelă Clara Petracci, aruncați apoi în stradă spre oprobriul public. Două zile mai târziu, la 30 aprilie 1945, Adolf Hitler, mai laș, se va sinucide, alături de consoarta Eva Braun. Așa trec prin viață răufăcătorii lumii.                                                                                                 

ȘOVINISMUL, înrudit cu celelalte doctrine naționalist-extremiste, este o atitudine politică care constă în afirmarea superiorității unei națiuni asupra altora, în manifestarea exclusivismului și intoleranței naționale, care are drept scop ațâțarea vrajbei naționale și a urii între popoare sau între naționalități conlocuitoare, propagarea rasismului și exclusivismului național. Cuvântul provine de la Nicolas Chauvin, un recrut patriot din armata lui Napoleon I, care, rănit fiind de 17 ori, spunea că fiind francez nu poate fi înfrânt. Termenul de șovinism desemnează un patriotism excesiv, total, care se manifestă printr-o admirație sinceră, dar oarbă, nelimitată, necritică, față de patria sa.                                                                                          

NAZISMUL este doctrina politică a fascismului german fondată de Hitler, profund antiumană, care, susținând superioritatea rasei ariene, al cărei reprezentant „pur” ar fi poporul german, încearcă să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire. Denumirea provine de la pretinsul Partid Muncitoresc German Național-Socialist, din care făcea parte și Hitler, din 1921ca președinte, partid care cuprindea și cuvântul Nazismus-Național.                           

HITLERISMUL este o formă radicală, absurdă, criminală a naționalismului în înțeles negativ, destructiv. Ca docrină și regim politic hitlerismul a fost instaurat de Adolf Hitler, de origine austriacă, lider important al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut al statului german. Hitlerismul era un regim politic deopotrivă fascist, șovinist, nazist, rasist, cumulând toate atributele negative ale fenomenului naționalist. Pentru a evita conotațiile negative, americanii nici nu folosesc termenul de naționalism, ci îi spun pur și simplu patriotism. După cum am mai spus, hitlerismul era un regim politic și partid dictatorial, rasist, susținând vechimea istorică, superioritatea biologică și intelectuală rasei ariene, al cărei reprezentant „pur” ar fi poporul german, încercând să justifice astfel violența, genocidul, holocaustul, pogromurile, războaiele de cotropire. Arienii erau triburi străvechi din Mesopotamia, Țara dintre râurile Tigru și Eufrat, răspândiți apoi în India și toată Europa. În limba sanscrită, care se mai vorbește încă pe o porțiune din India, arya înseamnă onorabil, respectabil, nobil. Azi toată lumea știe că onorabilitatea, noblețea între popoare se câștigă și se păstrează prin puterea exemplului și nu prin exemplul puterii.