„Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmațile credința" (Evrei 3,6).

Este o datorie sfântă pentru noi toți fiii acestui pământ strămoșesc și creștinesc să ne aducem aminte cu recunoștință de părinții care ne-au născut și crescut, de bunicii și străbunicii care ne-au legănat copilăria, de frații, prietenii și de toți tinerii Eroi care s-au jertfit în Revoluția din Decembrie 1989.

Au trecut de atunci 25 de ani, ani de durere și bucurie, de durere pentru că peste 1.100 de tineri nevinovați din toată România au trecut în veșnicie. De bucurie, pentru că prin jertfa lor s-a dărâmat un regim totalitar, ateu și comunist. Prin jertfa acestor tineri s-a câștigat libertatea, credința și demnitatea. Ne întrebăm și acum, după 25 de ani de la acel decembrie însângerat, de ce a trebuit să moară acești tineri  frumoși, curați și nevinovați? Pentru că au cerut cu voce tare și cu piepturile goale libertate, demnitate, democrație, mâncare, lumină, căldură? Şi mai ziceau din adâncul inimii: „Jos dictatura, jos comunismul, jos Ceaușescu, cu noi este Dumnezeu!". Pentru toate acestea au fost împușcați la Timișoara, Arad, Sibiu, Brașov, București și în alte locuri, jertfă de mare preț cum nici într-o țară fost comunistă nu s-a întâmplat. Așa a început Revoluția română în decembrie 1989, mai întâi la Timișoara și apoi s-a extins în toată țara.

Îmi aduc aminte de acea zi de 22 decembrie 1989, orele 11.00, când s-a primit vestea că soții Ceaușescu au fugit cu elicopterul. De bucuria și fericirea ce a cuprins pe toată suflarea omenească, indiferent de naționalitate și credință din Oradea, veneau din toate colțurile orașului de pe Crișul Repede în fața Primăriei, mii și zeci de mii de tineri și bătrâni  să asculte vestea cea mult așteptată din balconul Primăriei, precum și rugăciunea Tatăl Nostru și colindul Sfânt și bun rostit după aproape 50 de ani în deplină libertate de către părintele prof. dr. Megheșan Dumitru, fostul meu coleg și împreună slujitor la Biserica Albastră din Oradea. Din locuința familiei preacucerniciei sale, de pe strada Porțile de Fier, astăzi Episcop Roman Ciorogariu, un grup de apropiați, printre care și domnul Mircea Bradu, directorul Teatrului din Oradea, am plecat spre Primărie, împinși de o dorință sfântă și de un grup de revoluționari. S-a ajuns la balconul Primăriei de unde s-a vorbit, s-a rugat, s-a colindat, s-a îndemnat poporul la liniște, la pace, la îngenunchere, având majoritatea lumânări în mâini. La orele prânzului, s-a ales prin libera voința și cu voce tare de către publicul prezent primul primar în persoana domnului Mircea Bradu.

Balconul Primăriei a devenit pentru câteva zile Catedrala credinței universale, unde s-au îmbrățișat de bucurie românii cu maghiarii și cu toți cei prezenți, indiferent de naționalitate și credință. A urcat la balcon dr. Vasile Coman, Episcopul Ortodox al Oradiei, împreună cu însoțitori de la Centrul Eparhial, precum și alți preoți și păstori ai celorlalte culte din orașul Oradea, aducând fiecare cuvânt de liniște, de pace și iubire întreolaltă. Sub bolta cerului albastru, în acele zile și nopți fierbinți, locuitorii orașului Oradea au beneficiat,  cu ajutorul lui Dumnezeu, ai reprezentanților cultelor și ai grupului de revoluționari, de o revoluție fără de gloanțe și arme ucigătoare.

Îmi aduc aminte în acele zile premergătoare Crăciunului anului 1989, cum venea la Biserica Albastră și la oficiul parohiei noastre domnul Teodor Toderaș, să mă ducă în zi și noapte, zile la rând la Primărie, să le cuvintez și să-i încurajez într-o viață mai bună și fericită.

Locuitorii Oradiei și, în special, tinerii s-au urcat pe acoperișul clădirilor oficiale distrugând lozincile PCR și portretele „celor mai iubiți conducători Nicolae și Elena Ceaușescu". În locul lor s-a atârnat tricolorul românesc și Crucea lui Hristos prin care a venit mântuirea, libertatea și democrația la toată lumea. Pentru toți Eroii căzuți în Revoluția din 1989, duminică, 21 decembrie 2014, la Biserica Albastră, se va oficia Parastas de pomenire și un concert de colinde pentru sufletele celor ce s-au jertfit pentru a noastră libertate. Suntem datori să le păstrăm și să continuăm idealul pentru care și-au dat viața, să le purtăm o veșnică recunoștință, iar la crucile și monumentele închinate lor, să aducem o floare și o rugăciune ca Dumnezeu să-i odihnească și cu sfinții să-i numere în Împărăția Sfintei Treimi. Veșnică să le fie pomenirea. Pomenirea lor din neam în neam!

Preot Gheorghe NEMEŞ