Aleşd - Ziua siguranţei în trafic
Astfel, în toate fabricile de ciment din Europa, aparținătoare companiei s-au organizat activități utile și atractive cu această tematică. La Fabrica de ciment Holcim din Aleșd, imaginația și inspirația organizatorilor coordonați de Iulia Anca și Radu Turcuș, au creat un adevărat parc de instruire și distracție, dedicat copiilor și părinților angajați ai Holcim și colaboratorilor. Având ca locație parcarea generoasă de la poarta nr. 2 a fabricii, s-au stabilit și marcat 4 zone de activități. În prima zonă destinată învățării semnelor de circulație rutieră, cm. de poliție Bozga Stelian și agentul șef principal Gherle Florian, au explicat și demonstrat celor peste 170 participanți (80 copii,70 părinți și 20 organizatori), semnificația semnelor rutiere, amplasarea lor și alte reguli ce țin de acestea. Surpriza oferită de organizatori a reprezentat grupul „Prietenii Veseliei", care de această dată s-au costumat în „semne de circulație" fiind sufocați de copii pentru poze. Prezența lor a ușurat înțelegerea tematicii. Cu o ștampilă colorată pe un cartonaș, care certifica prezența la prima zonă, copiii s-au deplasat în zona doi, de trafic, în care utilizând mașinuțele și trenulețul din dotare au pus în practică cunoștințele din prima zonă. Dacă la prima zonă au participat copii și părinți, în zona doi, numai copiii cu vârste între 4 și 7 ani. Pentru copiii cu vârste de peste 7 ani, le-a fost destinată zona a treia, unde au făcut cunoștință cu mașini și utilaje folosite în fabrică (de la carieră la expediție), dotarea tehnică, funcționarea lor, dar mai ales unghiurile fără vizibilitate (moarte), atât pentru șoferi cât mai ales pentru copii, care trebuie să le evite. Zona patru, cea de cartinguri, o zonă a distracției, îndemânării și curajului, în care copii și părinți, organizatori și invitați au avut posibilitatea să-și dovedească măiestria în conducerea carturilor, fără teamă de a fi sancționați de poliție. Cu o viteză de maxim 20 km/oră, pe un traseu trasat și asigurat cu cauciucuri legate, „îndrăzneții"au fost instruiți și monitorizați de specialiști, pentru a se evita orice fel de incidente rutiere. Timp de patru ore, zumzetul motoarelor și voia bună a copiilor au fost ingredientele unei reușite și utile acțiuni. Organizatorii au asigurat pentru toți cei prezenți, apă și sucuri, iar la final, au fost invitați la masă. O zi de neuitat pentru copii și părinți.
Bine ca mai exista si asemenea companii care investesc si in astfel de evenimente...BRAVO !