Al doilea an universitar cu restricții - Bobocii s-au uitat la festivitatea de deschidere de pe Facebook
Fără forfota, aplauzele sau comentariile răutăcioase din anii precedenți, ceremonia de deschidere a anului universitar a părut mai degrabă o „dare de seamă” decât o sărbătoare. Fiecare și-a jucat rolul (unii chiar cu emoție) într-o sală tristă și goală în care scaunele, așezate la distanță regulamentară, aminteau mai degrabă de o ceremonie militară decât de un debut de an universitar.
Festivitatea de Deschidere a noului an universitar din Sala Polivalentă a Universității din Oradea a avut loc, pentru al doilea an consecutiv, fără prezența studenților și a profesorilor, în format on-line, transmisă pe Facebook și pe Youtube. Moderator a fost prorectorul Sorin Borza, iar atmosfera academică a beneficiat de aportul studenților și al cadrelor didactice de la Departamentul de Muzică al Facultății de Arte. Primul care a fost invitat la microfon a fost rectorul Constantin Bungău.
„După admitere, avem în anul I, 3.446 de studenți la 104 programe de licență. La master avem 1.512 studenți, la 43 de domenii. La doctorat, în anul I, avem 84 de studenți. În total, 5.042 de studenți în anul I. Nu numărul contează, ci valoarea lor, atunci când vor finaliza ciclurile de studiu la care s-au înscris. 242 dintre ei sunt studenți străini. Până anul trecut am înmatriculat studenți din 56 de țări, anul acesta am înmatriculat studenți din 64, prin alăturarea studenților din Mongolia, Guatemala, Honduras, Libia, Azerbaidjan și Vietnam.
Dacă anul trecut nu aveam nicio soluție spre normalitate în ecuația crizei sanitare, astăzi avem totuși un aliat, vaccinul, care ne poate readuce și menține în campus pentru toate activitățile legate de viața de student, fără suferință”, a spus rectorul Constantin Bungău care a subliniat apoi avantajele de care se bucură studenții Universității din Oradea, precum mobilitățile și bursele Erasmus, bursele pe care le primesc cei care învață bine sau au anumite probleme sociale și îmbunătățirea condițiilor din cămine.
„Corpul profesoral este format astăzi, la 1 octombrie, din 109 cadre didactice cu titlul de profesor universitar, 223 conferențiari universitari, 420 lectori sau șefi de lucrări și 164 de asistenți universitari. În total, 916 cadre didactice titulare. Colaborăm cu 146 de specialiști din industrie și mediul socio-economic pentru a transmite cunoaștere. Le mulțumesc celor 27 de colegi titulari care s-au pensionat în anul universitar ce tocmai s-a încheiat: Ioan Pantea și Georgeta Mihele - Facultatea de Arte, Ștefan Șuba de la Facultatea de Construcții, Ștefan Herchi de la Facultatea de Drept, Gheorghe Dumitrescu de la Facultatea de Geografie, Ștefan Vári-Kakas de la Facultatea de Inginerie Electrică, Dorina Oană și Viorica Porav de la Facultatea de Inginerie Energetică, Vasile Blaga de la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, Ioan Horga de la Facultatea de Istorie, Teodor Mateoc și Dumitru Draica de la Facultatea de Litere, Gabriela Muțiu, Floare Filip, Adriana Sălăjan, Petrișor Cișmaș-Pruteanu, Constanța Turda, Marinela Bonta, Edit Sarca, Carmen Amelia Cristea și Gheorghe Carp de la Facultatea de Medicină și Farmacie, Chereji Ioan, Ioan Mintaș, Gheorghe Bandici, Elena Bucurean, Ecaterina Fodor de la Facultatea de Protecția Mediului și Mirela Adriana Tomescu de la Facultatea de Științe Economice. De la 1 octombrie, 12 profesori universitari nu mai sunt titulari. Este de datoria noastră să înlocuim aceste valori, de aceea avem și colegi care au avansat prin concurs, dar și specialiști care au devenit titulari. 9 colegi din exterior și 34 de colegi au promovat prin concurs în grad didactic: 7 profesori universitari, 16 conferențiari, 14 lectori și 2 asistenți. Am angajat 38 de asistenți pe perioadă determinată. La universitate, în total suntem 1.393 de colegi.
Cunoașterea este cea care ne conferă libertate. Orașul câștigă de pe urma parteneriatului cu universitatea. Profesorii transferă către elevi seriozitate și dorință de muncă. Ne vom strădui să ajungem în cât mai multe topuri. Vreau să vă urmez ca noul an să fie cu sănătate și cu cât mai multe obiective realizate”, a spus, printre altele rectorul Constantin Bungău.
„Sper să ne întoarcem cât mai devreme în bănci”
Aurel Căuș, președintele Senatului Universității din Oradea, a subliniat diferența față de festivitățile din anii de dinaintea pandemiei. „Lipsește căldura sufletească pe care o simțeam când ne adunam, la același loc cu 200-300 de boboci. Este al doilea an când bobocii sunt privați de unul din momentele importante din viața lor. Credeam că nu va dura atât de mult. Studenții ar prefera să fie la cursuri, dar suntem obligați să căutăm alte soluții. Sper să ne întoarcem cât mai devreme în bănci”.
A urmat apoi la microfon Natalia Cuc, președintele studenților senatori: „Învățați pentru că educația e cea mai importantă armă cu care puteți schimba lumea. Iar la Universitatea din Oradea o puteți face”, a spus, printre altele, subliniind că marile obstacole pot fi depășite doar în echipă. În numele studenților boboci a vorbit Florin Creț care a spus că, la fel ca și colegii lui, vrea să răsplătească, prin rezultate, părinții și profesorii care l-au ajutat să ajungă la universitate.
O notă exotică a dat-o discursul foarte sincer (ținut foarte bine în limba română, după doar un an și jumătate de studiu în România) al studentei libaneze Karsifi Shadade, de la Facultatea de Medicină: „Nu am ales eu Oradea, dar acum, după un an de studiu, dacă ar fi să aleg, aș alege Oradea. Experiența mea aici este foarte plăcută. Îi îndemn pe toți să vină. Aici aveți ocazia să deveniți specialiști, profesioniști”.
Artiom Zaid din Republica Moldova a spus că lumea va fi schimbată în bine de noile generații doar prin intermediul educației.
La finalul ceremoniei, decanii facultăților au oferit carnetele de excelență studenților care au obținut cele mai bune performanțe. Printre ei și câțiva care au luat Bacalaureatul cu nota 10.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.