Numeroși vorbitori sunt curioși și se întreabă în mod frecvent de ce  unui cuvânt i se spune așa și nu altfel, cu atât mai mult în alte limbi, care este originea sau etimologia lui.  

Etimologia (de la gr. etymos- adevărat și logos- studiu) este știința care studiază originea, istoria adevărată a cuvintelor, precum și evoluția formei și sensului lor. În lingvistică, prin etimon se înțelege cuvântul de bază, de obicei dintr-o limbă străină, din care derivă un cuvânt al unei alte limbi. Filozoful german J. G. Herder (1744-1803) spunea că „Cea mai bună definiție a unui lucru este etimologia lui”, iar raționalistul francez Blaise Pascal încă din secolul al XVII-lea clasicist atenționa că „Cine dorește să gândească bine trebuie să aibă în permanență, în mod latent sau constant, alături de noțiunea pe care o întrebuințează, și definiția ei”. Etimologiile sunt foarte importante și au avantajul că trimit la sensul originar, primordial, de bază al cuvintelor din variate domenii ale cunoașterii.                                                            

Pentru a fi crezuți, nici măcar pe cuvânt sau din politețe, vom oferi câteva exemple edificatoare, care susțin importanța cunoașterii sensului originar, natural, pur, veritabil al unor cuvinte de largă circulație.                                                                                                       

ADAM, primul om făcut de Dumnezeu pe pământ, în limba aramaică înseamnă țărână, humă, pământ. Aramaica, după numele triburilor de aramei sau caldei din sudul Mesopotamiei, de unde erau originari patriarhii Avraam, Isac și Iacov (acesta din urmă se mai numea Israel) este cea mai veche limbă vorbită despre care avem azi cunoștință. Limba aramaică este înrudită cu ebraica veche. Câteva cărți din Vechiul Testament sunt scrise în această limbă. Limba maternă a vechilor evrei era aramaica. Iisus Hristos vorbea în familie și cu apostolii în această limbă.            

EVA, în aceeași veche limbă aramaică însemna viață, care dă naștere.                           

MARIA provine din ebraicul Miriam sau aramaicul Mariam și ar fi dorit să sugereze numele Maicii Domnului, „copil dorit” sau „aleasă, iubită de Dumnezeu”.                                                        

IISUS HRISTOS, al doilea personaj din trinitatea creștină (Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt), provine din aramaicul Ieșua (care mântuiește), iar Hristos este traducerea ebraicului mașiah (Mesia), care înseamnă „uns”, „predestinat”.                                                                  

BIBLIE (de la gr. biblos, s.f. - scoarță de copac sau plantă, papirus pe care se scria în antichitate). Trecerea  la înțelesul actual al termenului s-a făcut prin substituire metonimică, de la materialul pe care se scria la produsul muncii.                                                                                          

BIBLIOTECĂ - diminutival de la biblos > biblion, s.n. plus sufixul –tecă – element secund de compunere savantă cu semnificația de colecție, deposit, custodie, dulap.                                  

CARTE. Multfrecventatul cuvânt carte, pe care mulți azi o trădează cu Internetul, ne întâmpină cu un alt derivat decât cel de la grecescul biblos. În latinește la scoarța de copac sau coaja pe care se scria în antichitate i se spunea cortex, -is. De aici și expresia cortex sau scoarță cerebrală, țesut cortical. În limba franceză avem le livre, s.m. – carte, scriere, de la lat. liber, -bri – coaja copacului, carte, scriere, de unde românescul livresc sau librărie.                                                          

TESTAMENT (de la lat. testamentum- mărturie, dovadă) este numele generic al Bibliei, al Vechiului Testament, de până la Hristos, și al și Noului Testament de după Hristos.                    

BĂRBAT (în gr. ançr, s.m., genitiv andros – bărbatului).De aici andreios, -eia,-eion – bărbăție, vitejie, războinic, curajos. Patronimul Alexadru derivă de la alexandros -  protector al bărbaților/oamenilor.                                                                                                                                  

FEMEIE (în gr. giné, ginaikos, nu fără legătură etimologică cu gena – naștere, gennô, geniemai -  a naște; gennçsis – naștere). În ebraică, bărbat – femeie se spunea –ish - ishá. Primul bărbat se numea Adam, care înseamnă om, om cu piele roșie, pământ roșu, născut din pământ, prin extensiune, bărbat. Eva, menită să nască, însemna viață, a da viață, a naște, a respira, a trăi.     

ANDROGIN – care are caracteristicile ambelor sexe, bisexual, de la ançr -  bărbat și ginç – femeie. I se mai zice hermafrodit, de la Hermes, zeul comerțului, și Afrodita, zeița iubirii.       

MISOGIN – (bărbat) care manifestă ură, adversitate față de femei, de la gr. misô – a urâ și giné – femeie.                                                                                                                                

MIZANTROPIE- opusul lui FILANTROPIE- ură, adversitate față de oameni sau contrar, atașament, iubire, dragoste de oameni, unde elemental prim de compunere misô- se opune lui philô-, radicalul rămânând același, antropos- om.                                                                                   

CORAN este Cartea Sfântă sau Biblia Islamismului, a Mahomedanismului. În arabă coran înseamnă carte, ceea ce în greacă era biblos, iar în latină cortex.                                       

ISLAMISMUL este a doua religie din lume ca număr de adepți, după creștinism, de la cuvântul arab slm cu înțelesul de integritate, desăvârșire, sănătate, pace, tihnă. Islam și musulman înseamnă același lucru, supunerea față de Allah, care ete Dumnezeul arabilor mahomedani. Mahomed sau Muhammad (din arabă „cel demn de laudă”), după cum se știe, în secolul VI după Hristos, a fost întemeietorul religiei islamice și considerat de către musulmani a fi un mesager și profet al lui Allah, Dumnezeul arabilor.                                                                                                     

MOZAISMUL, numit și IUDAISM, este religia monoteistă a vechilor evrei, fondată de Moise în secolul al XIII-lea înainte de Hristos, ale cărei principii sunt cuprinse în Vechiul Testament. Moise a fost principalul mesager și profet al lui Dumnezeu, care i-a scos pe evrei de sub robia Egiptului. Mozaicii nu cred în întruparea lui Hristos, în patimile și crucificarea Mântuitorului, așteptând încă venirea Lui. O parte dintre evrei s-au convertit la creștinism, pentru ca cei care cred în sacrificarea lui Hristos să poată fi și ei mântuiți. 

           

LITURGHIE > gr. leiton- public și ergon- serviciu, lucru, de unde leiturgô- a funcționa, a oficia, a celebra o slujbă religioasă.                                                                                    

EVANGHELIE provine din grecescul evangelion, care înseamnă Buna Vestire. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Iisus Hristos și cei patru evangheliști ai săi: Matei, Marcu, Luca, Ioan.                                                                        

EDUCAȚIE - Etimologic (de la lat. ex – din, din interior înafară și duco, ducere – a duce, a conduce) sugerează acțiunea de a forma un copil și de a-l conduce (dirija) către starea de adult. Termenul privește atât aspectul intelectual cât și cel psihologic sau moral, pe când instruirea se limitează la intelect, putând eluda latura morală. Teologii susțin că acel ex(e) din etimologia termenului adaugă denotația suplimentară de “a scoate răul afară din omul corupt, concupiscent și a introduce binele, a scoate afară răul pe care familia n-a reușit în cei șapte ani de acasă, și a introduce binele pe care aceeași familie nu avea de unde să-l prevadă pe parcursul vieții”.  

MUZEU > gr. mouseion, cuvânt compus din musa - una din cele șapte surori, fiice ale lui Zeus și  Mnemosynei, considerată drept inspiratoare ale științei și artelor, și din ion- participiul prezent activ al verbului éimi – a merge, a se întâlni, a se aduna, de unde înțelesul de loc, altar sau templu al muzelor, loc de studiu, bibliotecă sau muzeu. Celebrul Mouseion din Alexandria, important centru de cultură, având caracterul unei universități, prima universitate din lume, a fost inițiat de Ptolemeu I Soter, general al lui Alexandru Macedon. În timpul lui Ptolemeu al II-lea, Filadelful (289 – 246 î.e.n.), fiul lui Soter I, s-a tradus Biblia din aramaică sau ebraică în limba greacă de către 72 de savanți evrei, de unde numele de septuaginta. Greaca a fost a doua limbă sacră, după ebraică, ce a îmbrăcat haina Sfintei Scripturi. Prima limbă modernă în care s-a tradus Noul Testament (1522) și Vechiul Testament (1534), de către Martin Luther, a fost germana. Dacă ținem cont că Palia de la Orăștie (1582) a apărut după numai 48 de ani, înseamnă că putem să ne mândrim cu vechimea și sfințenia limbii române.

Etimologiile sunt foarte importante și frecvente în toponimie (gr. topos- loc și onoma- nume) și onomastică (gr. onoma- nume). Ne vom referi doar la câteva toponime:                                     

MESOPOTAMIA - nume inventat de greci de la gr. mesos- între și potamos- râu, fluviu, pentru a desemna un teritoriu între râuri din Orientul Apropiat, pe care se află azi în cea mai mare parte statul Irak, parțial Turcia și Siria. Mesos a intrat aproape în toate limbile. În muzică mezzo-forte, în limbile slave mejdu (între), la noi mejdie (hotar între proprietăți diferite), în maghiară megyei (limită înte regiuni, județe).                                                                              

ISTANBUL. Dintre cele trei versiuni mai importante privind originea acestui cuvânt, noi o susținem pe cea care consideră că Istanbul este o calchiere, deci o traducere cu cuvinte grecești, a celebrei expresii latine Eo ab Urbem (în gr. Eis tçn Polin), unde eis – este persoana I a verbului éimi, éimai – a merge, tçn – spre și Polin – oraș, cetate. Scriitorul polonez, Henryk Sienkiewicz a scris un roman, Quo vadis, pentru care a primit premiul Nobel (1905), al cărui titlu pornește de la întrebarea retorică pe care Sfântul Petru o adresează lui Iisus Hristos, pe care îl întâlnește când pleacă din Roma:  Quo vadis, Domine? Eo ab Urbem.                                      

BOSFOR și DARDANELE- strâmtori între Europa și Asia, care leagă Marea Neagră prin Marea Marmara de Marea Mediterană. Istanbul, numit în antichitatea greacă Byzantion, apoi, din anul 330 d. Hr. Constantinopol, în cinstea noului cuceritor, este situat pe ambele părți ale Bosforului. Dardanele amintește de Dardanus, fiul lui Zeus și al Electrei, strămoșul mitic al troienilor și întemeietorul cetății Dardaniei din Troia.                                                                  

GIBRALTAR este o strâmtoare care separă două continente, Europa și Africa, și două țări, Spania și Maroc și care leagă Oceanul Atlantic de Marea Mediterană. Numele provine de la generalul musulman Gib al Tarik, care în secolul VIII a ocupat peninsula Iberică locuită de vizigoți și care a rămas sub influență musulmană timp de opt secole, până în 1492.  Mult mai frecvente în limbă sunt numele proprii de persoane, de cele mai multe ori prin prenumele lor: PETRU de la gr. petros- piatră.

PAVEL sau PAUL s-ar putea traduce prin latinescul paullus- mic, umil, fiind înrudit cu paucus- pauper, sărăcăcios.                                                                                                                   

ION, IOAN, IOANA în ebraică înseamnă „Dumnezeu a avut milă”, fiind printre cele mai frecvente nume la popoarele creștine.                                                                                                           

IOSIF a fost un patriarh evreu, fiul lui Iacov și al Rahelei. Același nume îl purta  logodnicul apoi soțul sfintei Fecioare Maria, unul din cei 70 de ucenici ai lui Hristos și multe alte persoane biblice sau laice. Numele provine din ebraicul jasaf- a adăuga, cu referire la Rahela, soția lui Iacov, care se ruga lui Dumnezeu să-i mai adauge un fiu.                                                   

TEODOR derivă de la numele grecesc Theodoros (Theos- Dumnezeu, doron- dar) și se traduce Darul lui Dumnezeu, dat de Dumnezeu. În limba slavă îi corespunde numele BOGDAN (din Bog- Dumnezeu și dan- dat, dar).

ALEXANDRU provine din grecescul alexandros- protector al bărbaților, al oamenilor (cuvânt compus din  alexo- a apăra, a proteja și andros- genitivul de la aner- bărbat. ALEXANDRA, la feminin, s-ar traduce prin apărătoarea bărbatului. Într-o formă prescurtată apar tot mai frecvent ca prenume Alesia, Alexia, Alex. 

Savantul român B. P. Hașdeu a încercat alcătuirea unui Dicționar etimologic al limbii române, Etymologicum Magnum Romaniae, dar dorința lui s-a dovedit imposibilă în viața unui om, volumul al IV-lea ajungând abia la cuvântul Bărbat.     

Într-o cercetare mai veche despre importanța etimologiilor în terminologia științifică, publicată în cartea noastră 75 de maxime ale înțelepciunii în viață, Editura Universității din Oradea, 2014, pornind de la Dicționarul de neologisme al lui Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei RSR, 1978, făceam observația că dacă în acest dicționar etimologiile sunt corect stabilite, respectând principiul etimologiei multiple, care explică pătrunderea în limba română, concomitent sau în epoci diferite, a aceluiași cuvânt pe mai multe căi, înseamnă că majoritatea elementelor de compunere, 64,72%, provin din etimoane grecești, 23,86% latinești, 6,96% franceze, 0,48% engleze, respectiv germane, 0,34% arabe și 0,24% italienești. Cele mai multe elemente de compunere neologică, 78,88%, au pătruns în limba română din greacă și latină prin filiație franczeă. Direct din greaca veche provin numai 19 elemente, din latină 34, din franceză 56, din italiană 1 element prim și din engleză 1 element secund.

Rezultă din cele relatate în acest articol, ca un postulat, adevăr care nu mai are nevoie de alte demonstrații, importanța cunoașterii etimologiilor și a unor limbi străine din care provin, mai ales latina și franceza, în însușirea conștientă, rapidă și eficientă a terminologiei științifice.