Ziua Veteranilor de Război a fost marcată ieri, la Oradea, printr-un ceremonial militar religios, care a avut loc la Capela Municipală din Cimitirul Rulikowski. La manifestare au fost prezenţi veterani de război, văduve ale veteranilor de război, cadre militare active, în rezervă şi în retragere, precum şi oficialităţi.

Instituirea Zilei Veteranilor de Război în data de 29 aprilie a fiecărui an reprezintă un prilej pentru recunoaşterea şi cinstirea meritelor veteranilor de război, care şi-au îndeplinit datoria ostăşească pentru menţinerea suveranităţii şi integrităţii ţării. Pentru a marca această zi, la Capela Municipală din Cimitirul Rulikowski a fost oficiat un Te Deum, urmat de alocuţiuni privind importanţa evenimentului şi de depunere de coroane la Monumentul eroilor români căzuţi în al doilea Război Mondial. La festivităţi au fost prezenţi membri ai Asociaţiei Veteranilor de Război Bihor, cadre militare active, în rezervă şi în retragere, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate. De asemenea, au participat prefectul Claudiu Pop, senatorul Gavrilă Ghilea,vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ionel Avrigeanu, şi viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan.

Ceremonialul a debutat cu prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă, ocuparea locului în dispozitiv şi intonarea Imnului Naţional al României. A urmat slujba de pomenire a veteranilor de război oficiată de preoţii din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din garnizoana Oradea. Despre importanţa Zilei Veteranilor de Război au vorbit preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ANCMRR) "Gl. Traian Moşoiu" Bihor - gl. bg. (r) conf.univ.dr. Vasile Creţ şi prefectul Claudiu Pop. Preşedintele ANCMRR Bihor a menţionat că despre veterani de război se poate vorbi abia după Războiul de Independenţă, noţiunea fiind introdusă în România la 29 aprilie 1902, de către Regele Carol I, pentru a-i recompensa pe cei care au luptat în acest război. Generalul Vasile Creţ a prezentat apoi un bilanţ al românilor care au luptat în cele două războaie mondiale şi al celor care au căzut pe câmpurile de luptă. De asemenea, preşedintele ANCMRR Bihor a precizat că, în prezent, veteranilor de război li se acordă anumite facilităţi, dar acestea sunt departe de ce primesc veteranii de război din statele vecine sau din ţările NATO.

Ca răspuns la acest reproş, în cuvântarea sa, prefectul Claudiu Pop a menţionat că Guvernul intenţionează să majoreze cu 75% indemnizaţiile acordate veteranilor de război. De altfel, ordonanţa de urgenţă privind majorarea indemnizaţiilor veteranilor de război cu 75% a fost aprobată în şedinţa de Guvern de ieri. Măsura va fi pusă în aplicare începând cu data de 1 iulie 2015.

Festivitățile s-au încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial și cu defilarea gărzii de onoare.