În jur de 50 de persoane, au protestat azi în fața Prefecturii Bihor, împotriva neindexarii pensiilor cu valoarea inflației, precum și pentru o creștere a salariului minim corelată cu creșterea prețurilor. Aceștia au spus că nu vor salarii mai mari ci doar ca Guvernul să-și respecte propriile acte normative.

Protestatarii au purtat pancarte cu „Respectați Legea”, „Legea trebuie aplicată, nu încălcată. Stop Discriminării!” și au scandat „Hoții!”. Sindicaliștii i-au înmânat prefectului un memoriu cu 10 doleanțe. Grefierii, poliţiştii şi gardienii din Penitenciar sunt nemulțumiți de înghețarea salariilor și sporurilor.

„Suntem bugetari iar acesta nu trebuie să fie un stigmat! Noi nu ne putem negocia salariile așa cum nu putem refuza restricțiile, interdicțiile și  incompatibilitățile  impuse  de  lege. Pentru o salarizare decentă și echitabilă  ne așteptăm rândul înca din 2010, an în care o mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o nouă lege-cadru din 2017 care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaționale. Însă sectorul public nu este împărțit în șmecheri și fraieri. Nu putem înghiți la nesfârșit tergiversările. Sporurile sunt înghețate din 2010. Din 2021 au înghețat și salariile după doar doi ani de aplicare a legii-cadru, însă au înghețat exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege și care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în 2022. Apreciem că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Câțu reprezintă ultima soluție la problemele economice pe care le traverseaza țara noastră. Creșterea deficitului bugetar este un pretext la îndemână pentru toate guvernele dispuse în primul rând să taie.

Suspendarea aplicării legii-cadru privind salarizarea bugetarilor echivalează  cu tăierile salariale aplicate brutal în anii crizei economice, reprezentând măsuri de austeritate care nu s-au dovedit eficiente și care au făcut foarte dificilă  revenirea  la  normalitate.  S-a  demonstrat  că  diminuarea  puterii  de  cumpărare  a lucrătorilor, inclusiv prin creșterea insuficientă a salariului minim, afectează productivitatea. Cerem Guvernului să renunțe la aceste măsuri și să aplice legea, așa cum a fost adoptată de Parlamentul Romaniei”, se afirmă într-un comunicat al Federației Publisind.

Conform calendarului, protestele vor continua pe 3 februarie la Ministerul Finanțelor, pe 10 februarie la Parlamentul României, pe 17 februarie la Guvern și pe 24 februarie la Președinția României. În paralel se vor organiza proteste la prefecturile din Galați, Dolj, Giurgiu, Brăila, Vâlcea, Iași, Cluj, Caraș-Severin, Alba și Argeș.

„Pe întreaga durată a Calendarului, mitingurile anunțate vor fi completate și cu alte acțiuni organizate pe domenii, cum sunt: excesul de zel în efectuarea unor misiuni sau activități, refuzul de prestare a muncii suplimentare, acțiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau blocarea activității în anumite domenii de activitate (având prioritate strict intervențiile în cazurile de urgență) etc.”, se mai afirmă în comunicatul organizatorilor.

Federaţia Publisind include 35.000 de membri de sindicat din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu şi RA-APPS.