Vor să boicoteze sesiunea de iarnă
Cadrele didactice ale Universităţii din Oradea sunt decise să boicoteze sesiunea de examene din iarnă, dacă salariile lor nu vor fi majorate.
"Aşteptăm rezultatul negocierilor dintre ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi liderii sindicatelor din învăţământ. Sperăm ca legea să fie respectată şi să intre în vigoare aşa cum a fost ea votată de Parlament", a precizat prof. univ. Gheorghe Ionescu, preşedintele Corpului Profesional al Universităţii din Oradea. Acesta a mai precizat, de asemenea, că sesiunea din iarnă va fi întreruptă dacă nu vor fi vor fi majorate cu 50% salariile cadrelor universitare, cu excepţia celor care au titlu de profesori, întrucât aceştia au beneficiat de o majorare substanţială a lefurilor cu ceva vreme în urmă şi ar mai putea aştepta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.