Mii de orădeni au trecut sâmbătă seara pragul muzeelor din municipiul de pe Crişul Repede cu ocazia Nopţii Muzeelor. Cei mai mulţi au ales să viziteze Muzeul Ţării Crişurilor, unde au fost expuse costume, uniforme şi accesorii, care au aparţinut unor personalităţi ca Elena Cuza, Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri.

Pentru ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, denumită "Muzeele din Oradea împreună", organizatorii au pregătit un itinerariu-premieră în Europa, care include muzeele şi colecţiile Episcopiilor Ortodoxă, Greco-Catolică, Romano-Catolică şi Reformată. Circuitul a inclus Muzeele Memoriale Iosif Vulcan, Aurel Lazăr şi Ady Endre, Muzeul Ţării Crişurilor, dar şi muzeele sau colecţiile muzeale, ale celor patru episcopii.

Astfel, orădenii au avut ocazia să vizioneze, pe lângă muzeele memoriale, colecţiile Episcopiei Ortodoxe, elemente de mare valoare, colecţii cu obiecte de cult ale Episcopiei Greco-Catolice, dar şi accesul la cripte în care se află personalităţi ca Samuil Vulcan (în Catedrala Sfântul Nicolae). De asemenea, au avut posibilitatea de a vizita punctul muzeal al Bisericii Reformate (Piaţa Libertăţii nr. 40), dar şi Catedrala Romano-Catolică.

Aceasta, deşi a fost deschisă credincioşilor care au venit pentru rugăciune, conţine spaţii şi picturi ale căror valoare este puţin cunoscută, iar vizitatorii au beneficiat de ghidaj la fiecare jumătate de oră. În circuit au fost incluse şi Muzeul Naţional Militar "Regele Ferdinand", Filiala Oradea, sau Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor al Consiliului Judeţean Bihor. Vizitatorii care au ajuns la Palatul baroc au avut ocazia să admire obiectele incluse în expoziţia "Haina îl face pe om. Şase secole de istorie vestimentară" - costume, uniforme şi accesorii, care au aparţinut unor personalităţi ca Elena Cuza, Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri. Astfel, au fost expuse peste 70 de piese din care 30 sunt costume întregi.

În plus, MTC a pregătit o sală dedicată Oradiei, în care sunt prezentate piese vestimentare din colecţia instituţiei, dar şi din colecţiile particulare ale bihorenilor, printre care Rodica Indig. De asemenea, copiii s-au putut fotografia îmbrăcaţi în costume de epocă: pentru băieţi s-a pregătit o tunică, replică după cea a lui Alexandru Ioan Cuza, prezentă în expoziţie, iar pentru fete, o rochiţă având croială cu influenţe interbelice. Expoziţia "Haina îl face pe om" a ajuns la Oradea după ce, în urmă cu un an, a fost expusă în premieră la Muzeul Naţional de Istprie a României. Colecţia includea peste 150 de piese - costume, rochii, uniforme şi accesorii.

"Este o expoziţie care ne mărturiseşte despre istorie, modă, despre oameni care şi-au pus amprenta asupra destinului României", a precizat managerul Complexului MTC, Aurel Chiriac. "Exact acum un an, pe 15 mai 2014, această expoziţie se deschidea la Bucureşti. Este o expoziţie pe care ne-am dorit-o foarte mult. La Oradea, a ajuns într-o formă mai restrânsă, dar este o oportunitate să fie admirate obiecte foarte rare. Este o expoziţie foarte valoroasă, care include adevărate capodopere ale broderiei bizantine", a precizat Cornel Constantin Ilie, curatorul expoziţiei.