Înainte de a păşi în sălile de judecată, absolvenţii Facultăţii de Drept din Oradea, au probat, ieri, robele, de această dată, doar simbolic, în cadrul tradiţionalei festivităţi de sfârşit de studii universitare.
Eveniment
Orădenii au sărbătorit în Parcul Bălcescu şi la ştrand - 1 Mai petrecăreţ
Tradiţionalul 1 Mai a fost sărbătorit, şi în acest an, cu mici, bere şi voie bună în Parcul Bălcescu. Mai mult, sărbătoarea din acest an a Zilei Muncii s-a desfăşurat timp de trei zile, manifestările organizate au adus pentru comercianţi un aflux mare de vizitatori.
- 03 Mai 2015
- Citeste
Poliția Română a lansat campania "Nu trece dincolo! "
Poliția Română a lansat, vineri, campania "Nu trece dincolo! ", pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, care se va derula în perioada aprilie - noiembrie, informează un comunicat al instituţiei.
- 02 Mai 2015
- Citeste
Reguli la picnic
Având în vedere faptul că, potrivit tradiţiei, numeroşi cetăţeni aleg să sărbătorească ziua de „1 Mai” în mijlocul naturii, utilizând surse de foc în spaţii deschise în timpul desfăşurării diverselor activităţi recreative, în perioada imediat următoare există un risc ridicat de producere a unor incendii, care pot afecta hectare întregi de păşune sau păduri.
- 01 Mai 2015
- Citeste
Omagiaţi printr-un ceremonial militar-religios - La mulţi ani, veteranilor de război!
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată ieri, la Oradea, printr-un ceremonial militar religios, care a avut loc la Capela Municipală din Cimitirul Rulikowski.
- 29 Aprilie 2015
- Citeste
O veste bună pentru Palatul de Finanţe - Procesul de retrocedare se rejudecă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea cauzei de restituire către Ordinul călugărilor mizericordieni a clădirii Palatului de Finanţe din strada Republicii.
- 29 Aprilie 2015
- Citeste
Ridică o casă, în 5 zile, pentru o familie săracă - Voluntari din Germania, pe şantier la Bunteşti
O echipă de 15 voluntari din Germania a ajuns luni dimineaţa în Bunteşti pentru a ajuta o familie care locuieşte în condiţii precare să-şi împlinească visul de a avea o casă decentă, trainică şi sănătoasă.
- 28 Aprilie 2015
- Citeste
Funcționarii din administrația publică locală protestează - Oradea în grevă japoneză
Funcționarii din administrația publică locală, afiliați la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), vor intra, joi, în grevă generală de o zi, nemulțumiți de dezinteresul Guvernului faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor din acest domeniu.
- 28 Aprilie 2015
- Citeste
A fost semnat protocolul pentru fuziunea Oradea-Oşorhei - Oradea şi mai dodoloaţă
Încă înainte de a cunoaşte rezultatele referendumului privind fuziunea cu Sînmartinul, reprezentanţii Primăriei Oşorhei şi-au dat ieri acordul pentru demararea proiectului de alipire cu Oradea.
- 27 Aprilie 2015
- Citeste
O zi întreagă cu animalele de la Zoo - Ziua părinţilor adoptivi
Zeci de părinţi adoptivi ai animalelor de la Grădina Zoologică au avut sâmbătă, 25 aprilie, posibilitatea de a petrece o zi întreagă cu acestea, îngrijindu-le, dându-le de mâncare sau jucându-se cu ele.
- 26 Aprilie 2015
- Citeste


