Cel mai mare angajator privat întinde mâna tinerilor: Pentru cei care au călătorit pe DN 76, între Beiuş şi Ştei, sâmbătă, 13 septembrie, traficul a fost mai aglomerat decât de obicei, sute de autovehicule şi de oameni care, grupuri, grupuri, mergeau pe jos, se îndreptau spre Rieni, mai precis, spre platforma industrială EUROPEAN DRINKS din localitate. Motivul? Unul deosebit. EUROPEAN FOOD anunţase angajări masive de personal! Ajunşi la faţa locului, în preajma orei 15.00, am constatat că acolo aşteptau mii de oameni, pentru care angajarea pe una din platformele de la Ştei, Rieni, Sudrigiu sau Drăgăneşti reprezintă unica soluţie a a unui trai decent, a siguranţei financiare pentru familiile lor. Locurile de muncă oferite s-au adresat atât persoanelor cu studii superioare (chimie alimentară, chimie industrială, mecanică, electrotehnică, automatizări, electromecanică şi biologie), cât şi celor calificaţi ca mecanici de întreţinere, electricieni, instalatori, stivuitorişti şi operatori. Iosif Petru Căpitan, şeful Compartimentului Resurse Umane din cadrul grupurilor de firme EUROPEAN DRINKS şi EUROPEAN FOOD, a declarat că până la ora începerii interviului fuseseră depuse mii de cereri de angajare, alte sute de oameni având asupra lor astfel de cereri, existând şanse ca întreaga ofertă de locuri de muncă să fie acoperită. La interviul candidaţilor cu studii superioare a participat chiar preşedintele grupului de firme TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT, dipl. ing. Ioan Micula. Acesta şi-a manifestat profunda nemulţumire faţă de măsurile luate de Executiv în direcţia lichidării facilităţilor acordate agenţilor economici care au investit în zone defavorizate, aşa cum este şi cea a Şteiului. Preşedintele Micula a precizat că "sunt tot felul de firme concurente care fac presiuni la nivel de Guvern şi Parlament, pentru a fi eliminate facilităţile existente, numai că acestea nu fac politica oamenilor locului, pentru simplul motiv că firmele în cauză nu sunt româneşti! Această instabilitate legislativă, a mai spus Ioan Micula, aduce grave prejudicii firmelor autohtone şi străine care au investit în zonele defavorizate, dar afectează, de asemenea, imaginea economiei româneşti în afara graniţelor ţării". Un exemplu concludent este tocmai grupul de firme al fraţilor Ioan şi Viorel Micula, care, în ultimii trei ani, a creat circa 4000 de locuri de muncă în zona Şteiului şi a făcut, aici, în urma negocierilor cu instituţiile financiare străine, investiţii de peste 200 de milioane de euro! 1000 de noi locuri de muncă! Unde şi de ce? Ioan Micula a arătat că majoritatea celor care vor fi angajaţi vor lucra la noua fabrică de bere de la Sudrigiu sau la cea de produse alimentare de la Ştei. Cât priveşte resortul intim al "încăpăţânării" de a continua acea veritabilă politică socială, preşedintele Ioan Micula a mărturisit că totul pleacă de la dorinţa de a oferi locuri de muncă la standarde occidentale românilor, în special tinerilor, aici, în ţară, distinsul nostru interlocutor fiind convins că "locul acestor tineri este la ei acasă!" În dialog cu fiecare om în parte! L-am întrebat pe preşedintele Micula dacă va fi o zi lungă de lucru, chiar dacă e sâmbătă, iar pentru alţii este... week-end! Ne-a răspuns că prezenţa la interviurile pentru angajări este, în opinia sa, un fapt firesc, "pentru că ne interesează oamenii care vin la noi şi încercăm să ne facem o părere despre aceştia, încercăm să înţelegem problemele pe care le au, încercăm să înţelegem ce ar trebui să înveţe în facultate aceşti tineri, încercăm să atragem atenţia celor care pregătesc oamenii asupra necesităţilor agenţilor economici, dar, din păcate, nimeni nu ne aude!" Interlocutorul nostru a subliniat că multe dintre facultăţile actuale oferă studenţilor o pregătire care nu are nimic de-a face cu realităţile economiei noastre, motiv pentru care, în numeroase cazuri, proaspeţii absolvenţi se specializează abia la locul de muncă. O soluţie ar fi, preciza preşedintele grupului de firme TGIE, un dialog mai strâns, mai eficient, între responsabilii învăţământului românesc şi cei ai agenţilor economici pentru formarea acelor specialişti de care cei din urmă au nevoie. Altfel, şcolile noastre, indiferent de nivelul lor, vor continua să producă şomeri cu... diplomă!