Rubrică inaugurată de ziarul Crișana din 12 august a. c., dedicată elevilor din învățământul primar și gimnazial, tuturor cititiorilor , preocupați de educația și instrucția noii generații. Publicăm azi recenzia primelor 11volume din cartea Istoria lumii, în 45 de volume , din care au apărut până acum 27, după care urmează în ordine Evul Mediu (volumele 12-22), volumul 23 privind Renașterea etc.

În urmă cu câteva săptămâni, Editura Litera mică din București a avut inițiativa publicării unei cărți pentru copii și adolescenți, Istoria lumii, traducere din limba spaniolă, solid cartonată și paginată ca să reziste, cu desene, hărți, portrete și alte anexe amuzante. Cartea, concepută în mai multe volume, din care au apărut până acum primele unsprezece, poate fi procurată în fiecare vineri de la orice chioșc de ziare și reviste din țară.

Bunicul a doi frățiori, Marco, de 6-7 anișori, și Carmen, de 10-11 ani, păstrează în pivnița casei sale un secret. În ziua când se hotărăște să-l împărtășească nepoților săi, aceștia descoperă acolo hărți, spade, lunete, busole...un adevărat muzeu de istorie. Molipsiți de entuziasmul bunicului lor, Carmen și Marco își propun să exploreze împreună cu el marile epoci din trecut și să descopere personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie.

Aceeași Editură Litera mică a mai inițiat cu câțiva ani în urmă o colecție de povești ilustrate cu oameni care au schimbat lumea (Socrate, Marco Polo, Galileo Galilei, Leonardo da Vinci, Mozart, Marie- Curie, Albert Einstein și mulți alții). Ceea ce pot reține cei mici, printre altele , ca îndemn și încurajare, este că protagoniștii acestor povești au fost și ei cândva copii.

Reîntorcându- ne la Istoria lumii, din volumele seriei noi apărute până acum copiii au putut învăța și reține mai bine cu ajutorul desenelor (hărți, personaje, reproduceri) că istoria lumii începe la Sumer, în Mesopotamia. În cea mai veche limbă indo-europeană meso înseamnă între, potame – râuri, deci Țara dintre râuri, dintre Tigru și Eufrat, de pe teritoriul de azi al nefericitului stat Irak, cu capitala la Bagdad. Cu ochii minții, ascultând sau citind, copiii îi urmăresc apoi pe patriarhii Avraam, Isac și Iacov, cel din urmă se mai numea Israel, migrând prin Cornul de Aur, pe la poalele muntelui Ararat, unde a acostat corabia lui Noe, prin Fenicia, Egipt și Canaan, după numele nepotului lui Noe, fiul lui Ham, teritoriu disputat și împărțit astăzi între Israel, Palestina și Iordania.

Despre Egiptul antic, un „dar al Nilului” , copiii învață și pot observa pe hartă că unul dintre cele mai lungi fluvii din lume seamănă cu o floare care-și scaldă petalele în Marea Mediterană, iar Delta Nilului, de asemenea, este una dintre cele mai fertile din lume. I se spune deltă, fiindcă are forma unui triunghi, ca a patra literă din alfabetul grecesc, după alfa, beta, gama și delta. Ca o curiozitate, din cauza condițiilor extreme de climă și temperatură, deșertul Sahara acoperă o bună parte din Egipt. În egipteană Al Sahara înseamnă deșert, pustiu, nerodnic. Cea mai veche dintre cele șapte minuni ale lumii se găsește tot în Egipt. Este vorba despre Marea Piramidă din Giza, construită de faraonul Keops. Spre toate cele trei piramide mai cunoscute duce o alee la capătul căreia se găsește sfinxul, o creatură cu cap de om, corp de leu și aripi de vultur, menit să păzească piramidele. În greaca veche sphinx, de la sphingo înseamnă a strânge , a strangula. Regii Egiptului se numeau faraoni și, crezând că sunt de viță zeiască, veșnici ca și aceștia, cereau ca după moarte să fie mumificați, adică să fie conservați printr-o îmbălsămare specială, după care să fie așezați în sarcofage sau sicrie uriașe, pe care să le adăpostească în piramide. Și astăzi în limba greacă mumie înseamnă cadavru conservat prin îmbălsămare cu creme speciale. La începutul lunii aprilie a. c., Egiptul a anunțat o paradă fără precedent a faraonilor, ocazionată de mutarea a 18 regiși 4 regine-faraon de la vechiul Muzeu Egiptean din Cairo, unde au fost adăpostiți ma bine de un secol, la noul Muzeu Național al Civilizației din apropierea Piramidei din Giza, parte a capitalei Cairo. Dintre regii și reginele-faraon mutate la noul sediu mai cunoscuți sunt Ramses al II-lea, Hatshepsut, succesoarea lui Tamsut al II-lea, Tutankamon, Nefertiti, Cleopatrea a VII-a, ultimul faraon al Egiptului, înainte de căderea sub Imperiul Roman.

Egiptenii au inventat și scrierea, una dintre cele mai mari cuceriri ale Orientului antic , cam în același timp cu sumero-babilonienii și fenicienii. Tot ei au ținut în robie poporul evreu timp de pese 400 de ani.

Greciei antice îi sunt rezervate trei volume: Originile lumii grecești, Grecia clasică și Alexandru cel Mare. Istoria politică și culturală a Greciei începe în insula Creta din Marea Mediterană. Legenda spune că Europa, care a dat numele continentului nostru, fiică de rege fenician, sora lui Cadmos, ar fi fost răpită de Zeus, transformat într-un taur alb, care a dus-o în insula Creta, unde i-a dăruit trei fii, printre care și regele Minos. Vechile triburi grecești au pătruns în Creta prin secolul XII î. e. n., de unde i-au izgonit pe filisteni, originari din partea asiatică a Turciei de astăzi. Filistenii s-au refugiat în străvechiul Canaan și au numit ținutul acesta Palestina. Se spune că legendarul Cadmos, frate cu Europa, ar fi dăruit grecilor scrierea alfabetică, inventată de fenicieni. Prin poziția sa geografică, situată la răsăritul Mării Mediterane, Fenicia, de pe teritoriul de azi al Siriei și Libanului, îndeplinea oarecum rolul de placă turnantă sau punte de trecere între vechile culturi sumero-babiloniană, egipteană, ebraică și Grecia. Grecia clasică coincide cu cele mai mari realizări ale democrației, culturii și civilizației europene, dar și cu rivalitatea între Atena și Sparta până la intervenția lui Alexandru Macedon, care va crea cel mai mare imperiu din lume. După moartea lui Alexandru cel Mare, răpus de o boală necruțătoare tocmai la Babilon, imperiul se va destrăma în mai multe state numite helenistice: Macedonia, Grecia, Siria, Pergam, Rodos și Egipt, la umbra cărora se va impune noul Imperiu Roman.

Până atunci însă, volumul șapte, cifră cabalistică, din Istoria lumii ne întoarce în mod necesar pe Tărâmul Făgăduinței, vechea Țară a Canaanului și Israelul de astăzi. Primele triburi de habiri, de unde și numele de evrei sau limbă ebraică, originare din sudul Mesopotamiei, s-au stabilit în partea de nord a Canaanului, dându-i numele de Israel, după cum se mai numea patriarhul Iacov. Altele s-au așezat în partea de de jos, Iudeea, probabil după numele celui de al patrulea fiu al lui Iacov, Iuda, care n-are nicio legătură cu trădătorul Iuda de mai târziu, decât de etnie. O parte dintre triburile de habiri au migrat până în Egipt, unde după 400 de ani vor fi scoși din robie de profetul Moise, mesagerul direct al lui Dumnezeu, și conduși spre Țara promisă.

Profitând de victoria nepoților Marco și Carmen la turneul de tenis de plajă cu un adversar mai puternic, bunicul începe povestea despre Israel și Tărâmul Făgăduinței cu lupta între David și uriașul Goliat, conducătorul filstenilor , pe care îl învinge și-i izgonește din vechiul Canaan. David, în secolul X î. H., a fost primul rege al statului centralizat Israel, rezultat din unirea triburilor din Israel și Iudeea, stabilind capitala la Ierusalim (Orașul Păcii). El a reușit să impună supușilor săi și religia monoteistă a credinței într-un singur Dumnezeu. Fiul și urmașul lui David, înțeleptul Solomon, a consolidat statul evreiesc, ridicându-l la o mare putere, a înfrumusețat Ierusalimul cu noi construcții mărețe, printre care și celebrul Templu din Ierusalim.

După moartea lui Solomon, statul evreiesc s-a împărțit din nou în două, Israelul și Iudeea, fapt ce i-a slăbit puterea și i-a provocat ceea ce în istoria omenirii se numește diaspora, diseminarea sau împrăștierea evreilor prin toată lumea (de la gr. dia- prefixul destrămării, împrăștierii și spora- sămânță sau seminție). Astfel, Israelul și Iudeea au fost cucerite succesiv de Assiria (722 î. H.), de babilonieni (586 î. H.), apoi de regele persan, de Alexandru Macedon, iar în 63 î. H. sunt ocupați și integrați în Imperiul Roman.

Roma antică este prezentată până acum în patru volume (8,9,10, 11), care continuă istoria și cultura Greciei până la integrarea ei în Imperiul Roman. Inclusiv sudul Italiei se numea Grecia Magna, unde vechii greci au construit orașe înfloritoare, cum este Tarentul de astăzi. Deschidem volumul opt din Istoria lumii, De la întemeierea Romei la Republica Romană, și de la prima pagină ne întâmpină desenul vestitului Cal troian. Știm din Iliada de Homer, repovestită în proză pentru copii, că după zece ani de lupte indecise la zidurile Troiei, iscusitul Ulise are ideea construirii unui cal din lemn, înăuntrul căruia să-i ascundă pe cei mai puternici luptători. Crezând că este un dar de la zei, troienii îl introduc în cetate. Se duc lupte crâncene în care Ahile îl ucide pe Hector, căpetenia troienilor. La rândul său Ahile va fi răpus de o săgeată otrăvită îndreptată de Paris spre călcâi, singurul loc vulnerabil, de unde și expresia „călcâiul lui Ahile”. Paris va fi ucis apoi și el de săgeata înveninată a unui grec, iar Elena va fi înapoiată lui Menelau, regele Spartei. Eneas, fiul lui Anchises cu Afrodita, este ocrotit de aceasta, fiindcă supraviețuitorul Troiei era predestinat să întemeieze o nouă cetate și un nou popor.

După numeroase peripeții pe mare și pe uscat, Eneas ajunge pe tărâmurile Italiei. Aici se luptă cu căpetenia rutulilor, Turnus, pentru mâna fiicei regelui Latinus, Lavinia, în cinstea căreia întemeiază orașul Lavinium. Fiul său Ascanius întemeiază cetatea Alba-Longa. Al unsprezecilea rege din Alba, Procas, a avut doi fii: Numitor și Amulius. Numitor e înlăturat de fratele său, dar fiica lui Numitor, Rhea Silvia, dă naștere la doi gemeni: Romulus și Remus, avându-l ca tată pe zeul războiului Marte. De frică să nu fie detronat, Amulius dă ordin să fie aruncați în Tibru. Sunt salvați și crescuți de o lupoaică. Nepoții se răzbună pe Amulius, restabilindu-l la domnie pe bunicul Numitor. Cei doi frați au părăsit Alba și au întemeiat cetatea Roma pe locul în care, după o întrecere cu arcul între cei doi frați, săgeata lui Romulus a ajuns mai departe.

Statuia originală Lupoaica cu puii, devenită simbol al poporului roman, se păstreză azi la Museo Nuovo din Roma. Copii de pe statuie au fost amplasate în numeroase orașe din România, ca semn al originii noastre romane.

Istoria Romei este reprodusă pe forme de organizare politică a statului: regalitatea, republica, imperiul. Fiul celui de al șaptelea rege al Romei, siluind fiica unui plebeu, a provocat răscoala acestora împotriva regalității, în urma căreia a fost instaurată Republica, conducerea treburilor publice de mai muți oameni: consuli, sfătuitori, senatori, magistrați , triumvirate (alianța celor mai importanți trei bărbați din stat). Perioada republicană a fost cea mai zbuciumată din toată istoria Romei antice. În acest răstimp au loc trei războaie civile, lupte între triumviri, după care Cezar se declară dictator pe viață, dar e ucis de doi republicani înfocați. Urmașul la conducere, Octavuanus Augustus, nepotul lui Cezar, n-a îndrăznit să declare pe față monarhia și s-a numit pe sine principe, primul dintre senatori, de fapt primul împărat roman.

I-a fost dat lui Tiberius, fiul adoptiv al lui Octavianus Augustus, din nefericire, să domnească în perioada de prigoană și de pedepsire a creștinilor. Volumul 10 din Istoria lumii este consacrat originilor Creștinismului. Iisus, știe toată lumea, s-a născut în provincia romană Iudeea. Mulți evrei nu credeau că El este Mesia, trimis ca Mântuitor al oamenilor și au cerut să fie pedepsit cu moartea. Procesul are loc în casa comună a marilor preoți evrei Ana și Caiafa, socru și ginere, care-i plimbă pe acuzatori de la unul la altul, de unde expresia „De la Ana la Caiafa” , când dorești să-ți declini competența interogatoriului. La rândul său, guvernatorul provinciei romane Iudeea, Pilat din Pont, în fața mulțimii revoltate care cerea răstignirea lui Hristos spune că se spală pe mâini de o asemenea condamnare, nefiind convins de vinovăția acuzatului. Hristos deci s-a născut în timpul domniei lui Octavianus Augustus și a fost crucificat de instanțe juridice și bisericești dela începuturile creștinismului din timpul împăratului Tiberius.

Măreția Imperiului Roman, volumul 11 din Istoria lumii, ține să ne prezinte marile realizări ale urmașilor lui Octavianus Augustus și- i împarte pe împărații Romei în oameni buni și răi. Caligula a fost un stăpân crud, extravagant, Nero ar fi incendiat Roma, ca să pună vina pe creștini, Vespasian și fiul său Titus au construit Colosseumul, în prezent unul dintre simbolurile prestigioase ale Romei, iar Traian de numele căruia se leagă războaiele cu Decebal al nostru a construit primul pod peste Dunăre , ale cărui urme se văd și astăzi în orașul Drobeta Turnu Severin. Același arhitect, Apolodor din Damasc, la ordinul lui Traian a construit și Columna lui Traian din Roma, un monument impresionant care reproduce în basorelief scene sculptate în formă de spirală din războiul pentru cucerirea Daciei. După ce împăratul Aurelian și-a retras ultimele legiuni de pe teritoriul Daciei (271-274), a rămas aici o numeroasă populație hibridă care altoită pe trunchiul dacic a dat naștere poporului și limbii române.

Volumul 12 care urmează va deșira probabil decăderea și sfârșitul Imperiului Roman. Din mulțimea dinastiilor care s-au perindat la conducerea imperiului, ne așteptăm desigur ca să fie evocată și figura impozantă a lui Constantin cel Mare (306-337), care mută capitala în Bizanț, o veche provincie grecească de la Răsăritul Imperiului, interzice persecuția creștinilor și construiește o altă capitală cu numele său Constantinopol, actualul Istanbul. Etimologiștii susțin că numele celui mai mare oraș din Turcia de astăzi este de fapt traducerea expresiei grecești Is ten Polin-merg spre oraș, spre urbe, cetate sau polis.

Ultimul împărat Teodosiu I (379-395), spaniol de origine, restabilește unitatea politică a Imperiului Roman. După moartea sa Imperiul se împarte între cei doi fii: Arcadiu a primit Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol și Honoriu- Imperiul Roman de Apus cu capitala la Ravenna. În anul 476, ultimul împărat al Romei, Romulus Augustulus, un copil de 12 ani, este detronat de Odoacru, șeful gărzii sale, care trimite la Constantinopol semnele demnității monarhice. Acest moment este considerat ca dată de sfârșit a Imperiului Roman și a societății sclavagiste.

Din volumele care urmează, încă multe la număr, copiii pot citi sau asculta povești atrăgătoare despre istoria lumii într-o formă accesibilă, ilustrată cu desene sugestive, își pot pune întrebări și răspunsuri, dobândesc informații strict necesare, curiozități, își pot testa cunoștințele ca o garanție de viitori cetățeni conștienți de sine și de istoria lumii.