70 de ani de la bătăliile pentru eliberarea Oradiei - Omagiu ostaşilor români
Ieri, în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor locale bihorene şi orădene, la Capela municipală și Monumentul eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial din Cimitirul Municipal Rulikowski Oradea, s-a desfăşurat, timp de o oră, o ceremonie miliară și religioasă prilejuită de împlinirea a 70 de ani de la acțiunile de eliberare a teritoriului național, purtate de Armata României în cel de-al Doilea Război Mondial. Programul a debutat cu prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv, respectiv intonarea Imnului Naţional al României. În prezenţa protopopului Ortodox de Oradea, Dorel Rusu, un sobor de trei preoţi din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională din Garnizoana Oradea, au oficiat o slujbă de pomenire a eroilor martiri.
„Ne rugăm pentru cei căzuţi pe câmpul de bătălie, în lagăre şi închisori, care au luptat pentru apărarea patriei şi s-au jertfit pentru neamul românesc", a precizat pr. Dan Lele. Despre semnificaţia momentului le-a vorbit celor prezenţi, președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Gl. Traian Moșoiu Bihor - gl. bg. (rz) dr. Vasile Creţ. Acesta a amintit despre tragicele lupte pe care Armata Română le-a desfăşurat pe frontul de est, acolo unde, cu excepţia bătăliei din Crimeea, toate celelalte au fost lupte pierdute. „La Stalingrad am pierdut 90% dintre soldaţii români. Cu excepţia Crimeii, restul au fost lupte pierdute de Armata Română, în care am fost decimaţi", a subliniat Vasile Creţ. Totodată, a amintit parcursul Armatei Române după 23 august, când au fost întoarse armele, pentru eliberarea Ardealului, respectiv a Oradiei şi teritoriilor din judeţul Bihor. „Am venit azi, în Cimitir, la mormintele soldaţilor Diviziei 3 Munte şi Divizia „Tudor Vladimirescu", care şi-au găsit aici somnul cel de vechi", a încheiat Vasile Creţ. De asemenea, o scurtă cuvântare a ţinut şi prefectul județului Bihor, Claudiu Pop. În continuarea manifestărilor a avul loc festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la Monumentul eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial. Printre oficialii bihoreni şi orădeni, reprezentanţi ai diferitelor instituţii publice s-au remarcat şi elevii de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu". Activităţile s-au încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare.
Alternativa noastra este cea mai sigura si mai serioasa! Oferim din start contract legal! Oamenii au inceput deja sa lucreze! S-au facut primele plati! Avem dovada! NU e joc piramidal si NU e MLM! Castigurile sunt garantate! 300 de dolari lunar, pentru operatori online, cu 3 ore de lucru pe zi! Va expediem detalii, dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: coman_georgi@yahoo.com