Perioada comunistă este suficient de bine reprezentată în cercetările tinerei generații de istorici și nu numai. Un material arhivistic imens, încă departe de a fi cercetat, datele de „istorie orală” sau „istorie trăită” care mai pot fi culese de la generația de vârsta a treia care a trăit experimentul comunist - este tentant pentru orice cercetător. În cadrul a 9 module, cuprinse în 6 teme, sunt aprofundate diferite aspecte din viața de zi cu zi a omului de rând (arestările și detențiile politice, domiciliul forțat în Bărăgan - memorialistică, ilegalitatea luxului cotidian, statutul foștilor deținuți politici); evoluția orașelor din punct de vedere arhitectural și demografic; condiția muzicii, literaturii, filmului și presei ca și culturi alternative propagandei politice; evoluția relațiilor internaționale ale statului comunist între respectarea ”prieteniei frățești” cu țările comuniste și deschiderea spre alte meridiane ale lumii; acțiunea Securității asupra societății și consecințele ei; istoriografia în epocă - teme, instituții, cariere profesionale și politice ale unor istorici ș.a.

Un calup de comunicări în premieră, dezbătute în 4 teme și 8 module, se referă la izvoarele istorice, tehnica și tipurile de cercetare, arhitectura unei lucrări științifice. Specialiști cunoscuți în colectarea și păstrarea izvoarelor istorice, în funcție de cerințele zilelor noastre și ale viitorului, puncte de vedere avizate privind  arhitectura pe care trebuie să o respecte diferite tipuri de lucrări de istorie - abordează subiecte ca: Arhivele între exigențele instituționalizării și necesitățile cercetării istorice; Bazele de date istorice – de la construcție la utilitatea științifică și practică; Izvoare, teorii, politici, practici, discursuri; Biografie, genealogie, prosopografie, interpretări, perspective, ipostaze. În măsura în care aceste puncte de vedere vor vedea lumina tiparului, informațiile oferite vor putea fi un îndrumar valoros, absolut necesar, tinerilor studenți, masteranzi și doctoranzi în Istorie în documentarea și redactarea studiilor, de la primele articole, referate, până la tezele de licență, dizertație și doctorat. Chiar dacă definițiile și cerințele pe care trebuie să le îndeplinească diferitele tipuri de cercetări în Istorie și produse practice derivate din acestea (biografie, genealogie, prosopografie, discursul științific sau politic, ș.a.) sunt aride, seci, nespectaculoase, ele trebuiesc bine lămurite de la început în mintea tânărului cercetător, dacă vrea ca scrisul său să devină unul specializat, cerut și apreciat de piața cărții și de către cititori.

Nu putem să nu subliniem prezența unor teme speciale, fiecare cu un număr apreciabil de comunicări (între 3 și 8), abordate de specialiști recunoscuți pe plan național, pionieri în domeniile respective. Astfel, în primul rând amintim Secțiunea dedicată Istoriei românilor din Balcani (8 comunicări), organizată și coordonată de prof. univ. Stoica Lascu de la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Alături de cercetători constănțeni, s-au alăturat colegi din București, Galați, Vârșeț. Secțiunea Noi perspectve asupra istoriei bancare (8 comunicări), se oprește asupra realităților din sistemul bancar al României anilor 1918-1951, urmărind traseul unor bănci comerciale, ale Băncii Naționale a României și ale unor funcționari de bancă, atât în perioada de dezvoltare a sistemului bancar național cât și în anii etatizării băncilor de către regimul comunist. Cercetătorii, proveniți din centrele universitare București, Cluj-Napoca și Oradea, dar și din Satu Mare și Bacău, sunt vechi participanți la sesiunile Simpozionului Internațional de Istorie financiar-bancară, organizat de Universitatea din Oradea încă din 1991, în acest an urmând să se organizeze ediția a XIV-a. Secțiunea Germanii în România în secolul al XX-lea (8 comunicări), organizată de C.Ș. I  Dr. Vasile Ciobanu (Sibiu) și prof. univ. dr. Rudolf Graf (Cluj-Napoca), punctează momente din istoria sașilor din Transilvania, a șvabilor din Banat și a germanilor din Bucovina. Din păcate, este singura Secțiune care se oprește asupra trecutului unei importante minorități etnice așezate de-a lungul veacurilor în spațiul nostru etno-geografic. Cu această ocazie consemnăm lipsa istoricilor maghiari din țara noastră, cetățeni români, reprezentați întâmplător doar de trei cercetători din Cluj-Napoca, Sibiu și Timișoara. O radiografie a istoriei maghiarilor din România, din zorii Evului Mediu până în prezent, ar fi fost interesantă și necesară. Titulatura Congresului nu este un motiv de non combat, pentru că, până la urmă, și ei sunt ai României. Oare absența lor de la o astfel de reuniune științifică deschisă spre modelul european de tratare a Istoriei, trebuie să o punem pe seama racordării la punctul de vedere al UDMR și Budapestei cum că 1 Decembrie 1918 este numai al românilor, că pentru unguri este o ”zi de doliu”? Nu se poate face știință adevărată fără politică? Nu putem să ne cunoaștem mai bine și trăi  ”nu unul lângă altul, ci unul împreună cu celălalt, într-o pașnică și rodnică colaborare”? Rostul istoricului ar fi să cultive comportamentul de viață al comuniunii. Chiar și la nivelul omului politic dacă ar avea o minimă cultură istorică racordată la cerințele vremurilor noastre. Alte două Secțiuni interesante, fiecare cu câte 3 comunicări, se referă la Robia în Principatele române: pledoarii, polemică, consecință, respectiv Călătoria la români: o privire asupra istoriei călătoriei, transporturilor și mobilității sociale din perspectiva căilor ferate (secolele XIX-XX).În sfârșit am încheia cu Secțiunea: Construcția națională și memorie colectivă în România (1918-2018), în care tema este acoperită prin 5 comunicări. Aici se prezintă felul în care ideea de unitate - identitate - legitimitate a fost propagată și acceptată în ultimul veac de conducătorii statului român, cu momentele ei de culme, fricțiuni și reabilitări. Totuși, la nivelul omului de rând cu o minimă instrucție școlară, ca și la cel al elitei intelectuale, legitimitatea unității naționale împlinită în 1918 a fost constantă.

De-a lungul celor trei zile pline ale Congresului, în fiecare dimineață în Aula Magna se vor prezenta Prelegeri în plen. Conferințele, susținute de istorici români de prestigiu din țară și străinătate, vor aborda aspecte din istoria națională pe baza cercetărilor și interpretărilor la zi.

Se va vernisa expoziția Forțele stalinismului în Basarabia:documente, desene, memorii din Gulag ale unei basarabence, curator fiind Acad. Valeriu Păsat din Chișinău.

Cele mai importante edituri specializate în tipărirea cărții de istorie vor avea standuri și vor lansa cărți pe toată durata Congresului.

În finalul prezentării CNIR, pe baza „Programului” transmis, vreau să relev două constatări. În primul rând, dintre istoricii români din străinătate sunt prezenți doar șase: trei universitari din Franța (prof. Carol Iancu de la Universitatea din Montpellier, conferențiarul Dan Ioan Mureșan de la Universitatea din Rouen _Normandie, conf. Cristina Oghină - Pavie), unul din Federația Rusă (prof.Vladimir Morozan de la Universitatea de Stat din St.Petersburg), doi cercetători din Ucraina (Aliona Akcebaș - muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie din Ismail) și Serbia (Dr. Mircea Mălan - cadru didactic la Școala de Studii Înalte pentru Educatori „Mihailo Pavlov” din Vârșeț). Prea puțini după părerea mea! Pentru proximul Congres, viitorii organizatori, împreună cu Academia Română, trebuie să caute și invite istorici români și străini din vestul Europei, SUA, eventual alte continente, recunoscuți prin fidelitatea și calitatea studiilor față de istoria noastră. Este întotdeauna interesant să afli și alte puncte de vedere, chiar dacă nu neapărat favorabile, privind anumite momente din istoria națională. Acestea nu pot decât să ne oblige să căutăm argumente, să facem interpretări noi, mai nuanțate, pentru ca scrisul nostru să fie mai aproape de adevăr, mai rafinat, fără să-l golim de sentimentul patriotic pe care trebuie să-l transmită.

În sfârșit, constat lipsa unor studii dedicate celorlalte comunități românești din jurul țării, mai puțin Basarabia și Bucovina. Nu se regăsește istoria românilor din Ucraina Subcarpatică, Ungaria, Valea Timocului, Bulgaria, zona Cahul-Ismail-Chilia-Odesa, Transnistria. Deja putem vorbi, din păcate, de puternice comunități românești în Italia, Spania, Franța, Marea Britanie, Germania, Austria, Grecia, Țările Nordice. Este adevărat emigrația postdecembristă din vestul și nordul Europei este recentă. Ea încă nu s-a închegat prin instituții culturale (școli, biserici) și de întrajutorare. În unele state amintite mai sus acest val de imigranți recenți s-a suprapus peste emigrația din anii 1940-1944 și 1945-1989. Istoriile lor se contopesc sau se resping? Temele acestea rămân un deziderat pentru generațiile tinere de istorici ai zilelor noastre și ale viitorului.

Desigur, scăpările din „Programul CNIR - Iași 2018” nu le imput organizatorilor. Sunt constatări care pot sta în fața Academiei Române și Consiliului Național al Istoricilor  din România cu posibilitatea de remediere pentru ediția următoare, din 2020. Cu atât mai mult cu cât anii 2019 și 2020 sunt tot Centenari. Evenimentele derulate atunci împlineau practic și consemnau internațional Unirea cea Mare din 1918.

Sunt convins că ospitalitatea moldovenească, împletită cu rafinamentul intelectual al Iașilor, vor asigura succesul Congresului Național al Istoricilor Români.

Fie ca ediția a III-a să o putem organiza la Chișinău, într-o conjunctură favorabilă ideii de unitate românească.