Miercuri, 6 septembrie, a avut loc conferinţa de închidere a celei de-a 24-a ediţii a Congresului Naţional al Asociației Foștilor Deținuți Politic din România (AFDPR), desfăşurat în Băile Felix din data de 4 septembrie. În cadrul conferinţei a avut loc şi lansarea broşurii ,,Rezistenţă şi represiune în Bihor”, broşură menită să promoveze turiştilor Muzeul memorial din Cetatea Oradea.

 

Cel de-al XXIV-lea Congres Național al AFDPR s-a desfășurat în Băile Felix, în perioada 4-6 septembrie, şi a reunit peste 200 de delegați, foști deținuți politic, din 34 de filiale județene. Pe ordinea de zi a congresului s-a aflat propunerea de modificare a Decretului Lege nr. 118/1990, privind includerea printre beneficiarii acestei legi și a copiilor foștilor deținuți politic. De asemenea, s-a luat poziție și față de unele interpretări ale Legii 217/2015. Președintele A.F.D.P.R. - Filiala Bihor, Lucian Claudiu Silaghi: „Subliniem că în cadrul acesui congres s-au luat poziţii importante. La data de 30 iunie 2017 existau în România peste 37.000 de beneficiari ai Legii 118/1990, din care 995 erau membri ai AFDPR - Filiala Bihor. Rezoluţia din cadrul acestui congres vizează propunerea pentru modificarea legii mai sus amintite, în aşa fel încât şi copiii foştilor deţinuţi politic să fie recompensaţi”, a spus Lucian Silaghi, preşedintele filialei locale a AFDPR. În ce priveşte legea 217 din 2015, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, în cadrul congresului s-a atras atenţia cu privire la afectarea imaginii unor persoane publice, precum legionarii Radu Gyr sau Mircea Vulcănescu. Congresul s-a bucurat şi de prezenţa lui Octav Bjoza, președinte AFDPR şi secretar de stat interimar la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist.

 

Promovarea Memorialului din Cetate

Congresul a prilejuit şi lansarea broşurii ,,Rezistenţă şi represiune în Bihor”, de dr. Cristina Liana Puşcaş. Broşura promovează memorialul cu acelaşi nume, din cadrul Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea, şi a fost tipărită în limbile română, maghiară şi engleză, pentru a veni în întâmpinarea turiştilor care trec pragul judeţului Bihor.

„Proiectul acestui memorial se desfăşoară sub auspiciile Primăriei Oradea. Pe harta însângerată a României avem 450 de locuri de detenţie. Pe harta memorialistică avem doar 10 muzee dedicate victimelor comuniştilor. Ar trebui ridicat câte un memorial, ca la Sighet, la Piteşti sau Oradea, în toate cele 450 de locuri de detenţie”, a spus Cristina Puşcaş. „Fără aceste memoriale noi ne uităm istoria. Ţin pe această cale să mulţumesc şefului de management, Dumitru Sim, care mi-a facilitat accesul la locaţia în care se găseşte astăzi memorialul. Mulţumesc de asemenea foştilor deţinuţi şi urmaşilor acestora care m-au susţinut în acest proiect, mi-au acordat interviuri, mi-au dat fotografii sau obiecte”, a mai spus Cristina Puşcaş.

Editarea broşurii a fost posibilă graţie unei finanţări de 7.149,9 lei (din necesarul de 8.159,9 lei), oferite de Consiliul Judeţean Bihor prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte.

La final, Cristina Puşcaş a adresat mulţumiri tuturor foştilor deţinuţi prezenţi la Congres, în special preotului Nicolae Bordaşiu, fugărit şapte ani de comunişti: „Fără voi, fără sacrificiul şi fără verticalitatea voastră, comunismul nu ar fi fost învins niciodată.”