La 4 iunie 1920, în elegantul palat Trianon de lângă Versailles, a fost semnat un act complex, care a stârnit de-a lungul timpului pasiuni politice aprige, contradictorii. Cunoscut sub numele de "Tratatul de la Trianon", prin actul respectiv, au fost reglementate mult mai multe lucruri decât problema frontierelor dintre Ungaria şi ţările vecine cu ea după primul Război Mondial. Cei vizaţi direct îl consideră şi azi un fel de regulament prin care a fost dezmembrat vechiul regat ungar din cadrul monarhiei habsburgice. La fel de adevărat este că tratatul a confirmat dezmembrarea unui stat şi alipirea părţilor sale locuite de alte naţionalităţi decât cea maghiară la noile state nou apărute sau la cele care şi-au desăvârşit unitatea naţională, cazul României.

Noile frontiere dintre Ungaria şi statele vecine cu ea fuseseră decise şi publicate de Conferinţa de pace de la Paris încă în 13 iunie 1919. „Din cauza frământărilor interne din Ungaria, delegaţii acestei ţări nu s-au prezentat la tratative decât spre sfârşitul anului 1919, ceea ce explică şi semnarea târzie a Tratatului de la Trianon, abia la 4 iunie 1920. El a intrat oficial în vigoare la 26 iulie 1921, după ce fusese ratificat de majoritatea statelor semnatare", se arată în lucrarea „Tratatul de la Trianon - Amnezii voite" de Camil Mureşanu.
Tratatul a cuprins un preambul şi 14 părţi, în 364 de articole, a căror întindere acoperea 164 de pagini tipărite. Actul a fost semnat de reprezentanţii a 23 de state, 11 dintre acestea fiind europene, restul, din afara Europei. Statele europene semnatare au fost, pe de o parte Ungaria, iar de cealaltă, statele beligerante din Antantă, printre care şi România, plus statele nou apărute: Polonia, Cehoslovacia şi Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor. Actul a fost semnat şi ratificat de următoarele ţări din afara Europei, respectiv SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Uniunea Sud-Africană, India, Japonia, China, Cuba, Nicaragua, Panama şi Thailanda.
Trianonul n-a fost deci un tratat între Ungaria şi ţările vecine, aşa cum apare tendenţios de simplificat în publicistica interesată în a sugera că el a fost o "reglare de conturi" impusă de câteva ţări, dornice să beneficieze de pe urma înfrângerii Ungariei în primul Război Mondial şi a "nedreptăţii istorice" a cărei victimă ar fi fost aceasta. Trianonul a fost un tratat între Ungaria şi restul lumii. Reglementarea contenciosului dintre Ungaria şi România ocupă un loc restrâns în ansamblul tratatului, deşi nu lipsit de importanţă.
Potrivit unei reguli adoptate în timpul Conferinţei de pace de la Paris, Tratatul cu Ungaria a reprodus, în prima sa parte, textul Pactului Societăţii Naţiunilor, spre a sublinia importanţa marilor acte de politică internaţională şi de a-i obliga pe toţi semnatarii tratatelor de pace la o explicită recunoaştere a pactului.
În partea a doua sunt specificate traseele noilor frontiere ale Ungariei cu Austria, cu Regatul sârbo-croato-sloven, cu România şi cu Cehoslovacia. În cele 164 de pagini ale tratatului toată chestiunea graniţei ungaro-române ocupa cam o coloană de text, pe o singură pagină.
Partea a treia s-a intitulat "Clauze politice europene". În cadrul acestora, în articolele 45-47, este înscrisă recunoaşterea de către România a necesităţii inserării în legislaţia sa de dispoziţii pentru protejarea intereselor locuitorilor de alta rasă, limbă, religie, din teritoriile trecute sub suveranitate românească.
În tratat se întâlnesc o serie de prevederi oarecum neaşteptate. Astfel, este recunoscută independenţa Ungariei, proclamată chiar de ea în noiembrie 1918, dar era prevăzută şi interdicţia vreunei viitoare uniuni a ei cu alt stat. Este o aluzie la eventualitatea unui "Anschluss" cu Austria, pe care încerca atunci să-l readucă în actualitate Casa de Habsburg, prin prinţul Josef, ajuns la un moment dat în fruntea guvernului ungar.
Partea a IV-a conţine reglementarea intereselor Ungariei în Maroc, Egipt, Siam (Thailanda) şi China, respectiv lichidarea unor capitaluri şi investiţii. Partea a V-a a tratatului a cuprins clauze militare, un subiect delicat prin care s-a decis demobilizarea armatei, desfiinţarea serviciului militar obligatoriu şi limitarea viitoarelor efective armate la maximum 35.000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi.
Tot aici sunt incluse articolele prin care se impune predarea arhivelor curente (din 1900) şi a celor istorice, prevederi nerespectate şi care vor cauza multe litigii mai apoi. De asemenea este reglementat traficul naval pe Dunăre, iar în partea finală este trecută o prevedere care are legătură directă cu Bihorul. Astfel, prin art.302 se decide că, întrucât pe teritoriul românesc nu exista o legătura directă de cale ferată între Salonta şi Arad, timp de 10 ani garniturile româneşti de tren vor putea circula între cele două oraşe pe teritoriul maghiar, prin Bekescsaba. Statul român urma să construiască în cel mai scurt timp o cale ferată între Salonta si Arad, ceea ce se va şi realiza.

În concluzie, Tratatul de la Trianon n-a fost "opera diabolică" a României împotriva vecinei sale. Târâtă în vâltoarea Primului Război Mondial, Ungaria a fost înfrântă, după ce ajunsese într-un conflict declarat oficial cu peste 20 de state din Europa şi din restul lumii. Epoca vechilor imperii apunea definitiv, iar noua ordine în Europa şi în lume se fundamenta după principiile wilsoniene ale drepturilor naţionale.