Pe 21 august orădenii vor putea admira din nou carele alegorice - Pregătiri de carnaval
La Debreţin, Carnavalul Florilor a ajuns deja la cea de-a 46 ediţie, iar organizatorii au anunţat că manifestările vor dura o săptămână, începând din 15 august. Programul va fi diversificat, spectacolele urmând să se desfăşoare în patru locaţii diferite.
„Carnavalul Florilor este un eveniment major al oraşului Debreţin şi va dura o săptămână. La această ediţie, cu numărul 46, avem cel mai mare număr de care alegorice - 16", a anunţat viceprimarul oraşului Debreţin, Komolay Szabolcs. Pe lângă cele 16 care alegorice, vor fi 19 grupuri artistice din Ungaria şi 11 din alte ţări. Din Oradea, la Carnavalul Florilor vor participa două trupe: Exclusive Dance (dansuri moderne) şi Csillagocska (dansuri populare). În total, vor fi aproximativ 2.000 de artişti prezenţi la eveniment. Cel puţin cinci dintre carele alegorice şi o parte dintre trupele care vor evolua la festivalul din Debreţin vor veni a doua zi, în 21 august, la Oradea, pentru a putea fi admirate şi de locuitorii municipiului de pe Crişul Repede. „De 10 ani, Oradea este parte a acestui eveniment şi ne mândrim cu asta. În Oradea, Carnavalul Florilor are denumirea «Fereastră deschisă spre Europa»", a menţionat viceprimarul Oradiei, Huszar Istvan. Cei doi viceprimari s-au arătat mulţumiţi de colaborarea dintre cele două oraşe, atât în domeniul economic, cât și în cel cultural.
Tematica acestui an a Carnavalului Florilor de la Debreţin va fi „Flori comestibile". În ceea ce priveşte surprizele pregătite de organizatorii din oraşul maghiar, în data de 18 august, în jur de 35 de mămici vor defila pe străzile din Debreţin cu cărucioare împodobite cu flori. Ele vor prefaţa astfel evenimentul din 20 august a carelor. De asemenea, vedeta festivalului va fi Dr. Alban, care va susţine un concert de 30 de minute tot pe 20 august. În timpul vizitei la atelierul de creaţie, realizatorii carelor, artişti plastici şi florari, au prezentat procesul prin care, dintr-o multitudine de flori şi compoziţii florale, se confecţionează carele alegorice. În acest an, susţin organizatorii, se pune accent mai mult pe investiţiile realizate în Debreţin, cum ar fi aquaparcul sau stadionul inaugurat în urmă cu un an. De asemenea, un car separat va avea Episcopia romano-catolică. În ceea ce priveşte carul comun Debreţin-Oradea, proiectantul, Poszner Gabor, a menţionat că acesta se va numi „Fereastră deschisă spre Europa" şi simbolizează legătura dintre cele două oraşe.
„Din partea administraţiei orădene a venit solicitarea ca neapărat să fie reprezentată Cetatea Oradea, ca simbol al oraşului. Pentru că e greu de reprezentat întreaga Cetate, ne-am gândit ca partea interioară să o reprezentăm prin biserică şi să punem clădirile din exterior", a declarat proiectantul, adăugând că pentru Debreţin a fost aleasă pasărea Phoenix. Acesta a precizat că la car lucrează voluntari de la Campusul Şcolar din Debreţin, care îmbracă în flori machetele, iar culorile folosite vor fi cât mai naturale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.