Expoziţie dedicată Imnului Naţional dar şi imnurilor altor ţări - Ziua Imnului celebrată la Oradea
Manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional s-au desfăşurat duminică, la Oradea, pe platoul din faţa Primăriei, asistenţa fiind de doar câteva zeci de persoane. Pentru această ocazie, la Oradea a fost prezent un reprezentant al Muzeului Casa Mureşenilor din Braşov, care a adus o expoziţie dedicată imnului românesc, dar şi imnurilor altor ţări.
În fiecare an, în data de 29 iulie, în România se sărbătoreşte Ziua Imnului Naţional. La Oradea, evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie organizată de Instituţia Prefectului judeţului Bihor, cu sprijinul Garnizoanei Oradea şi în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Bihor, şi desfăşurată, conform tradiţiei, în faţa primăriei. Au fost prezenţi prefectul Ioan Mihaiu, vicepreşedinţii CJ Bihor, Ioan Mang şi Traian Bodea, viceprimarul Florin Birta, europarlamentarul Emilian Pavel, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii deconcentrate. Manifestările au debutat la ora 12.30 cu întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, după care a fost rostită o rugăciune pentru poporul român. Despre însemnătatea evenimentului au vorbit prefectul Ioan Mihaiu, care a citit mesajul transmis de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu ocazia acestei zile, precum şi invitatul special al manifestării, muzeograful Marinela Loredana Barna, de la Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov, instituţie cunoscută şi ca Muzeul Imnului Național. Ceremonia a continuat cu interpretarea Imnului Naţional al României de către Alexandrina Chelu și Alexandru Carțiș, după care solistul orădean a cântat câteva cântece patriotice. La finalul momentului artistic, Alexandrina Chelu şi Alexandru Carţiş au cântat „Odă bucuriei”. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare. După defilare, orădenii şi oficialităţile au putut afla mai multe informaţii despre „Deşteaptă-te, române”, dar şi despre imnurile altor ţări din expoziţia adusă la Oradea de Marinela Loredana Barna, cu titlul „Expoziția pentru Istoria Imnului Național” a Muzeului Casa Mureșenilor Brașov. În cadrul expoziţiei au fost montate mai multe panouri cu informaţii interesante despre aceste imnuri, panouri amplasate în faţa Primăriei Oradea.
Dar dl Pastor de la CJ unde era oare....