Vineri, 21 iulie, în Parcul Bălcescu, cea de a XXIV-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari şi-a deschis porţile de la primele ore ale dimineţii. Veniţi din Bucovina, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania sau din Serbia, Ungaria ori Camerun, meşterii şi-au amenajat standurile cu obiecte tradiţionale, haine, instrumente, măşti, tablouri, ceramică şi podoabe, în aşteptarea orădenilor.

Peste 130 de meşteşugari şi artizani din toate colţurile ţării şi-au dat întâlnire la Oradea, în Parcul Nicolae Bălcescu, acolo unde îşi aşteaptă vizitatorii până duminică, 23 iulie. Ca în fiecare an, parcul a fost animat cu frumoase icoane, pe lemn şi pe sticlă, pictate sau sculptate, cu tablouri viu colorate, cu ceramică, viori cu goarnă, podoabe cu motive tradiţionale, mărgele, ii, pălării şi împletituri de nuiele (inclusiv veioze şi lampadare), piese textile, ouă încondeiate, viori cu goarnă, obiecte din fier şi papură, opinci şi alte accesorii din piele. Nu lipsesc din peisaj instrumentele de suflat de mici dimensiuni, sculpturile pentru grădini, obiectele din argint şi alamă, ţesături, pături, covoare tradiţionale din Patrimoniul UNESCO, obiectele de sticlă sau dulciurile tradiţionale româneşti şi ungureşti. Spre deosebire de anii trecuţi, târgul impresionează prin creativitatea de care au dat dovadă meşteşugarii în amenajarea standurilor: mai colorate, mai vii, mai atractive. Obiectele decorative au poveste, aranjamentele din flori uscate sau nuiele te îndeamnă să le iei acasă, iar păpuşile din lemn în porturi populare sunt secondate de obiecte de mobilier realizate în miniatură. Indiferent de buget, orădenii care vor să plece acasă cu o amintire vor găsi obiecte pe măsura buzunarului, preţurile începând de la 2 lei, pentru ceramica de mici dimensiuni, şi depăşind 2.200 de lei, pentru cei care vor să investească în covoare şi ţesături. Şi pentru ca evenimentul să fie întregit cu voie bună, fiecare seară va fi prilej de recitaluri de muzică populară.