Administrația Bazinală de Apă Crișuri a pregătit un program diversificat pentru a marca Ziua Mondială a Apei, în care sunt implicaţi atât elevi şi cetăţeni, cât şi angajaţii instituţiei.

 

Tema Zilei Mondiale a Apei pentru anul 2018 este „Natură pentru Apă” şi îşi propune să atragă atenţia asupra faptului că societatea modernă în care trăim este datoare să se inspire din natură, pentru a face faţă numeroaselor provocări, dintre care cele mai serioase privesc calitatea și cantitatea resurselor de apă.

Acțiunile dedicate Zilei Mondiale a Apei vor începe luni, 19 martie, ora 11.00, cu inaugurarea Centrului de Informare și Intervenție din localitatea Zerind (judeţul Arad), care găzduiește peste 90 de exponate, unele vechi de peste 60 de ani, prezentând  metodele de apărare împotriva inundațiilor folosite în Țara celor Trei Crișuri. „ABA Crișuri consideră acest Centru ca fiind un veritabil Muzeu al Apelor, primul din țară de acest gen. Ziua Mondială a Apei este un prilej bun pentru a inaugura Muzeul. Invitați speciali vor fi elevi din Oradea și din Zerind”, a menţionat directorul ABA Crişuri, Sorin Guler.

Marți, 20 martie, începând cu ora 10.00, voluntarii din cadrul Administraţiei Bazinale se vor alătura acțiunii „Cleaning Crișul Repede”. Pentru această acțiune, cei 100 de voluntari s-au pregătit cu bărci, unelte, mănuși și saci menajeri. „Facem un apel către cei care doresc să susțină acţiunea Fundației Life Tineret să se implice în mod activ în acest proiect. Toate detaliile legate de program, puncte de întâlnire sau organizarea echipelor etc. sunt disponibile pe reațeaua de socializare Facebook, în cadrul evenimentului Cleaning the river Crișul Repede”, menţionează Guler.

Pentru al doilea an consecutiv, de Ziua Mondială a Apei, ABA Crișuri susține inițiativa „Faleza florilor”. Astfel, joi, 22 martie, începând cu ora 12.30, voluntarii vor planta flori în jardinierele de pe malul drept al râului Crișul Repede, pe tronsonul Pod Ladislau - Pod Centrul de Calcul. „Pentru această acțiune, ABA Crișuri va igieniza cele 563 de jardiniere și va planta cel puţin 300 de fire de flori. Și anul trecut colegii mei au plantat flori, dar, din pacate, în mare parte au fost furate. Cu toate acestea, considerăm că prin educație și bune practici orice comunitate are oportunitatea de a evolua”, susţine Sorin Guler.

Acțiuni de ingienizare vor avea loc şi pe celelalte râuri din bazinul hidrografic Crișuri, cum ar fi: Barcău, Crișul Negru și Crișul Alb, în parteneriat cu autoritățile locale.