O întâlnire plină de încărcătură a avut loc, marţi seara, în Sala „General Traian Moşoiu" a Primăriei Oradea, acolo unde zeci de bihoreni au venit să-l revadă, iar unii să-l asculte pentru prima dată pe părintele Nicolae-Ioan Bordaşiu, fost deţinut politic, care ajuns la 90 de ani ştie ce înseamnă iertarea, omenia şi credinţa.

Fundația Academia Civică Bihor și Primăria Municipiului Oradea, în colaborare cu Asociația „Cei 40 de Mucenici" Oradea și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România - Filiala Bihor, a organizat conferința „Nouă decenii în slujba credinței", susținută de părintele Nicolae-Ioan Bordașiu, preot la Biserica Sfântul Silvestru din București și fost deținut politic. Evenimentul este prilejuit de împlinirea, în acest an, de către părintele Nicolae-Ioan Bordaşiu a 90 de ani de viaţă. Bihorean de origini, s-a născut la 22 mai, anul 1924, în localitatea Săbolciu, din judeţul Bihor. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa primarului municipiului Oradea, Ilie Bolojan, cel care, în deschiderea conferinţei, i-a înmânat preacucernicului părinte Bordaşiu o Diplomă de Excelenţă, mulţumindu-i pentru că face cinste Bihorului peste tot unde se află. Conferinţa a debutat cu un moment artistic susţinut de fraţii Lucian şi Ioan Maliţa, verişori cu părintele Bordaşiu, care au interpretat, primul la vioară, al doilea la violoncel, mai multe bucăţi muzicale. Amfitrionul manifestării a fost Eugenia Mitraşcă, preşedintele Fundaţiei Academia Civică, care a adresat oaspetelui orădean, calde mulţumiri pentru că a onorat acest eveniment special. Totodată, părintelui profesor Bordaşiu i s-a înmânat din partea preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România - Filiala Bihor, Lucian Silaghi, o diplomă de recunoştinţă pentru suferinţele îndurate în cei nouă ani petrecuţi în închisorile comuniste.

O prietenie de peste 20 de ani

Cel care l-a prezentat auditoriului, venit în număr mare la Primăria Oradea, pe omul şi preotul Nicolae-Ioan Bordaşiu, a fost protopopul ortodox de Oradea, pr. Dorel Rusu, prieten apropiat cu invitatul de peste 20 de ani. Acesta a amintit că, în calitate de student la Facultatea de Teologie, a făcut parte din grupul de tineri de la "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, fiind şi preşedintele Asociaţiei Studenţilor de Teologie. Mişcarea a intrat, la scurt timp, în vizorul Securităţii. Condamnat la 20 de ani închisoare, părintele reuşeşte ca vreme de şapte ani să se sustragă arestării, ascuns în casele oamenilor din Husasău de Criş, de unde era tatăl său. Pe 18 iulie 1955, oamenii Securităţii din Timişoara îi dau de urmă şi îl arestează. Au urmat alţi şapte ani de calvar petrecuţi în cumplitele închisori comuniste Jilava, Oradea, Constanţa şi Aiud.

Despre suferinţele părintelui Bordaşiu prin închisorile Gulagului româneasc a vorbit, vicepreşedintele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici", dr. Cristina Liana Puşcaş, autorul cărţii „Iadul roşu în Oraşul de pe Criş. Penitenciarul Oradea (1945-1977)". „Îi mulţumesc părintelui Bordaşiu că a acceptat să fie unul dintre eroii cărţii mele, alături de alţi foşti deţinuţi politici care au ştiut să-şi păstreze demnitatea şi credinţa în trecerile lor prin temniţele comuniste. L-am cunoscut în perioada în care realizam interviuri pentru teza de doctorat. Una dintre cele mai grele înjosiri suferite a fost atunci când, la Penitenciarul Timişoara, i s-au bătut în nituri lanţuri la picioare, fiind întins cu faţa la pământ şi cu mâinele întinse. Părintele mi-a spus că atunci a realizat că va urma calea Bisericii. Tot în lot cu părintele Bordaşiu, a fost arestat Arsenie Boca, adus la Penitenciarul Oradea pe data de 17 decembrie 1955, aşa cum rezultă din arhiva pe care am cercetat-o la această instituţie carcerală, urmând ca de aici să fie eliberat pe 7 aprilie 1956. Şi părintele Bordaşiu a fost adus la închisoarea din oraşul de pe Criş, pe 4 decembrie, iar în 5 februarie 1956 a fost transferat la Constanţa, iar apoi la Aiud. La Penitenciarul Oradea a îndurat frigul pătrunzător din celulele răcoroase, dar a cunoscut şi înfometarea, deoarece mâncarea, nu era, după cum spune părintele, niciodată suficientă", a precizat dr. Cristina Liana Puşcaş.

Grelele încercări au fost date uitării

Luând cuvântul, preacucernicul părinte Nicolae-Ioan Bordaşiu a mărturisit audienţei că, deşi a trecut prin grele încercări în anii tinereţii, nu priveşte în urmă cu mânie, ci cu bucuria celor care au ajuns la aceşti ani ai săi. A urmat o mărturisire a recunoştinţei sale pentru toţi sătenii din Husasău de Criş, Săbolciu şi Tileagd, care l-au găzduit, timp de şapte ani, în casele lor, riscând şi ei să înfrunte puşcăriile comuniste.

„În primul rând, mărturia mea de recunoştinţă se adresează ţăranului român din Husasău, Săbolciu şi Tileagd, cu nespusa lor dragoste de ţară, care m-au adăpostit cu preţul vieţii şi libertăţii lor, conştienţi că în momentul în care deschid uşa unui fugar, deschid şi uşa temniţei", a mărturisit părintele. Tot satul ştia că părintele stă ascuns la ei, însă era o coaliţie nevăzută pentru a-l proteja, nedenunţându-l. În toţi aceşti ani, a stat închis între cei patru pereţi ai ascunzişului, văzând lumina zilei doar prin ochiul ferestrei. „Şi eram aşa dornic de soare, că într-o zi cu soare mi-am scos pe fereastră mâinile. Şi un vecin m-a văzut, dar nu m-a denunţat", povesteşte fostul fugar. Se muta de la o casă la alta, în ajunul marilor sărbători. Un al doilea moment de recunoştinţă este pentru eroismul copiilor familiilor care l-au adăpostit, mulţi fiind verişorii săi.

„Aliaţii cei mai buni au fost copiii din casele unde am fost. Ei, copiii, prin nevinovăţia lor, se puteau apropia de orice grup, cum era secretarul de partid, pădurarul etc. Şi veneau acasă şi-mi raportau tot ce putea să-mi fie de folos", a precizat Nicolae-Ioan Bordaşiu. Al treilea moment de recunoştinţă se îndreaptă spre cel care a fost Teodor Nagiu, medic oftalmolog la Penitenciarul Timişoara. Acesta era un bun şahist şi juca şah cu numeroşi securişti. Prieten cu părintele, medicul a încercat să-i obţină fugarului o formă de libertate. Astfel, îi propune unui securist să îi facă părintelui rost de acte false pentru a lucra pe unul din şantierele ţării. Din păcate, securistul tot securist rămâne, iar pe 18 iulie 1955, trupele de Securitate vor năvăli în casa unde se adăpostea din Săbolciu şi îl vor aresta pe fugar. „Şi când au intrat, mi-au cerut mai întâi să predau armamentul ce-l am asupra mea. Eu le-am arătat Sfânta Scriptură. A fost singura armă cu care m-a apărat Dumnezeu", a declarat fostul deţinut politic. Au urmat alţi nouă ani petrecuţi prin cele mai grele închisori din ţară, iar după eliberarea sa, anatema de fost deţinut l-a urmărit ani de zile. Părintele a încheiat mulţumindu-i soţiei sale, doamna preoteasă Rodica Bordaşiu, că i-a fost alături atâţia ani.